Mâncarea românească salvează economia

Populaţia României a cunoscut în ultimele decenii mai multe perioade de penurie cronică de alimente de bază, în ciuda unui potenţial agricol considerabil. Pentru depăşirea actualei perioade, soluţia, sănătoasă şi pentru stomacul nostru şi pentru economia României, este să consumăm alimente produse în ţară.

Poate cea mai dură experienţă a fost seceta din anul 1946, care a întărit criza profundă în care era atunci societatea românească, aflată în plin proces de sovietizare şi instaurare a comunismului. Dintr-o ţară predominant agrară, cu o colectivizare forţată, cu o populaţie hăituită de tichete de masă şi de raţionalizare a alimentelor, s-a trecut treptat la o mecanizare a agriculturii fapt care, alături de construirea unei reţele de fabrici de produse alimentare, a făcut ca, de pe la mijlocul anilor ‘60, situaţia să se amelioreze considerabil. Ulterior, perioada 1965-1971, denumită ulterior “mica perioadă liberală din comunismul românesc” a fost una de relativă prosperitate urmată de perioada crizei alimentare a anilor ‘80, cu incredibile privaţiuni pentru o ţară europeană pe timp de pace.

Urmările foametei comuniste
Căderea comunismului a avut drept rezultat imediat importuri considerabile de alimente pentru a face faţă cerinţelor unei populaţii care mai bine de un deceniu suferise de foame şi frig. Ce mâncau românii în acei ani? În primul rând au început să “guste” primele alimente din import, de la conserve de carne din Cehia sau Ungaria, la gemuri, salamuri şi cutii de bere din Germania sau ciocolate din Elveţia, până la paste făinoase italiene. Ca urmare a unor investiţii străine, în a doua jumătate a anilor ’90 au apărut pe piaţă o gamă mai mare de produse alimentare autohtone, de la lactate până la mezeluri, care totuşi aveau preţuri prohibitive pentru majoritatea populaţiei. După anul 2000, odată cu începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, căderea economică a fost stopată, iar în ultimii ani am asistat la o reală creştere economică.

Efectul supermarket
În ultimii ani dezvoltarea puternică a reţelelor de distribuţie alimentară a permis ca acum, în 2009, fiecare oraş de peste 100.000 de locuitori să aibă o reţea de supermarket-uri în plină dezvoltare, care din perspectiva consumatorului român este un real progres, deşi i s-ar putea reproşa o anumită nepăsare faţă de provenienţa produselor – nu contează încă prea mult dacă alimentele sunt sănătoase şi fără aditivi, importante sunt gustul, aspectul ambalajului şi, nu în ultimul rând, preţul. Totuşi, există şi un procent de consumatori “educaţi” care caută produse alimentare autohtone, tradiţionale, în spiritul tradiţiilor noastre culinare, fiind preocupaţi de compoziţie şi provenienţă şi nelipsiţi de o anumită doză de patriotism, reflectat în simplul interes pentru produsele româneşti.

Obiceiuri culinare străine
Deloc neglijabil este şi procentul celor interesaţi de obiceiurile culinare ale altor popoare. În acest fel se explică proliferarea pe scară largă a micilor restaurante cu profil italian sau arăbesc, pizza şi kebab-ul devenind astfel mâncăruri obişnuite în dieta multor români. A apărut şi o categorie de consumatori rafinaţi, care sunt preocupaţi de dieta sănătoasă, dar aici lucrurile sunt abia la început. Spre exemplu, consumul mediu anual de cereale de mic dejun pe cap de locuitor este de 0,4 kg, în timp ce în ţări dezvoltate, consumul de cereale are o tradiţie îndelungată şi atinge până la 8,5 kg pe cap de locuitor, în ţări ca Irlanda şi Marea Britanie.

Alimente româneşti, preferabile

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, producţia alimentară a României este condiţionată să se alinieze normelor de igienă şi calitate europene. Unităţile alimentare de procesare au implementat aceste cerinţe cu eforturi considerabile, reuşind să ofere pieţei naţionale produse alimentare conforme şi competitive cu cele comunitare, potrivit nivelului de trai, stilului de viaţă şi specificului cultural. Oamenii ar trebui încurajaţi să mănânce alimente produse local şi nu pe cele aduse de la mii de kilometri depărtare, deoarece sunt mai sigure pentru organism. Riscul ca acestea să fie contaminate cu microbi ori paraziţi este mai mic. În plus, alimentele produse local pierd mai puţine vitamine şi minerale decât cele care au călătorit mult timp. Maria Kadlecikova, reprezentantul regional al FAO pentru Europa şi Asia Centrală, a arătat în cadrul unuia dintre seminarii, că este esenţial ca oamenii să verifice pe etichete care este originea alimentelor pe care le consumă. “Şi nu doar producătorul este important, ci şi cât a călătorit mâncarea, în ce condiţii a fost transportată şi cum a fost comercializată”, a specificat expertul. Pe lângă faptul că sunt lipsite de prospeţime, alimentele care călătoresc mult timp sunt foarte bogate în conservanţi. În cazul fructelor şi al legumelor, se pierde, de exemplu, conţinutul de vitamina C. Aceasta se oxidează foarte uşor la lumină şi, pe timpul transportului, se poate evapora. Alimentele de sezon sunt şi ele de preferat celor dezvoltate în sere, deoarece sunt mai uşor de tolerat de organismul uman. Ar trebui încurajate mâncărurile de sezon, crescute afară, fără să fie forţate cu îngrăşăminte. Oamenii vor avea beneficii nu doar din punctul de vedere al sănătăţii, dar vor experimenta din nou “gusturile adevărate”.

Soluţii pentru salvarea produselor româneşti
Popularizarea tradiţiei şi a reţetei, identificarea produselor româneşti printr-un simbol distinct, scăderea taxei pe valoarea adăugată sau un ambalaj atrăgător sunt doar câteva dintre soluţiile propuse de întreprinzători pentru încurajarea consumului de produse româneşti.
România ar putea hrăni 100 de milioane de oameni cu produse de calitate, la preţuri accesibile, comparabile cu cele din Uniunea Europeană, potrivit studiilor citate de mai multe asociaţii din industria alimentară şi din agricultură.
Sloganul campaniei declanşate la sfârşitul anului trecut de Asociaţiile Patronale şi Sindicale din Industria Alimentară este: „Române, nu lăsa economia să moară! Consumă alimente produse în ţara ta!”

Director executiv DSVSA Gorj, Dr. Ion Iliuţă