Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Mortaria

Mortaria

Submitted by on 26 January 2011articol citit de 1,890 ori | No Comment

Termenul de mortarium (pelvis) se adresează unui recipient manufacturat, de regulă, din lut care are înfăţişarea unui castron cu baza plată, circulară, cavitatea interioară în formă de calotă semisferică, marginea evazată prevăzută cu un canal de scurgere (crestatum).
În funcţie de grosimea pereţilor, mortaria erau utilizate la zdrobirea seminţelor de cereale şi legume, la păstrarea hranei preparate şi a semilichidelor, la smântânirea ori închegarea laptelui.
Pe unele mortaria apare imprimată  o ştampilă, sub diferite forme, numele meşterului olar care le-a modelat, uneori dispus pe două rânduri care flancau un element decorativ fitomorf (creanga de brad sau spicul de grâu).
Reperate cu precădere în mediul militar, dar şi în aşezările civile, mortaria au evoluat pe parcursul secolelor I-IV p. Chr.
În ceea ce priveşte locul lor de provenienţă se acceptă că ar fi fost importate din sudul Dunării, însă s-a avansat şi ipoteza manufacturării acestora în atelierele civile sau militare locale.În orice caz, trebuie admis că o parte din aceste recipiente au fost modelate în atelierele Daciei sudice.
Exemplarele descoperite în Dacia meridională aparţin formei clasice a acestei specii de vase descrise anterior. Ca variantă se pot delimita piesele lucrate din pastă cărămizie, maronie sau gălbuie care au în textură pietricele, cu pereţii groşi relativ oblici, marginea lată sau îngustă.
În stadiul actual al cercetărilor în Dacia sudică sunt cunoscuţi cu certitudine următorii meşteri ceramişti care au modelat mortaria: THEOTIMVS, STEPHANOS, MARCVS ARETIO, CLAVDIVS DOMITIVS EVARESTVS, MILONIS, PHILEMONOS  şi VRSVLVS.
Mortaria cu ştampila THEOTIMVS s-au descoperit la Sucidava, Romula, Drobeta şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Atelierul lui THEOTIMVS pare să fie originar dintr-o zonă în care se manifesta influenţa greacă, însă este posibil să fi activat şi în Dacia meridională. O variantă a acestei ştampile se întâlneşte la Romula sub forma THEOTIMVS STEFANOY.  O ştampilă similară s-a descoperit în Moesia Inferior, la Pavlikeni.
Mortaria cu ştampila lui CLAVDIVS DOMITIVS EVARESTVS au apărut în Dacia meridională, la Romula şi Slăveni, în Dacia intracarpatică, la Apulum şi Ilişua, iar în Moesia Inferior, la Durostorum şi Ostrov.  Avându-se drept repere dimensiunile variabile ale ştampilelor, modul lor de aplicare şi orientarea elementului decorativ s-a subliniat că aceste mortaria au fost manufacturate în ateliere diferite. Din punct de vedere cronologic aparţin sfârşitului secolului al II-lea p. Chr. şi începutul veacului al III-lea p. Chr..  C. C. Petolescu consideră că ştampila s-ar lectura Cl(audii) Domitia(ni) Evaresto ( făcut de Evarestus(sclav) al lui Claudius Domitianus).
Mortaria cu ştampila lui MARCVS ARETIO s-au găsit în Dacia meridională, la Romula şi Buridava, în Dacia intracarpatică, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Moesia Inferior, la Durostorum. Asemănarea dintre ştampile sugerează originea comună fiind confecţionate într-un singur atelier care, se pare, era la Durostorum. Aceste exemplare se plasează la sfârşitul secolului al II-lea p. Chr. şi începutul veacului al III-lea p. Chr..
Mortaria  cu ştampila lui PHILEMONOS  s-a descoperit în Dacia sudică, la Răcari, în Dacia intracarpatică, la Tibiscum, în sudul Moldovei, la Barboşi şi în Moesia Inferior, la Durostorum, Novae şi Olbia. Structura diferită a ştampilelor care apar imprimate atât cu litere latineşti cât şi cu caractere greceşti ilustrează existenţa unor ateliere diferite care au activat în intervalul cronologic al ceramiştilor precedenţi.
Mortaria cu ştampila lui MILONIS provin de la Romula şi Slăveni.
La Drobeta s-a găsit într-un context stratigrafic din secolul al II-lea p. Chr. un fragment de mortarium cu ştampila lui VRSVLVS.
De asemenea, la Gârla Mare cu prilejul campaniei arheologice din anul 2001 s-a recuperat un mortarium întreg care „păstrează ştampila producătorului, necunoscută până acum în literatura de specialitate”.
Fragmente de ştampile pe mortaria s-au mai descoperit la Jidava, Romula, Sucidava şi Enoşeşti.
În legătură cu originea acestor mortaria ştampilate doar investigaţiile chimice asupra lutului din care au fost modelate pot determina cu exactitate locul lor de provenienţă, provinciile nord-dunărene sau cele din sudul fluviului.
Din secolul al IV-lea p. Chr. trăsăturile clasice ale acestui gen de recipient se alterează, regăsindu-se tot mai rar în săpăturile arheologice.

Comments are closed.