Comuna Baia de Fier este un loc încărcat de istorie şi tradiţie. Încă de timpuriu dorinţa de a cunoaşte faptele strămoşilor, a istoriei locale, a fost materializată prin realizarea de scriituri, sub diferite forme, printre care prezentăm existenţa într-un dosar din anul 1957, păstrat la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale în fondul arhivistic „Primăria comunei Baia de Fier”, a unei „monografii”.
Comuna Baia de Fier este aşezată la marginea de nord-est a depresiunii Tg-jiului, la o altitudine de 650 m, în prezent cu o suprafaţă totală de teren de 5542 ha., inclusiv izlazurile comunale cu golurile de munte, din care numai 675 ha. Arabil, solul este puţin propice culturilor agricole. Are o populaţie de 2889 suflete grupate în 825 familii. Este aşezată în regiunea deluroasă care, imediat înspre nord, se pronunţă şi poartă diferite denumiri înălţimile. Astfel, între Olteţ şi Galbenu, avem: Gruiul, Sarba, Tutuvaie, Dealul Jînepilor, Gura priodiştei, Plaiul, Miruşa, Piatra Pisei şi Păducelul, după care urmează muntele Gura Potecului, pe care urcă drumul de care la munte. Între Plai şi Piatra Tisei se află punctul Vlădăşei şi Comanda – unde era postul de comandă al pichetelor de grăniceri, cînd hotarul era pe coama munţilor.
Menţiuni istorice
La 27 februarie 1611, Radu Vodă Basarab confirma lui Preda, mare sluger, stăpînire peste jumătate din averea lui Cazan din Baia de Fier, Ciuperceni şi Alun, dacă acesta nu-i va plăti datoria de 60000 de aspri într-un an.
Un alt hrisov pomeneşte că, la 20 martie 1643, Matei Basarab, confirma lui Stanliu Baiasu şi lui Stan, fiul lui Petru, stăpînire peste două funii de moşie din Baia d Fier şi o funie din Ciuperceni, partea moşului său Pătru, comisul, şi a lui Cazan, spătarul, fratele acestuia, moşia de moştenire.
La 2 decembrie 1637, Dumitru Băiaşu, din Baia de Fier, vinde logofătului Danciu, o cincime dintr-o jumătate din funie mare, tot în Baia de Fier, cu vad de moară, fără rumîni, cu vie, drept 2120 bani gata iar Stan cu fratele său Laudat i-a vîndut un rumîn cu 2000 bani gata. Acest document arată relaţiile feudale în comuna Baia de Fier în prima jumătate a secolului al XVII-lea.
La 20 martie 1644, Matei Vodă trimite în Baia de Fier pe Danciu Mădărescu şi Stanciu Armaşul din Otesani, ca să cerceteze şi să afle situaţia lui Vladu Bîrsescu, dacă este fiul lui Patru, comisul, sau al lui Cazan, spătarul.
În timpul domniilor lui Matei Basarab şi Vasile Lupu erau foarte frecvente ruminirile de bună voie, adică acel fenomen social cînd moşnenii erau obligaţi să-şi vîndă pămînturile boierilor şi astfel ei îşi pierdeau libertatea devenind dependenţi. Acest fenomen s-a petrecut şi în Baia de Fier. Un document vorbeşte că, la 4 august 1654, Constantin Vodă porunceşte lui Filip, postenicul, din Baia de Fier şi părtaşilor lui de moşie, care vînduseră părţile lor de moşie răposatului Matei Vodă Basarab, ca să vină la divan cu banii ce primiseră de oare ce Matei Voievod luase şi moşia lui Danciu Pîrăianu, mare sluger, aruncîndu-i banii fără voie.
La 13 martie 1794, locuitorii din comuna Baia de Fier şi mînăstirea Horezul, de care depindeau, şi-au făcut zalise de învoială la mîna altora pentru a lipsi toate pricinile şi Judecăţile cîte sau pricinuit într-atîtea vremi şi spre a nu mai cercede acum înainte judecăţile, care au fost întărite de domnitorul Alexandru Moruzi. Iată ce se spune în zapis: „Tot omul casnic să aibă a slăcui numai cîte patru zile pe an şi să plătească şi cîte un zlot de casă pe an, încă de îi va duce mînăstirea la altă moşie a clăcii să nu fie mai departe de această mai mult de cît cele trei ceasuri, şi din porumb să dea dijma cîte patru baniţe de porumb de pogon, şi să dea din cinci căpiţe una, care fîn să-l aducă şi cu carele lor la mînăstire, asisdereasă aibă a le da mînăstirea şi locuri de păşunat pentru trebuinţele vitelor lor”. Acest hrisov arăta explicit starea de dependenţă în care se aflau locuitorii comunei Baia de Fier, faţă de mînăstirea Horezu în secolul al XVIII-lea”. (va continua)
Cristina Vasiloiu
