Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Editorial » Maria Vlas, analist… pe cazul „Huidu”

Maria Vlas, analist… pe cazul „Huidu”

Submitted by on 19 October 2011articol citit de 1,258 ori | No Comment

De două zile rabd cu stoicism şi aştept să pot vedea la televizor şi altceva decât ştiri şi emisiuni despre accidentul lui Şerban Huidu, de la Cârcotaşi. Foamea de rating a ajuns mai importantă decât calitatea. Realizatori surprinşi în direct de eveniment care pun întrebări prosteşti, invitaţi care n-au nici în clin nici în mânecă cu dinamica producerii unui accident puşi „să-şi dea cu presupusul” despre modul cum acesta s-a produs. N-am crezut, însă, s-o văd vreodată pe Ioana Maria Vlas, mama FNI, care nu demult ieşea cu teamă în public, de frica mulţimii de români pe care a uşurat-o de bani, să fie invitată ca să discute şi ea, dacă mai era ceva nelămurit, despre acest subiect. Ce să mai spun despre emisiunile de la televiziunile de ştiri, care, nu pentru prima dată, iau un caz ce apare dimineaţa şi îl trec de la una la alta, schimbând doar realizatorul şi invitaţii? Invitaţi care, mulţi dintre ei, nu au nici o calitate de a face aprecieri. De altfel, unii simt penibilul în care sunt puşi în faţa telespectatorilor şi spun pe şleau: „eu nu sunt persoana potrivită pentru această întrebare”. Ce poate fi mai jenant pentru un realizator tv decât să i se spună, în direct, că nu trebuie să adreseze o anumită întrebare, pentru că cel întrebat nu are calitatea de a răspunde sau, pur şi simplu, nu ştiu despre ce e vorba? Ba mai mult, se merge până acolo încât actori, psihologi, politicieni, sau pur şi simplu oameni care nu şti cu ce se ocupă, dar apar mereu la emisiuni, (de exemplu Serghei Mizil), primesc întrebări de genul: „De ce credeţi că Ion a omorât-o pe Maria?”, la scurt timp după o crimă. Iar invitatul se scuză şi spune că nu are toate elementele ca să dea un verdict, chiar dacă, procuror să fie, n-are cum da un verdict decât după ce termină cercetările la faţa locului. Oare, nu mai au televiziunile bani să facă emisiuni elaborate, cu invitaţi care ştiu să răspundă la întrebări şi cu realizatori care ştiu ce întrebări să pună fiecăruia, în funcţie de calitatea pe care o au, astfel încât telespectatorul să audă o părere avizată şi să-şi facă o idee corectă, sau cât mai aproape de adevăr, dacă tot îşi pierde din timpul şi viaţa lui să privească la televizor? Oare, singurul ţel este acoperirea spaţiului de emisie, indiferent cum?
O altă chestiune care mă intrigă şi mă face să pun la îndoială calitatea unor oameni de televiziune este metoda asta de a invita 5-6 oameni în studio, de a aborda, în decurs de o oră, mai multe subiecte total diferite, astfel că nici unul dintre ele nu este aprofundat cum trebuie, după care se termină emisiunea şi rămân invitaţi care abia au scos câteva vorbe, sau chiar n-au spus nimic. Iar realizatorul îşi cere scuze şi le promite, în direct, c-o să-i invite altă dată, ca să poată şi ei vorbi. Iar ca să spun totul, până la final, înainte să mi se termine spaţiul de emisie… pardon… editorial, am o mare uimire când văd cum realizatorul sau invitaţii sunt tăiaţi, pur şi simplu, de pe post, pentru că s-a depăşit spaţiul de emisie, în mijlocul cuvântului, înainte ca toată lumea să spună ideea de final, iar realizatorul să-şi ia „La revedere!” de la telespectatori. Îmi permit să mă retrag fără să trag concluzia, pentru că, la atâtea exemple negative, ea ar trebui să fie gravă la adresa televiziunilor de ştiri. Iar cum eu nu sunt analist, ci am prezentat problema din punctul de vedere al telespectatorului, nu cred că am calitatea să dau note. Am, însă, dreptul să mă revolt şi… să schimb canalul.

Comments are closed.