Maria Moţa, număr maxim de voturi la Comisia de Muncă

Loading

Preşedintele organizaţiei de femei din cadrul Partidului Democrat Liberal filiala Gorj, Maria Moţa, a obţinut cel mai mare număr de voturi la scrutinul pentru alegerea conducerii Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a PDL, la nivel naţional. Aceasta a fost aleasă vicepreşedinte cu un număr de 380 de voturi „pentru”, surclasându-l chiar şi pe preşedintele ales al comisiei, deputatul Nelu Ioan Botiş, care a fost validat, primind 360 voturi „pentru”. Maria Moţa a fost susţinută de parlamentarii PDL de Gorj, senatorul Ion Ruşeţ şi deputaţii Severus Militaru şi Cosmin Popescu, aceştia făcând parte din comisiile de muncă şi protecţie socială de la Senat şi, respectiv, Camera Deputaţilor. Ceilalţi şase vicepreşedinţi aleşi sunt Petru Başa – Mureş, Claudia Boghicevici – Arad, Bogdan Panait – Bucureşti, Iulian Vladu – Dâmboviţa, Victoriţa Enache – Galaţi, Cornel Ghiţă – Mehedinţi. Cei şapte au fost aleşi dintr-un număr de 15 candidaţi.