Marian Filip: „Sunt şanse bune să mă întorc la Energia!”

Loading

Marian Filip
Marian Filip

Fostul „om de naţională”, Marian Filip, este dorit din nou la Energia Pandurii. Oficialii grupării de handbal gorjene, mizează pe o reîntoarcere a fostului lot golgeter şi din câte se pare, jucătorul şi-a dat acordul de principiu. Filip spune că a cunoscut consacrarea la Energia, iar echipa antrenată de Vasile Stângă a avut o evoluţie foarte bună în acest sezon, fapt pentru care este destul de tentant să se întoarcă la Tg-Jiu.
Doar 3 ani… Atât a trecut de când interul Marian Filip a părăsit Energia Pandurii, iar acum este foarte aproape de evolua din nou în tricoul formaţiei gorjene! După un peripliu la Dinamo, UCM Reşiţa şi Universitatea Cluj, echipe la care a căutat, dar nu şi-a găsit identitatea, Filip a ajuns în această iarnă în postura de jucător liber de contract. Şi pentru că Energia îşi dorea de mult un inter de valoarea lui Marian Filip, fostul golgeter a intrat în vederile conducerii clubului gorjean, cât şi ale antrenorului Vasile Stângă. Contactat de cotidianul Gorj Domino, jucătorul a recunoscut că are „şanse mari” să revină la Tg-Jiu, adică la echipa la care a „cunoscut consacrarea”.
Reporter: Ce se mai aude despre fostul golgeter al Energiei?
Marin Filip:
Mulţumesc, bine… Acum sunt în vacanţă, acasă cu familia şi liber din toate punctele de vedere!
Rep. : Inclusiv la capitolul „jucător liber de contract”?
M. F. :
Păi cred că aţi înţeles în primul rând la ce mă refeream… Să vedem, sper ca în această iarnă, mai precis în zilele care urmează, să îmi lămuresc situaţia şi să ştiu la ce echipă voi juca. Am ceva oferte, le analizez şi văd eu care-i treaba. Dar e clar că vreau să joc! Tot timpul eu numai asta mi-am dorit.
Rep. : Din câte se pare ai, ai şanse mari să joci din nou la Energia, este adevărat?
M. F. :
Da, tot ce se poate. Am purtat câteva discuţii cu cei de la Tg-Jiu şi mi s-a propus din nou să joc acolo. Deocamdată nu este nimic oficial, dar sunt şanse bune să mă întorc la Energia. Probabil că foarte curând voi vedea cum stă treaba şi mă voi hotărî pentru că ar fi tentant… Trebuie să stabilim însă, toate detaliile pentru a semna din nou cu Energia Pandurii. Tot ce pot să spun e că ne putem înţelege, sunt şanse cam de 70% să vin la Tg-Jiu.
Rep. : Dar tu cât de mult îţi doreşti să revi la Tg-Jiu?
M. F. :
Vă daţi seama că de la Tg-Jiu am numai amintiri plăcute. Acolo pot să zic că m-am consacrat ca jucător. Iar Energia este o echipă puternică, mai ales acum. Nu mai este ceea ce a fost acum câţiva ani, când se lupta pentru menţinerea în prima ligă. Acum echipa din Tg-Jiu a rămas acolo, sus, în clasament, doar se bate la Cupele Europene. Şi apoi, s-a dovedit că domnul Stângă a făcut treabă bună la Tg-Jiu şi asta contează. S-a dovedit că este un antrenor bun, că a făcut treabă bună acolo, iar acum a ajuns şi antrenorul echipei naţionale. Şi probabil că asta spune multe, nu?
Rep. : Cred că ai urmărit îndeaproape evoluţia Energiei din acest campionat. Ce părere ţi-a făcut?
M. F. :
Nu pot să zic decât că a făcut până acum un sezon foarte bun. Poate, în afară de ultimul meci de la Cluj, care nu a fost prea reuşit, dar în rest a fost un tur reuşit. Şi poziţia din clasament o spune cel mai bine. Eu cred că în acest sezon sunt şase mari la Cupele Europene, poate chiar mai mult, cine ştie? De asemenea, am văzut că echipa din Tg-Jiu a fost de neînvins acasă, aşa cum se întâmpla odinioară, pe când jucam şi eu acolo… E foarte bine, mai ales din perspectiva celorlalte echipe care vin la Tg-Jiu şi ştiu că se câştigă foarte greu, sau nu se câştigă deloc, mai nou! Sper să rămână imbatabili şi în retur, mai ales dacă o să vin şi eu acolo.

Cred că pot să-l readuc pe Filip la forma pe care a avut-o odată. Este un jucător valoros, care ne poate fi util.
Vasile Stângă, antrenor Energia Pandurii Tg-Jiu

Am vorbit cu Filip şi va cântări oferta noastră. El mai are ceva oferte, dar sperăm ca a noastră să-l atragă pentru că a avut aici o perioadă foarte bună şi după perioada nefastă de la Reşiţa, unde n-a jucat mai deloc, şi după eşecul de la Cluj, Filip ar putea redeveni un jucător de prim plan jucând pentru noi.
Grigore Popescu, preşedinte Energia Pandurii Tg-Jiu