Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Mărturii documentare păstrate în arhivele gorjene (I)

Mărturii documentare păstrate în arhivele gorjene (I)

Submitted by on 11 April 2012articol citit de 1,522 ori | No Comment

Nu de puţine ori în presă şi nu numai apar informaţii despre ferme agricole care au ca obiect de activitate creşterea unor plante sau animale ciudate sau exotice (crescătorii de melci, de struţi, de vipere, de prepeliţe, încercări de aclimatizare a bananierului, plantaţii de smochin, cultivarea trufelor ş. a.) toate încurajate de statul român, fiind create de întreprinzători cu scopul de a scoate un profit cât mai mare şi de a exploata o nişă din piaţă.

Banalul susan de pe covrigii din zilele noastre are o poveste foarte interesantă în Gorj

Banalul susan de pe covrigii din zilele noastre are o poveste foarte interesantă în Gorj

Mărturii documentare şi nu numai vin să confirme faptul că în agricultură creşterea unor plante sau animale noi este o practică foarte frecventă şi cu o vechime foarte mare. Dacă ne gândim că principalele legume care constituie baza alimentaţiei cotidiene precum fasolea, cartoful şi  roşia sunt de origine americană şi introduse în alimentaţia europeană după  descoperirea Lumii Noi, ciudăţeniile de astăzi nu ar trebui să ne surprindă, putând să ajungă în timp ceva obişnuit şi banal.
La Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale se păstrează în fondul arhivistic „ Prefectura Judeţului Gorj” mărturii documentare despre introducerea unei culturi exotice în agricultura Ţării Româneşti şi anume banalul susan de pe covrigii din zilele noastre.

O nouă cultură – „susamul”
Că perioada regulamentară este una de modernizare a instituţiilor statului dar şi a societăţii româneşti vin să ne-o confirme multe mărturii. Lumea principatelor se organizează mai bine şi pune în practică noutăţile timpului tocmai pentru a fi mai eficientă şi mai prosperă, fiind deschisă la ceea ce pare a fi bun şi i se potriveşte din afară. Această deschidere se face simţită până şi în lumea tradiţionalistă a satului prin schimbarea sistemului fiscal, introducerea de noi culturi şi tehnologii agricole, creare de şcoli săteşti şi chiar publicarea unor instrucţiuni şi sfaturi pentru ţărani.
Identificarea unei „dele (dosar) în pricina sămănăturii susamului (susanului)” între dosarele ce au străbătut timpul până la noi,  create de fosta Ocârmuire (Prefectură) a judeţului  în anul 1832, nu putea să nu stârnească o vie curiozitate mai ales că susanul este o plantă exotică, iubitoare de căldură fiind cultivată la latitudini ceva mai sudice decât cele ale Ţării Româneşti.
Se pare că dorinţa conducătorilor de atunci de a avea o ţară prosperă şi de a „aduce folos de obşte” locuitorilor acesteia au fost motivaţiile acestei încercări de introducere în cultură a unei astfel de plante, mai ales că existau semne preliminare care arătau obţinerea unor producţii bune. Informaţiile din documentele păstrate  subliniază aceste aspecte dar şi altele pe care le vom observa din conţinutul câtorva din ele  pe care le vom reda mai jos.
La data de 5 aprilie 1832 Ocârmuirea Judeţului Gorj primea din parte a Marii Dvornicii din Lăuntru ( astăzi MAI) o poruncă privind „sămănarea susamului” al cărei text îl reproducem  folosind ortografia vremii.

„Dvornicia Mare din Lăuntru
D. Otcârmuitrorul  judeţului Gorj

Asupra jălbi ce au înfăţişat către Ecselenţia Sa D. Deplin Înputernicitul Prerzident, Stanciu Gazimbara şi fiu său Lazăr că după cercările ce au făcut într-acest pământ al Valahiei să poată sămăna susam, fiind primitor de această sămânţă şi roditor îndoit decât pământul Tu<r>chii, unde să face că au ştiinţă dă sămănatul lui şi că voesc a deschide aici în Bucureşti fabrică de cele ce pot eşi din susam precum şărşan, susamolad şi tahân. Alcătuindu-se de către Sfatul Administrativ Extraordinar jurnal prin care să primeşte de folositoare cererea numiţilor de deschide fabrica ce s-au zis  şi încă li se hotărăşte ca un privileghi (privilegiu) a avea scutită în curgere de doozeci ani despre orice dare către stăpânire fără însă a fi poprit de a mai deschide cinevaşi asemenea fabrică. Ci negoţul fiind slobod are voie oricine va voi nu numai a deschide asemenea fel de fabrică ci şi a sămăna susam şi a-l vinde ca orice product ce scoate acest prinţipat. Pe acest temeiu, dar luându-să de la numiţii Stanciu şi Lazăr Gazimbara povăţuire asupra mulcii (probabil muncii) pământului pentru susam, sămănatul săminţilor şi strângerea aceştii rodiri, să alătură pă lângă acesta un eczemplar tipărit din care luând dumneata întreaga cunoştinţă atât de povăţuirea ce să dă în acestă pricină, cât şi dă folosul ce să poate aduce pentru fieştcare în parte, nu mai puţin obştii pentru că urmează a să cumpăra susamoladon şi tahânul mai eften (ieftin). Încă şi sume ce işa pentru aducerea tahânului şi a susamului din alte părţi va rămânea în ţară când să va obşti cunoştinţa semănatului susamului şi vor lua îndeaproape băgare de seamă cei ce să specularisesc (speculează?) cu plugăria folosul ce pot avea. Să porunceşte de la Dvornicie să să publicuiască (publice) acum în grabă coprinderea cestui eczemplar prin toate satele şi să să îndemne cu dînadinsul lăcuitorii a veni să cumpere sămânţă dă la locul unde să arată în eczemplare, a ara locuri şi a sămăna, făcându-se să înţeleagă cât folos pot să dobândească din rodirile unui asemenea product având a-l vinde după voie ca orice altă rodire agonisită prin munca lor, iar de primirea poruncii şi a măsurilor ce vei lua să aibă Dvornicia răspuns. 1832 aprilie 1
Pentru Marele Dvornic din Lăuntru  semnătură indescifrabilă”
Din această poruncă tragem concluzia că hotărârea de a introduce această cultură s-a făcut după o prealabilă informare despre aclimatizarea plantei şi după o analiză a eficientei economice „fiind primitor de această sămânţă şi roditor îndoit decât pământul Turchii”, iar banii pentru cheltuielile de import (banii ce işa) rămân în ţară, decise voia ca principatul să-şi dezvolte producţia în dauna importurilor. Poate că cel mai important aspect cuprins de document este fără îndoială prevenirea monopolului asupra pieţei chiar dacă se vorbeşte despre sprijinul acordat întreprinzătorului („privileghi (privilegiu) a avea scutită în curgere de doozeci ani despre orice dare către stăpânire fără însă a fi poprit de a mai deschide cinevaşi asemenea fabrică”). Această măsură este luată tocmai pentru a permite dezvoltarea în continuare a ţării.
Nu credeţi că ar fi un bun exemplu şi pentru zilele noastre?
Pentru a avea siguranţa că porunca este îndeplinită ministerul solicită ocârmuitorului să raporteze.
Din lipsă de spaţiu urmează ca în numărul viitor să facem cunoştinţă cu textul  „eczemplarului tipărit” din al cărui conţinut rezultă că este un adevărat manual de tehnici de cultură agricolă şi nu numai precum şi măsurile luate de autorităţile gorjene.

Ion Hobeanu

Nu de puţine ori în presă şi nu numai apar informaţii despre ferme agricole care au ca obiect de activitate creşterea unor plante sau animale ciudate sau exotice (crescătorii de melci, de struţi, de vipere, de prepeliţe, încercări de aclimatizare a bananierului, plantaţii de smochin, cultivarea trufelor ş. a.) toate încurajate de statul român, fiind create de întreprinzători cu scopul de a scoate un profit cât mai mare şi de a exploata o nişă din piaţă.

Ion Hobeanu

Mărturii documentare şi nu numai vin să confirme faptul că în agricultură creşterea unor plante sau animale noi este o practică foarte frecventă şi cu o vechime foarte mare. Dacă ne gândim că principalele legume care constituie baza alimentaţiei cotidiene precum fasolea, cartoful şi  roşia sunt de origine americană şi introduse în alimentaţia europeană după  descoperirea Lumii Noi, ciudăţeniile de astăzi nu ar trebui să ne surprindă, putând să ajungă în timp ceva obişnuit şi banal.
La Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale se păstrează în fondul arhivistic „ Prefectura Judeţului Gorj” mărturii documentare despre introducerea unei culturi exotice în agricultura Ţării Româneşti şi anume banalul susan de pe covrigii din zilele noastre.

O nouă cultură – „susamul”
Că perioada regulamentară este una de modernizare a instituţiilor statului dar şi a societăţii româneşti vin să ne-o confirme multe mărturii. Lumea principatelor se organizează mai bine şi pune în practică noutăţile timpului tocmai pentru a fi mai eficientă şi mai prosperă, fiind deschisă la ceea ce pare a fi bun şi i se potriveşte din afară. Această deschidere se face simţită până şi în lumea tradiţionalistă a satului prin schimbarea sistemului fiscal, introducerea de noi culturi şi tehnologii agricole, creare de şcoli săteşti şi chiar publicarea unor instrucţiuni şi sfaturi pentru ţărani.
Identificarea unei „dele (dosar) în pricina sămănăturii susamului (susanului)” între dosarele ce au străbătut timpul până la noi,  create de fosta Ocârmuire (Prefectură) a judeţului  în anul 1832, nu putea să nu stârnească o vie curiozitate mai ales că susanul este o plantă exotică, iubitoare de căldură fiind cultivată la latitudini ceva mai sudice decât cele ale Ţării Româneşti.
Se pare că dorinţa conducătorilor de atunci de a avea o ţară prosperă şi de a „aduce folos de obşte” locuitorilor acesteia au fost motivaţiile acestei încercări de introducere în cultură a unei astfel de plante, mai ales că existau semne preliminare care arătau obţinerea unor producţii bune. Informaţiile din documentele păstrate  subliniază aceste aspecte dar şi altele pe care le vom observa din conţinutul câtorva din ele  pe care le vom reda mai jos.
La data de 5 aprilie 1832 Ocârmuirea Judeţului Gorj primea din parte a Marii Dvornicii din Lăuntru ( astăzi MAI) o poruncă privind „sămănarea susamului” al cărei text îl reproducem  folosind ortografia vremii.

„Dvornicia Mare din Lăuntru
D. Otcârmuitrorul  judeţului Gorj
Asupra jălbi ce au înfăţişat către Ecselenţia Sa D. Deplin Înputernicitul Prerzident, Stanciu Gazimbara şi fiu său Lazăr că după cercările ce au făcut într-acest pământ al Valahiei să poată sămăna susam, fiind primitor de această sămânţă şi roditor îndoit decât pământul Tu<r>chii, unde să face că au ştiinţă dă sămănatul lui şi că voesc a deschide aici în Bucureşti fabrică de cele ce pot eşi din susam precum şărşan, susamolad şi tahân. Alcătuindu-se de către Sfatul Administrativ Extraordinar jurnal prin care să primeşte de folositoare cererea numiţilor de deschide fabrica ce s-au zis  şi încă li se hotărăşte ca un privileghi (privilegiu) a avea scutită în curgere de doozeci ani despre orice dare către stăpânire fără însă a fi poprit de a mai deschide cinevaşi asemenea fabrică. Ci negoţul fiind slobod are voie oricine va voi nu numai a deschide asemenea fel de fabrică ci şi a sămăna susam şi a-l vinde ca orice product ce scoate acest prinţipat. Pe acest temeiu, dar luându-să de la numiţii Stanciu şi Lazăr Gazimbara povăţuire asupra mulcii (probabil muncii) pământului pentru susam, sămănatul săminţilor şi strângerea aceştii rodiri, să alătură pă lângă acesta un eczemplar tipărit din care luând dumneata întreaga cunoştinţă atât de povăţuirea ce să dă în acestă pricină, cât şi dă folosul ce să poate aduce pentru fieştcare în parte, nu mai puţin obştii pentru că urmează a să cumpăra susamoladon şi tahânul mai eften (ieftin). Încă şi sume ce işa pentru aducerea tahânului şi a susamului din alte părţi va rămânea în ţară când să va obşti cunoştinţa semănatului susamului şi vor lua îndeaproape băgare de seamă cei ce să specularisesc (speculează?) cu plugăria folosul ce pot avea. Să porunceşte de la Dvornicie să să publicuiască (publice) acum în grabă coprinderea cestui eczemplar prin toate satele şi să să îndemne cu dînadinsul lăcuitorii a veni să cumpere sămânţă dă la locul unde să arată în eczemplare, a ara locuri şi a sămăna, făcându-se să înţeleagă cât folos pot să dobândească din rodirile unui asemenea product având a-l vinde după voie ca orice altă rodire agonisită prin munca lor, iar de primirea poruncii şi a măsurilor ce vei lua să aibă Dvornicia răspuns. 1832 aprilie 1
Pentru Marele Dvornic din Lăuntru  semnătură indescifrabilă”
Din această poruncă tragem concluzia că hotărârea de a introduce această cultură s-a făcut după o prealabilă informare despre aclimatizarea plantei şi după o analiză a eficientei economice „fiind primitor de această sămânţă şi roditor îndoit decât pământul Turchii”, iar banii pentru cheltuielile de import (banii ce işa) rămân în ţară, decise voia ca principatul să-şi dezvolte producţia în dauna importurilor. Poate că cel mai important aspect cuprins de document este fără îndoială prevenirea monopolului asupra pieţei chiar dacă se vorbeşte despre sprijinul acordat întreprinzătorului („privileghi (privilegiu) a avea scutită în curgere de doozeci ani despre orice dare către stăpânire fără însă a fi poprit de a mai deschide cinevaşi asemenea fabrică”). Această măsură este luată tocmai pentru a permite dezvoltarea în continuare a ţării.
Nu credeţi că ar fi un bun exemplu şi pentru zilele noastre?
Pentru a avea siguranţa că porunca este îndeplinită ministerul solicită ocârmuitorului să raporteze.
Din lipsă de spaţiu urmează ca în numărul viitor să facem cunoştinţă cu textul  „eczemplarului tipărit” din al cărui conţinut rezultă că este un adevărat manual de tehnici de cultură agricolă şi nu numai precum şi măsurile luate de autorităţile gorjene.

Comments are closed.