Ministerul Educaţiei lucrează la o reformă completă a sistemului

Loading

Deşi şcoala este în vacanţă, în acest domeniu se aşteaptă mari schimbări din această toamnă. Confruntaţi cu două „moaşe”, MECI şi Preşedinţia, dascălii aşteaptă cu sufletul la gură schimbări în bine. Cel puţin deocamdată şi chiar dacă acest lucru nu pare să convină Comisiei Prezidenţiale, conducerea MECI lucrează mână în mână cu sindicatele. Se schimbă bacalaureatul şi se renunţă la tezele cu subiect unic. Pachetul legislativ ar trebui finalizat până la 15 august 2009.

Ecaterina Andronescu între ciocan şi nicovală
Ecaterina Andronescu între ciocan şi nicovală

Potrivit propunerilor MECI şi cu acordul sindicatelor, examenul de bacalaureat se va desfăşura în două etape, prima desfăşurată pe parcursul clasei a XII-a şi în care vor fi evaluate competenţele, iar a doua, concursul propriu-zis de bacalaureat, va consta în trei probe scrise.

Se simplifică bacalaureatul
Prima etapă, desfăşurată pe parcursul clasei a XII-a, va urmări evaluarea unor competenţe – de comunicare în limba română sau în limba maternă, competenţe digitale şi competenţe lingvistice. În urma acestei evaluări elevii vor primi un certificat european – Europass – care va atesta nivel de cunoaştere a limbilor străine, a precizat Andronescu.
A doua etapă – examenul propriu-zis de Bacalaureat – va consta în trei probe scrise, respectiv patru pentru cei care studiază şi limba maternă. Astfel, toţi elevii vor susţine examenul de bacalaureat la Limba şi Literatura Română, la Matematica – obligatorie pentru cei care fac secţiile ştiinţifice, respectiv Istoria – obligatorie pentru cei din zona socio-umană. Cea de-a treia probă va fi la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.Ministrul Educaţiei a spus că îşi doreşte ca aceste modificări să intre în vigoare în acest an.
De fapt e doar o confirmare, la sfârşitul lunii iunie, ministrul Educaţiei anunţa că vrea să simplifice sistemul de amitere în liceu, să renunţe la teze, dar să fie o evaluare de tip Pisa, iar bacalaureatul să fie simplu cu două probe orale la engleză şi română susţinute în timpul anului, iar examenul să fie organizat pe trei probe scrise în funcţie de profil.
Se generalizează liceul
Generalizarea liceului presupune desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii şi transformarea lor în licee tehnologice, dar şi obligativitatea ca toată populaţia să finalizeze, într-o formă sau alta, 13 ani de studii. Clasa pregătitoare va deveni obligatorie, acesteia adăugându-i-se tot în regim de învăţământ obligatoriu, general şi gratuit, cliclul primar (cls. V-IV), ciclul gimnazial (cls. V – VIII) şi ciclul liceal (cls. IX-XII-XIII). În viziunea ministrului Educaţiei, cei care nu vor să termine liceul la zi vor fi obligaţi totuşi să facă la alte forme de învăţământ (seral sau fără frecvenţă). Conform reglementărilor internaţionale, la 16 ani, orice individ are dreptul să se încadreze în muncă, ceea ce ar putea fi împiedicat prin obligativitatea de a urma un învăţământ general de 13 ani, până la vârsta de 19 ani. Zilele acestea urmează ca sindicaliştii şi ministerul să lucreze pe proiectele MECI.
Trebuie semnalat însă că, proiectul MECI – cel puţin pentru învăţământul preuniversitar – este realizat pe structura actualei Legi a învăţământului, la care se adaugă paragrafe luate din pachetul Miclea sau din proiectele realizate pe vremea lui Adomniţei.

One Comment on “Ministerul Educaţiei lucrează la o reformă completă a sistemului”

  1. Chestia cu reforma in cadrul zis al Ministerului zis al Educatiei,mai va ,aha ,mult incolo,ca n-au ei de gand sa scape halca din mana ,pen.ca orice reforma inseamna pe de alta parte surparea functiilor si deci a pozitiilor ,de aceea au zis ,ei trebuie sa facem partide,ca Romania ,adica partidele au nevoie de ,ei ,si uite as ,cum spuneau odata .dar si acum valabil ,prof.dr.Gogu Consntantinescu, prof.phd.Mircea H.Orasanu ;oricum presiunea de jos in sensul de reforma este puternica;

Comments are closed.