De ceva timp în România au loc o serie de evenimente și întâmplări care nu au nimic de-a face cu firescul lucrurilor și normalul unui stat care se vrea de drept. Prea multe bâlbe, prea multe incidente cu protestatari și jandarmi, prea multe scandaluri și controverse, majoritatea politice desigur, dar cu implicații economice. Din această ultimă perspectivă situația nu una roz, cu un președinte care blochează în mod deliberat bugetul, riscând să pierdem tranșa cuvenită de la FMI. Am primit de curând și răspunsul din partea cabinetului de la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6%, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte perspectivele ţării pe termen mediu. În acest sens, credem că există mize mai mari în implementarea altor acorduri decât depăşirea crizei.” Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.” Se desprind desigur de aici o serie de concluzii, dar pare că politica „paşilor pe loc” practicată și de alte guverne continuă. Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate, lipsa de atitudine şi interes, atunci când vorbim de economia românească, când vorbim de „bătălia” pentru buget dintre Guvern și președinte, iar cele două instituții fac mai mult rău decât bine.
Este evident pentru tot mai mulți că adevărata problemă a României nu este strict economică, existând totuși niște pârghii care ar trebui să o facă viabilă. Luăm în calcul până și ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, după spusele analiştilor internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi vom suporta împrumutul și dobânzile F.M.I. Problema este la clasa politică, la actualul guvern şi la preşedintele încă „jucător”.
Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, doar că nu se aplică, tot din rațiuni politice. Cine să aibă timp și pentru aşa ceva?
