Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » Minerii, o lună în şomaj tehnic

Minerii, o lună în şomaj tehnic

Submitted by on 26 May 2009articol citit de 2,697 ori | No Comment

Marin Condescu, liderul minerilor din România, şi-a asigurat întâlnirea cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, în scopul deblocării financiare a Societăţii Naţional a Lignitului Oltenia, printr-un tertip. Acesta a anunţat, cu o săptămână în urmă, printr-un comunicat, „întreruperea activităţii începând cu data de 26 mai, orele 07.00”, din care o parte a presei a înţeles şi a transmis mai departe că minerii intră în grevă. În urma întâlnirii, s-a stabilit ca minerii să intre, timp de o lună, în şomaj tehnic.

Videanu, păcălit de Condescu cu greva minerilor

Videanu, păcălit de Condescu cu greva minerilor

După ce autorităţile din Gorj şi-au mai luat o ţeapă de la Adriean Videanu, acesta chemându-i la discuţii la Bucureşti, cu câteva luni în urmă, deşi el nu era în Bucureşti la momentul stabilit, Marin Condescu, preşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia a vrut, probabil, să-şi ia măsuri de siguranţă. Cum, probabil, agenda ministrului era foarte încărcată, sindicatele miniere au dat, în urmă cu o săptămână, un comunicat, din care o parte a presei a înţeles şi a transmis mai departe că minerii din Oltenia intră în grevă din data de 26 mai 2009, ora 7.00. Astfel, ministrul a reuşit să-şi facă timp, aşa că s-a întâlnit cu sindicaliştii şi conducerea SNLO chiar în seara zilei de 25 mai, cu câteva ore înainte de presupusa grevă.

Şomaj tehnic
În urma întâlnirii, s-a convenit întreruperea activităţii de producţie la subunităţile SNLO pe perioada 15.06.2009- 15.07.2009, urmând ca în această perioadă de întrerupere să se livreze întreaga cantitate de cărbune existentă în stoc, astfel încât la reluarea activităţii să se livreze o cantitate medie lunară de 1.400.000 tone, cantitate ce ar conduce la intrarea în normalitate a activităţii societăţii. Potrivit unui comunicat din 25.05.2009, emis de conducerile SNLO şi USMO după întâlnirea cu Videanu „pe perioada de întrerupere a activităţii, salariaţii vor fi pontaţi în- întrerupere activitate (I.A.) şi vor fi plătiţi cu 75% din salariul de bază brut şi sporul de vechime.

Probleme în discuţie
Problemele puse în discuţie la viitoarea întâlnire sunt, potrivit comunicatului: „deblocarea financiară a SNLO SA Târgu Jiu, societate care are de încasat peste 340 milioane lei şi arierate sub 200 milioane lei; Realizarea programului de restructurare a SNLO SA Târgu Jiu negociat între administraţie şi sindicate; aprobarea modificării OUG 116/2006, conform solicitării SNLO SA Târgu Jiu; stabilirea certă a cantităţii de lignit pe toată perioada de valabilitate a Strategiei Energetice Naţionale; acordarea licenţelor de exploatare privind extracţia cărbunelui, aşa cum au fost solicitate de către SNLO Târgu Jiu; emiterea unui act legislativ în care să se stabilească condiţiile de pensionare a lucrătorilor ce îşi desfăşoară activitatea în carierele de lignit; şi se vor stabili măsurile privind punerea în aplicare urgentă a acestora în vederea normalizării şi uniformizării livrărilor de cărbune către complexele energetice din Oltenia.”

„O neînţelegere”
Viorel Temelescu, prim vicepreşedinte al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO), spune că la mijloc a fost o neînţelegere, pentru că întreruperea activităţii nu înseamnă grevă. Până la urmă, important e că minerii au reuşit, chiar şi printr-o şmecherie, să atragă atenţia autorităţilor asupra blocajului economic şi au reuşit să obţină, de frica grevei, promisiunea unei întâlniri, duminică, 31.05.2009, la Târgu Jiu, a conducerilor SNLO, USMO, complexuri energetice şi a liderilor de sindicat ale acestor din urmă organisme, cu ministrul Economiei (Adriean Videanu), ministrul Finanţelor (Gheorghe Pogea) şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (Sorin Blejner).

Contradicţie
Aşa cum declara Viorel Temelescu, conducerea sindicatelor nu a anunţat nici o grevă. Foarte adevărat, dacă citim dintr-un prim comunicat, emis cu o săptămână înainte de anunţata pseudogrevă: „USMO, având un număr de peste nouă mii de membrii de sindicat, va solicita acestora întreruperea activităţii începând cu data de 26 mai, orele 07.00, informând membrii de sindicat despre situaţia deosebit de gravă a SNLO, referitor la incapacitatea societăţii de a-şi desfăşura normal activitatea”  Ultimul comunicat, de după întâlnirea cu Videanu se încheie aşa: „Părţile convin suspendarea acţiunilor programate pentru data de 26.05.2009”. Până la urmă, activitatea a fost doar uşor bulversată, la începutul programului fiindu-le aduse la cunoştinţă oamenilor rezultatele întâlnirii cu ministrul Economiei.

Comments are closed.