Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Monumente importante din Istoria Gorjului dispar din lipsa banilor (III)

Monumente importante din Istoria Gorjului dispar din lipsa banilor (III)

Submitted by on 5 March 2014articol citit de 1,279 ori | No Comment

Judeţul Gorj beneficiază de un patrimoniu istorico-cultural de o valoare inestimabilă, din nefericire autorităţile gorjene nu fac suficent  pentru conservarea acestuia. Dacă în unele cazuri eforturile Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” au dat roade iar obiectivele respective se află într-o stare acceptabilă pentru vizitare turistică-Casa memorială „Tudor Vladimirescu” Vladimir, Casa memorială „Constantin Brâncuşi” Hobiţa, Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” ş.a., în alte cazuri vestigii importante de istorie riscă să dispară, câteva exemple Casa „Iosif Keber” Târgu-Jiu, Casa „Moangă” Târgu-Jiu, Casa „Moangă-Pleşoianu” Săcelu, Casa „Dincă Schileru”Bâlteni  şi multe altele.

Casa Vasile Moangă are şanse mici de salvare, autorităţile sau alt cumpărător trebuie să aibă bani de achiziţie dar şi de renovare.

Casa Vasile Moangă are şanse mici de salvare, autorităţile sau alt cumpărător trebuie să aibă bani de achiziţie dar şi de renovare.

O  altă clădire de patrimoniu din Târgu-Jiu, care în trecut a aparţinut aceluiaşi sameş Vasile Moangă şi unde ştim sigur că Tudor Vladimirescu a poposit, se află într-o stare jalnică. Aici lucrurile sunt mult mai dificile deoarece clădirea a fost trecută în patrimoniul privat iar autorităţile gorjene trebuie să găsească bani să o răscumpere şi apoi să o reabiliteze. De o mare importanţă istorică şi cu valoare arhitectonică certă, Casa Vasile Moangă din Târgu-Jiu este într-un  stadiu avansat de degradare.

Cine salvează Casa Moangă?

O clădire părăsită şi degradată, Casa Vasile Moangă are la acest moment puţine şanse de salvare. Cel puţin deocamdată, nu s-au găsit investitori-autorităţi sau întreprinzători privaţi-care să dispună de bani pentru achiziţie şi, mai ales, pentru reabilitare.
Pentru cei care nu ştiu, imobilul a fost retrocedat în urmă cu câțiva ani, moştenitorilor familiei Frumuşeanu, care au  deţinut imobilul înainte de naţionalizare. Aceştia au obligaţia să întreţină casa Vasile Moangă, doar că lipsa banilor a adus imobilul în starea de paragină actuală. Cum e vorba de mai mulţi moştenitori, iar suma cerută este prohibitivă, greu de crezut că acest monument de arhitectură ce datează de pe la 1770 va putea fi salvat.
Autorităţile gorjene nu au prevăzute pentru acest an sume pentru cumpărarea clădirii şi cu atât mai puţin pentru reabilitarea lui. Pentru accesarea unor fonduri europene cu această destinaţie ar fi nevoie de trecerea acestui edificiu în proprietate publică, lucru care nu se întâmplă din cauza preţului prea mare cerut, undeva între 1 şi 1,5 milioane de euro.

Cum a intrat în istorie Casa Moangă?

Pe 19 ianuarie 1821 se stingea la Bucureşti  domnul Ţării Româneşti, Alexandru Şuţu. Potrivit speculaţiilor, este posibil chiar ca el să-şi fi dat obştescul sfârşit ceva mai înainte, dar ştirea să fi fost ascunsă pentru a permite finalizarea ultimelor pregătiri ale conspiratorilor. Caimacamia constituită în urma decesului lui Şuţu şi care urma să administreze ţara până la numirea unui nou domnitor de către Poartă era condusă de  trei mari boieri cu care Tudor încheiase o  înţelegere  în  15 ianuarie pentru a ridica poporul. Încă din noaptea precedentă anunţului morţii domnitorului, 18/19 ianuarie, Tudor plecase spre Oltenia, spre a declanşa acţiunea convenită cu marii boieri, însoţit fiind de Dimitrie Macedonschi, omul Eteriei, şi de o gardă de arnăuţi.
Pe 21 ianuarie 1821 ajunge la Târgu-Jiu, unde va  trage la casele prietenului său, Vasile Moangă. Acestuia îi destăinuie că răscularea poporului se va face cu consimţământul boierilor patrioţi. Doar că Vasile Moangă, sceptic în realizarea unui plan aşa de îndrăzneţ, îl avertizează că din această întreprindere „nu va scăpa cu viaţă”. Răspunsul lui Tudor a intrat deja în legendă: „Ştiu, prietene, dar din ceasul în care m-am născut m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii”. Nu trebuie să amintim că celebra scenă, dacă s-a desfăşurat cu adevărat sau aievea, se putea produce doar în imobilul de pe actuala stradă a Siretului.
Următoarea noapte, Tudor Vladimirescu şi-o va petrece la Mânăstirea Tismana iar pe 23 ianuarie a declanşat acţiunea. Locul ales este câmpia din aproprierea satului Padeş, de unde îşi lansează celebra proclamaţie, de fapt primul document al revoluţiei. Tonul folosit este dur, menit să incite şi să stimuleze populaţia să i se alăture: „Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?” .

Comments are closed.