Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » Milanko Raskovic: „Mă simt destul de bine la Pandurii”

Milanko Raskovic: „Mă simt destul de bine la Pandurii”

Submitted by on 30 June 2009articol citit de 2,937 ori | No Comment

Vacanţa s-a terminat pentru Pandurii Tg-Jiu, iar odată cu apropierea redebutului oficial, componenţii grupării de fotbal gorjene au revenit de câteva zile bune la pregătire. Printre primii care au răspuns pozitiv la reunirea lotului sub comanda lui Sorin Cârţu este atacantul „plav” Milanko Raskovic. Chiar dacă a încercat să profite din plin de scurta vacanţă de vară, Raskovic mărturiseşte că i-a fost dor de Pandurii. Fostul jucător de la Steaua Roşie Belgrad se gândeşte deja şi la sezonul viitor al Ligii I, despre care spune că va fi unul extrem de dificil. Raskovic are încredere însă, că Pandurii „se va descurca foarte bine”.

Deşi concurenţa din atacul Pandurilor a fost extrem de strânsă, până acum, sârbul Raskovic a reuşit să se impună în majoritatea „oficialelor” ca titular.

Deşi concurenţa din atacul Pandurilor a fost extrem de strânsă, până acum, sârbul Raskovic a reuşit să se impună în majoritatea „oficialelor” ca titular.


Reporter: Cum a fost vacanţa pentru tine?
Milanko Raskovic:
Ştiţi că nu a durat prea mult, aşa că am încecat să profit cât mai mult de ea. Evident că m-am relaxat în sânul familiei, am fost în vacanţă în Egipt împreună cu soţia şi fetiţa mea. M-am şi bronzat, mi-am „încărcat bateriile”, iar acum sunt gata de treabă.
Rep.: Te-ai gândit şi la Pandurii cât ai fost în vacanţă?
M. R.:
Da, chiar m-am gândit şi ca să fiu sincer, mi-a fost dor de echipă. Mi-au lipsit colegii de la Pandurii pentru că eu sunt genul de om care aproape tot timpul, ba am fost prin cantonamente, ba am dus o viaţă mult prea sportivă şi pe unde a fost m-am ataşat de cei cu care am lucrat. Şi acum mai păstrez legătura cu foştii mei colegi, de pe unde am jucat.
Rep.: Apropos, cum te strigă cei apropiaţi, prietenii, foştii colegi?
M. R.:
Unii îmi spun „Rasko”, mai ales cei de la Pandurii, dar prietenii mai vechi şi foştii colegi îmi zic „Mane”…
Rep.: Păi de unde acest apelativ, e cumva vre-o poreclă?
M. R.:
E ceva neobişnuit… Pe când eram junior, am fost coleg de echipă, de generaţie, de şcoală şi de bancă cu cineva pe care îl chema identic ca şi mine! Iar când am ajuns la prima echipă jucam tot împreună. Şi cei din jur, ca să ne deosebească, şi antrenorul şi colegii de echipă, ne-au spus la unul „Milan”, iar la celălalt, „Mane”. Şi aşa a rămas! Ori dacă eşti prietenul meu îmi zici „Mane”, dar nu mă supăr dacă îmi spui şi „Rasko”.
Rep.: Să revenim la lucruri mult mai aproape de „Rasko”… Eşti mulţumit de ce ai realizat cu Pandurii până acum?
M. R.:
Având în vedere că am deja un sezon jucat la Pandurii pot să spun că am tras deja câteva concluzii. Prima ar fi aceea că mă simt destul de bine aici, iar a doua că, cel puţin din punctul meu de vedere, m-am descurcat bine… Se putea şi mai bine, dar faptul că echipa s-a descurcat cu brio în situaţii dificile pentru că ştiţi câte s-au întâmplat, înseamnă mult pentru mine şi cred că şi pentru colegii mei. Evident că îmi doresc mai mult şi de la mine şi de la echipă şi o să avem timp destul de acum încolo. Eu mi-am dorit să marchez mai multe goluri pentru că asta este meseria atacantului, dar promit să mă revenşez în sezonul viitor.
Rep.: În afară de a marca, ce aştepţi de la sezonul care urmează?
M. R.:
Trebuie să vă spun că, din punctul meu de vedere va fi un sezon foarte dificil, în sensul că mă aştept să fie unul foarte echilibrat. Referitor la obiectivele mele şi ale echipei, încă nu aş putea să vă spun de pe acum. Depinde cine o să mai vină la echipă, cine o să plece şi depinde de modul cum ne vom pregăti în stagiul din Austria. Dacă vom atinge forma optimă după acest stagiu, atunci eu zic că în mod sigur nu vom avea probleme la startul campionatului şi ne vom descurca foarte bine. De aceea sper să ne pregătim cât mai bine pentru că ne aşteaptă o misiune destul de dificilă în sezonul viitor.
Rep.: Ultima oară când ne-a întâlnit, te-am întrebat cu cine preferi să joci în linia de atac şi ai evitat să-mi răspunzi…
M. R.:
Aşa este şi nu am uitat aşa cum văd că nici dumneavoastră nu aţi uitat! Nu ştiu dacă e bine să spun… Păi s-o luăm pe rând. Prima oară mă simţeam foarte bine să-l ştiu pe Ilie (n.r.-Iordache) pe lateral, pentru că era un jucător foarte tehnic şi tot timpul crea un avantaj pentru atacanţi. După aceea şi acum mă refer doar la colegii atacanţi, cred că mă înţelelegeam foarte cu Piţi (n.r.-Alex Piţurcă). El este un jucător mai masiv, protejează bine mingea şi „ne simţeam” unul pe altul. Dincolo de toate astea, acum trebuie să recunoaştem că atunci când vorbim despre atacanţi şi cupluri, vorbim şi despre sisteme de joc pentru că sunt direct proporţionale una cu alta. Oricum, mie îmi place să am spaţii, dar şi să mă descurc în duelurile unu la unu.
Rep.: Care sunt ultimele gânduri înainte de a pleca din nou la „drum”?
M. R.:
Îmi doresc să fiu în primul rând sănătos şi să fiu ferit de accidentări. Deocamdată mă simt în formă fizică perfectă, nu am „pus” nimic pe mine, am trecut cu brio testul medical şi aştept să reintru în programul normal de pregătire. Sper să reuşim mai multe şi eu şi echipa, decât am reuşit în sezonul trecut.

Comments are closed.