Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Editorial » Minunea din lada de zestre

Minunea din lada de zestre

Submitted by on 11 May 2011articol citit de 1,432 ori | One Comment

Reiterez această expresie, care, anul trecut pe vremea asta, avea valoare de intertitlu, la acelaşi subiect: Zilele satului Curtişoara. N-am făcut-o cu intenţie, dar, pur şi simplu, mi-a revenit în minte, de data asta ca titlu de editorial. Lăsând la o parte frecuşurile politice, ambiţiile, aroganţele, pretenţiile şi supărările celor care au participat anul trecut şi anul acesta la organizare, care erau greu de pus în ordine, mai ales că ne aflăm la o sărbătoare care de abia de acum încolo îşi intră pe făgaş, vreau să mă opresc la acei copii minunaţi care au făcut, împreună cu dascălii lor, un adevărat spectacol. M-au impresionat şi prima şi a doua oară copilaşii rumeni în obraji, alergând prin iarba Muzeului de la Curtişoara, apoi aliniindu-se cuminţi. Mi-au plăcut dascălii, care, cu textul în mână, au avut grijă ca micuţii să nu greşească intrările sau textul. Nu e nici o ruşine. Doar şi marii actori au sufleor, de ce nu ar avea şi micuţii de la Curtişoara. Apoi, m-a impresionat, din nou, frumuseţea nemărginită a costumelor populare purtate de copii. Unele dintre ele mai mari decât cei care le purtau, se vedea treaba că nu fuseseră croite pentru ei, ci pentru strămoşii lor. Le-au scos cu smerenie din lada de zestre, ca pe o minune ce trebuie purtată cu delicateţe, să nu dispară, ca-n poveşti. Zeci de modele, unicat, cusute pe ascuns de fetele de măritat, pe vremuri, pentru ca să nu fure una ideea celelalte, pentru ca, la sărbători, când le luau la horă, să fie una mai mândră decât alta. Flori multicolore pe cămăşi, şoarţe ţesute din lână vopsită în culori naturale, din plante, totul original, vechi şi frumos până la sublim. M-a bucurat, de asemenea, că din nou piesele de muzeu, casele vechi, costumele colecţionate în depozitul muzeului, şi-au dat, aproape, mâna cu micuţii ce au scos la lumină, din lada de zestre, minunile de artă populară ce încă mai există prin casele părinţilor lor. Iar toate aste bucurii ale mele le-am văzut oglindite în ochii părinţilor, care au lăsat treburile casei deoparte şi au venit să-şi vadă copiii evoluând pe o „scenă” de beton, din curtea Muzeului. De fapt, nici asta nu contează. Că nu au avut o scenă adevărată, odată ce, după ei, pe acelaşi beton din curtea muzeului a evoluat Ansamblul Profesionist Doina Gorjului. Deci, sunt şi ei un pic de artişti, dacă au împrumutat aceeaşi scenă cu profesioniştii.  Totuşi, nu pot să nu merg cu gândul la căminele culturale, multe dintre ele părăginite, ca şi cel din curbă, faţă-n faţă cu şcoala din Curtişoara. Părăsit, dărăpănat, mai aminteşte sătenilor care trec pe lângă el că acolo făceau serbări, acolo mergeau la horă, acolo poate şi-au cunoscut ursiţii şi au mers cu ei, mai departe în viaţă, dând viaţă micuţilor ce au evoluat zilele trecute la Zilele Curtişoarei. Aşa că, după zeci de ani de la ultima serbare sau horă de la cămin, de doi ani încoace, cântecul cristalin al copiilor se înalţă din nou, iar costumele sunt recunoscute, din nou, ca fiind Minunea din lada de zestre.

One Comment »

  • eftemie popescu says:

    Dincolo de orice orgoliu, ţinte meschine, egoism şi orgoliu de oameni cu suflet mic ce nu poate cuprinde şi înţelege adâncurile sufletului omenesc dincolo de greutatea pungii de galbeni ascunsă la brâu ce trebuie musai umplută, iar după… poate veni potopul, rezistă căine câineşte nădejdea că totuşi oamenii pot fi frumoşi la suflet şi merită tot ce este mai bun…
    Dacă acum un an am evocat coordonatele la care se raportează viaţa în sat, şcoală şi biserică, în acest an mi-aş fi dorit să vorbesc oamenilor de tradiţie şi păstrătorii ei, bunicii,părinţii prin copiii noştrii, dar nu mi s-a permis. Mă consolez că nu aş fi ştiut să o spun atât de frumos…