Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Mireasma florilor de tei

Mireasma florilor de tei

Submitted by on 29 June 2011articol citit de 1,804 ori | No Comment

S-a stins încet solstiţiul în infinitul zării. Zilele au început să scape din sacii de lumină secunde preţioase, încercând învelirea timpului spre amurguri tot mai spectaculoase. Peste linia codrilor plini de păduri îmbrobodite cu verdeaţă, cu  tot mai multă şi mai salbatică verdeaţă, teiul îşi are locul lui, strălucitor şi încoronat, în acest înveliş de freamăt şi cântece coborât peste umerii pământului.

Teiul, tămădoitor, înmiresmat, sursa de polen a albinelor

Teiul, tămădoitor, înmiresmat, sursa de polen a albinelor

S-a lăsat timpul dinspre solstiţiu spre Sânziene, cu soare şi arşiţă peste văi, şi-a subţiat firul izvoarelor. Doar pârâul dinspre Măgură mai alunecă din mal în mal, într-un şuvoi obosit de căldură, adăstând la umbră de arini în mirifice toi – oglinzi de zburdă şi linişte pentru bancurile de peştişori alergaţi de secetă.
Solitari, teii veghează brâul viilor căţărate de pieptul dealului, dar şi deschiderea adâncă a uliţei pierdute pe firul văii. Pe trupul lor uriaş, proiectat peste întinderea văzduhului, caiere de nori albi par să se agaţe de vârful ramurilor stufoase, într-o dulce călătorie spre graniţele îndepărtate ale cerului. Adieri de miresme se lasă peste sat, împrăştiind parfumul florilor de tei prin cotloane de uluci, peste ogrăzi de gospodari şi case primenite în zori de vară. La Padeş, în răcoarea munţilor, iunie nu mai este o lună de foc, cu soare toropitor, neprietenos. Nici furtunile nu mai sunt aşa de sălbatice şi fioroase.

Credinţe de Sânpetru
La numai o săptămână de Sânpetru, când femeile se pregătesc să dea de pomană chite de cireşe, dealul este încărcat încă de rodul acestor fructe. Cireşii şi-au aprins flăcări în ram şi surâd soarelui şi ochiului prin obrajii strălucitori ai cireşelor căţărate pe crengi, buchete-buchete, ca şi copiii adunaţi ciorchine în jocurile lor pline de bucuria şi inocenţa vârstei. Prin hăţişul coroanelor încărcate de belşug, se aude ciripitul păsăretului mulţumit de-atâta dar divin, cântecul doinitor al mierlelor, şuşotitul vrăbiilor gureşe, şuier de grauri, ţiuit de stlicleţi şi clinchet de gaiţe nărăvaşe. Peste vămile pădurilor mai răsună cântecul maiestuos al cucului, ecourile lui lovindu-se de arcuirile versanţilor în sunete repetate până la liniştea cosmică a chindiei. Spre Sânpetru, se spune că regele păsărilor îşi opreşte cântecul ancestral şi se retrage în odihna desişurilor virgine, să revină mai învrednicit şi voios la primăvară.
Taica Petre, om la optzeci de ani, învârteşte roata şi scoate ciutura cu apă rece. E plin ochiul fântânii, nu a  scăzut de secetă! E verde şi cultura în grădină, o dezmiardă cu bineţe reveneala ogaşului şi suflul văii. S-au căţărat pe gard castraveţii. E vacanţă şi Sânziana s-a întors în vatra copilăriei. Urcă dealul pe aceeaşi potecuţă, mai adâncită acum de şiroirile ploilor şi lacrimile zăpezilor de peste ani. Inaintează cu paşi de uriaş prin fâneaţa înmiresmată şi-şi împleteşte cununiţă din flori galbene de sânziene. Fluturi albi şi roşcaţi saltă peste raiul florilor. A început să roşească zmeura. Speriat de glasurile culegătorilor de tei, iepuraşul a ţâşnit ca o nălucă din tufărişul cu măceşi şi s-a pierdut în vastitatea făgetului.

Ofrandă tămăduitoare
Fetele se opresc sub cupola aplecată a teiului generos, cu trunchiul încărunţit de trecerea anilor. De pe ramurile încărcate cu flori şi parfum, ele adună ofranda tămăduitoare a teiului. In preajmă, zumzetul albinelor  vorbeşte despre truda insectelor aflate la cules de polen prin horbota florilor mărunte şi pline de miracol. Aerul este încărcat de vraja parfumului şi ne primeneşte respiraţia. Să tot rămâi lângă aceste minunăţii ale naturii, pe acest tărâm atât de îngăduitor şi odihnitor! Să-ţi deschizi sufletul şi gândul, înnobilându-ţi trăirea cu mângâierea tainică a acestor uimitoare răzvrătiri de miresme şi culori. Le admiram cu cât grijă alegeau lamelele de smarald cu pieptul înţepat de codiţa măruntelor inflorescenţe şi mă gândeam la dansul zânelor de Sânziene, pentru înmulţirea păsărilor, pentru rodul gliei, binele nevestelor şi împlinirea vieţii. Câtă lumină se aşezase în ochii lor şi ce poftă de viaţă le izvora din străluminarea privirilor. Câtă visare şi ce prevestire de nemurire se infiripa în creştet de iunie acolo, sub adierile şi promisiunile cu înmiresmări dulci de flori de tei.

Comments are closed.