Monografia comunei Baia de Fier (III)

Loading

Comuna Baia de Fier este un loc încărcat de istorie şi tradiţie. Încă de timpuriu dorinţa de a cunoaşte faptele strămoşilor, a istoriei locale, a fost materializată prin realizarea de scriituri, sub diferite forme, printre care prezentăm existenţa într-un dosar din anul 1957, păstrat la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale în fondul arhivistic „Primăria comunei Baia de Fier”, a unei „monografii”.

Din cele mai vechi timpuri locuitorii acestei comune s-au ocupat şi cu muncile forestiere.
Din cele mai vechi timpuri locuitorii acestei comune s-au ocupat şi cu muncile forestiere.

Ocupaţia localnicilor

„O altă ocupaţie a localnicilor din această comună, care le aducea venituri băneşti cu care îşi procura ceriale era fabricarea varului. Avînd piatră de var la îndemnână şi pădurea în apropiere, au săpat în pămînt şi au zidit cu piatră de apă, cuptoarele de var rudimentare-varniţe-între 5000 şi 20000 kgr var rezultat. Cu ciocanul şi cu explozivi/dinamită/ spărgeau stîcile, cu boii şi cu carul cărau piatra şi încărcau varniţa. Mai întîi cu carul şi cu boii aduceau din pădure lemne necesare pentru arsul pietrei de calcar, ca să rezulte varul-cîte patru trăgi de lemne pentru fiecare yece mii kg var rezultat. Ziditul boltei de varniţă era o adevărată specialitate a unora. După ce încărca varniţă cu piatră mai mare jos şi apoi din ce în ce mai măruntă deasupra, o lipea cu lut/pămînt bine frămîntat şi 6-8 zile alimenta focul continuu, pînă cînd piatra, văzută prin formele făcute prin lut capătă culoarea galbenă-aurie, şi atunci era gata varul. După zece, cinsprezece ore începea descărcatul vărniţei în carele vîlcenilor, care de obicei cumpărau varul din această comună, şi apoi pleca cu varul în regiunile de şes şi venea încărcat de ceriale. Munca de fabricarea varului era foarte grea şi periculoasă de multe ori s-au petrecut accidente mortale, în special la spargerea stîncilor. Este o muncă de ocnă.
Şi astăzi se continuă fabricarea varului, tot în cuptoare rudimentare însă cu mai multă intensitate. În locul sectorului particular de fabricarea varului, care devenise speculant, i-a luat parte în bună parte sectorul socialist prin Intreprinderea 23 August, Ocolul Silvic şi Cooperativa. Cantităţile tot mereu sporite şi la preţ din ce în ce mai convenabil satisfac tot mai mult cerinţele întreprinderilor de construcţii cu var de calitate bună, de care se bucură oamenii muncii. Numai în acest an Întreprinderea 23 August a fabricat în această comună o cantitate de 120000-150000 kg var nestins, Ocolul Silvic 60000-80000 kg şi Cooperativa 20000-30000 kg.
Din cele mai vechi timpuri locuitorii acestei comune s-au ocupat şi cu muncile forestiere. Cu circa 50 de ani în urmă nu exista nici o casă construită din cărămidă-toate casele erau construite din lemn, din bîrne cioplite cu securea (malarinul), încheiate şi acoperite cu şindrilă. Deasemenea şoprurile, grajdurile şi toate dependinţele de pe lîngă casă erau construite din lemn şi acoperite cu şindrilă. Toate aceste materiale lemnoase trebuia să şi le aducă din munte cu boii şi carul (roatele, cum zic ţăranii). O parte din locuitorii comunei se ocupau cu făcutul şindrilei pe care o comercializau şi cu veniturile băneşti realizate îşi cumpărau porumbul necesar familiilor lor. Cu circa 60 de ani în urmă şi munca la pădure şi în special transportul materialelor lemnoase din munte era o muncă chinuitoare, din lipsa de mijloace-care-de transport. În acel timp aveau roatele nelegate în fier şi adesea se stricau la pădure şi veneau cu carele goale acasă. Sau nu aveau lanţuri ca să lege lemnele de roate (car) şi le legau cu nuiele de mesteacăn sucite, numite cozi, care se rupeau. În loc de scoabe de fier trebuia să bată pene de lemn sau să facă tapă în lemnele puse pe car (roate), ca să nu se tragă de sub legătură şi să cadă jos de pe roate. Omul trebuie să muncească foarte mult şi nu putea să pună pe care decît foarte puţin. Aprecierea cantităţii de lemne ce se punea pe car se făcea în „spinări” (cît poate lua omul odată în spate) şi punea în vremea aceea numai cîte 4-6 spinări de lemne pe un car, carul fiind slab şi neavînd legături bune.
Mai tîrziu însă, după ce a ajuns şi aici şina de roată, lanţurile, etc., munca la pădure cu boii a deevenit mai uşoară şi cu mai mult randament.”

Cristina Vasiloiu