Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Mânăstirea Tismana şi rolul ei în trecutul Gorjului (II)

Mânăstirea Tismana şi rolul ei în trecutul Gorjului (II)

Submitted by on 22 September 2010articol citit de 2,232 ori | No Comment

Potrivit tradiţiei, pe locul actualei mânăstiri Tismana a existat înainte o biserică din lemn de tisă, de aici şi denumirea localităţii. Mânăstirea Tismana este ctitoria călugărului Nicodim şi poate fi plasată ca începuturi între două evenimente foarte importante, sfinţirea bisericii din anul 6886 (1377-1378) şi moartea lui Nicodim în anul 6915 (1406-1407). Lăcaşul de cult a influenţat istoria acestor meleaguri şi este foarte prezent în documentele vremii. De asemenea, Mânăstirea Tismana deţine în arhiva proprie o serie de documente importante despre istoria ţării. Cele mai multe documente despre trecutul Mânăstirii Tismana au fost deja publicate  în colecţiile de documente: “Documente privind Istoria României” (D.I.R.), “Catalogul Documentelor Ţării Româneşti” (C.D.T.R.) şi “Documenta Romaniae Historica” (D.R.H.), fiecare cu mai multe volume editate cu câteva decenii în urmă.

manastirea-tismana

În Epoca Medievală, Mânăstirea Tismana a fost unul dintre cei mai mari proprietari funciari ai tării

În Evul Mediu, Mânăstirea Tismana a fost un important proprietar funciar în zona noastră. Fiecare voievod care s-a aflat pe scaunul Ţării Româneşti(Valahiei) s-a simţit obligat să întărească stăpânirea mânăstirii asupra unor sate şi moşii aflate pe teritoriile de astăzi ale Gorjului, Doljului şi Mehedinţiului în special. După cum reiese din ameninţările care le făcea domnia asupra acelora care ar fi vrut să încalce drepturile mânăstirii, proprietarii locali laici aveau tendinţa de a încălca drepturile funciare ale acesteia. După cum vom vedea, mânăstirea Tismana a avut nenumărate litigii cu proprietarii laici, de obicei soluţionate în favoarea lăcaşului de cult.

Mare proprietar funciar
Cu un an înainte ca să piară într-un conflict cu o parte a marii boierimi, domnitorul Vlad Vintilă dădea la 6 septembrie 1534 un hrisov  prin care “sfintei şi dumnezeieştii mânăstiri numite Tismana unde este hramul preasfintei curatei şi preabinecuvântatei stăpânei noastre, născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria şi cinstitei ei uspenii şi nastavnicului, părintelui egumen chir Tofan şi tuturor celor întru Hristos fraţi, să le fie seliştele: amândoi Sagoveţii la Blatniţa şi Pesticevo şi Toporno şi Iogoina şi amândoi Călugărenii şi Trufeştii şi Piatra şi Obedinul şi Ungureii, toţi pentru că au fost vechi şi drepte ocine şi dedine ale sfintei mânăstiri de la Tismana, date încă de către vechii domni care au fost înaintea domniei mele”. Din acelaşi document aflăm cum s-a soluţionat în faţa domniei conflictul mânăstirii cu fii lui Stoe din Copăceni, Pătru şi Drăgoiu, pentru o silişte ce se cheamă Ungureii: “…domnia mea am dat sfântului şi dumnezeiescului loc, ca să-I fie de ocină şi de ohabă, şi de nimeni neatins, după spusa domniei mele”.
Pentru frumuseţea limbajului şi complexitatea exprimării, cităm un alt document din 1534 dat la Bucureşti la 18 decembrie: “+În lege a poruncit domnul Dumnezeu fiilor lui Israel să dea în tot anul zeciuială din câte se vor agonisi şi acestea< cunoscând sfinţii apostoli şi purtătorii de Dumnezeu părinţi >ne-au sfătuit pe noi spre ajutor  şi facere de bine < a sufletelor noastre >şi ne-au lăsat nouă, fiilor lor, ca unii cu milostenie şi priveghere şi post, alţii cu milostenii să ne curăţăm de toate păcatele.
< Iată deci şi eu> binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Vintilă Voievod numit Vlad Voievod, fiul marelui şi preabunului Radul Voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, amintindu-mi domnia mea de cuvântul unui oarecare stareţ care spune: “Vremea supărării a sosit, să cumpărăm < înţelepciune şi pace către noi.. >să aducem în vremea judecăţii şi a răsplăţii”.
< Iată deci şi eu doresc > a sta < de/a dreapta  >tatălui < şi am căzut >la însuşi Hristos împăratul şi Dumnezeul nostru şi preacurata maica lui, ce este hramul sfintei sale uspenii, care este la Tismana şi am dăruit acest atotcinstit şi cu frumoasă faţă şi preacinstit acest de faţă hrisov al domniei mele, ce este mai presus de toate cinstele şi <darurile   >rugătorilor domniei mele, egumenului şi ieromonahului Theofan şi tuturor fraţilor ce se află în acest sfânt lăcaş, ca să-i fie sfintei şi dumnezeieştii mânăstiri numite Tismana, satele anume: Tismana şi cu tot hotarul şi Pocruia şi cu tot hotarul şi Godineştii toţi cu tot hotarul  şi Sârbişorii toţi cu tot hotarul  şi Ohaba toată şi cu tot hotarul  şi Topeştii toţi şi cu tot hotarul şi Podenii, oricât se va alege partea sfintei mânăstiri şi Ploştina toată şi cu tot hotarul şi Stănceşti, oricât se va alege partea sfintei mânăstiri şi Grozeştii toţi şi cu tot hotarul şi Năsipul, oricât se va alege partea sfintei mânăstiri şi Şuşiţa şi Jidoştiţa şi cu toate seliştele şi Potocelul şi Jarcovăţul şi amândouă Vorovnicele şi Bucina cu tot hotarul şi Petroviţa şi Precârstia şi Clicevăţul şi Bahna şi Ilhoviţa şi Ceroveţul şi cu toate săliştele şi partea Ligă-cească şi partea Ruşească şi Pietra < şi Turcineştii  > şi Obedinul şi Sălcişoara.
Şi iarăşi să-i fie sfintei mânăstiri…în Blatniţa şi Pesticevo şi Toporna…şi balta ce se <cheamă Bistreţul   >….seliştea, amândouă Călugărenii şi Piatra şi Trufeşti şi Bedin-Corzii şi Bistriţa cu tot hotarul  şi săliştele şi Ungureii…pentru că aceste sate sunt vechi şi drepte ocine şi dedine ale sfintei mânăstiri…Jaleş, iazul până ce cade în Jaleş…cu tot hotarul, ce sunt ale sfintei mânăstiri…satul Ungureii. Şi au avut călugării de la Tismana…cu Pătru şi cu Drăgoiu, fiii Stoiasei; < iar domnia mea mea, am cercetat şi am judecat   >după vechea lege cu cinstiţii şi bătrânii dregători <ai domniei mele şi am aflat   >domnia mea, că a fost satul Ungurei Veche şi dreaptă ocină a sfintei mânăstiri şi încă cumpărată această ocină încă din zilele lui Mircea Voievod de la Stanciul fiul Marinei, pentru un cal bun şi pentru 12…pentru două paftale şi pentru un brâu de argint(…). De aceea, am dat şi domnia mea sfintei şi dumnezeieştii mânăstiri, ce este mai sus scrisă, ca să-i fie de ocină şi de ohabă sfintei mânăstiri, iar domniei mele şi părinţilor domniei mele de veşnică pomenire şi de nimeni neatins, după porunca domniei mele.
Iată şi blestem punem domnia mea, ca după moartea domniei mele, pe cine va alege domnul Dumnezeu a fi domn al Ţării Româneşti sau din rodul inimii domniei mele sau din rudele domniei mele sau, după păcatele noastre, din alt neam, dacă va cinsti şi va întări şi va păzi şi va înnoi acest hrisov al domniei mele, pe acela domnul Dumnezeu să-l întărească şi să-l cinstească şi să-l păzească în domnia lui; iar dacă nu va cinsti şi nu va întări şi nu va păzi şi nu va înnoi, ci va nimici şi va călca şi va batjocuri, pe acela domnul Dumnezeu să-l nimicească, să-l calce şi să-l batjocurească în domnia lui şi să-i ucidă aici trupul, iar în veacurile viitoare sufletul lui şi să-i fie potrivnică preacurata maică a lui Dumnezeu la înfricoşata şi nemiloasa judecată, unde făţărnicie nu este şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu ceilalţi iudei, care au strigat asupra domnului Dumnezeu şi mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au zis: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor”.
În iunie 1535, Vlad Vintilă sfârşea ucis în timpul unei vânători. Complotul era organizat de o parte a boierimii care se afla în conflict cu domnitorul. (Va urma)

Comments are closed.