Mânăstirea Tismana în cultura românilor

Loading

În ultimii patru ani, săptămânalul VERTICAL v-a oferit informaţii diverse despre rolul istoric al Mânăstirii Tismana în evoluţia acestor meleaguri. Mai puţini dinre noi ştiu că acest important lăcaş de cult a avut o contribuţie importantă la evoluţia mişcării literare din ţara noastră în sec. XIX şi XX. Acest lucru este cu atât mai important cu cât la Tismana pe atunci se ajungea destul de greu iar drumurile erau nesigure.Există suficiente mărturii documentare, unele de găsit chiar la Muzeul Mânăstirii, despre implicarea acestui lăcaş de cult în diverse acţiuni de cultură. În paginile noastre aţi putut citi deja despre rolul politic jucat de mânăstire în marile evenimente ale secolelor XIX şi XX. Depănăm în acest număr încă o filă din istoria culturală a acestei mânăstiri şi a zonei care o înconjoară.

manastirea-tismanaŞtim deja că începuturile învţământului pe meleagurile Gorjului se pierd în negura timpului iar primul loc pare să fi fost mânăstirea Tismana, şi asta, încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Călugărul Nicodim avea să formeze aici o mână de ucenici cărturari care să-i ducă mai departe nobila misiune. Printre aceştia pot fi amintiţi egumenii Agafton şi Gherasim, cei pe care îi întâlnim pe la jumătatea secolului al XV-lea. Memoria documentelor spune că de la şcoala Mânăstirii Tismana se recrutau viitorii prelaţi şi diacii pentru cancelariile domneşti, biserică şi alte instituţii. Tot la Tismana apărea la sfârşitul secolului al XVI-lea cronica logofătului Teodosie Rudeanu. Despre acesta, reţinem ca o legătură cu materialele anterioare, că a fost fiu al acestor meleaguri, opera sa despre domnia lui Mihai Viteazul fiind scrisă în limba română, una din primele încercări în materie.

Motiv de reper pentru scriitori
Greu de crezut, dar Mânăstirea Tismana a constituit în secolele trecute un subiect pentru cei mai mari scriitori ai ţării. Cei veniţi la Tismana au fost fascinaţi, cel mai probabil, de istoria acestui lăcaş de cult dar şi de poziţia sa pitorească şi beneficiind de condiţii climatice deosebite.
Primul scriitor care ne vine în minte din punct de vedere cronologic a fost Grigore Alexandrescu(1810-1885) care în 1842 avea să scrie poezia „Răsăritul lunei la Tismana”, creaţie ce a văzut lumina tiparului în preajma Revoluţiei paşoptiste. Autor al altei poezii de acelaşi gen dar mult mai celebră „Umbra lui Mircea la Cozia”, Grigore Alexandrescu avea să se exprime despre Tismana: „Iată cea mai veche şi cea mai măreaţă mânăstire de peste Olt” („Memorial de călătorie”, 1872).
Alte informaţii interesante despre Mânăstirea Tismana le aflăm publicate în 1858. Astfel, Alexandru Pelimon (1822-1881) în anul 1858 pleacă pe jos din Bucureşti pe un traseu subcarpatic trecând prin mânăstirile din nordul Olteniei şi ajungând inclusiv la Mânăstirea Tismana dar şi la schiturile Cioclovina de Jos şi de Sus. Este vorba de lucrarea intitulată „Impresiuni de călătorie în România” apărută în acelaşi an şi care are o importanţă documentară deosebită pentru această zonă.
Despre Alexandru Vlahuţă (1858-1919) putem spune că în celebra „România Pitorească” se lasă impresionat de frumuseţea zonei Tismana unde ajunsese în anul 1901. Chiar marele istoric Nicolae Iorga s-a arătat încântat de zona Tismana.

Anton Pann la Tismana
Anton Pann (1797-1854) este un poet şi un compozitor de muzică religioasă, un profesor român de muzică, de origine rromă din Bulgaria. A fost supranumit de Mihai Eminescu “finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi romanizare va fi numit Anton Pann. Acesta, prin 1840, când era profesor la Seminarul din Bucureşti, a avut la Tismana o rodnică activitate în domeniul redactării şi tipăririi de muzică ecleziastică compusă în româneşte sau tradusă din greceşte. Aici el se simţea bine întrucât avea prieteni care îl primiseră deosebit de bine. Cu alte cuvinte, Anton Pann a creat aici aşa cum a făcut-o mai târziu George Coşbuc.
Casa Memorială Anton Pann se află în oraşul Râmnicu Vâlcea – Strada Ştirbei Vodă, numărul 18. Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului oltean. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de culă, azi “Muzeul memorial Anton Pann. Din acest loc – Râmnicu Vâlcea – pleca pe drumurile Olteniei acest “fiu al Pepelei” către satele care i-au oferit nestemate folclorice necesare desăvârşirii operei sale. Anton Pann a fost cel care a pregătit formaţia corală care a intonat pentru prima dată “Deşteaptă-te, române!”.

„Badea Gheorghe” şi Tismana
Trebuie să lămurim dintr-un început faptul că tismănenii îi spuneau „badea Gheorghe” la finele secolului XIX şi începutul celui următor  lui George Coşbuc, poetul ardelean care a trăit mai bine de două decenii la Tismana. Momentul său dramatic când şi-a pierdut fiul la Tălpăşeşti într-un accident de automobil l-am mai amintit în această pagină de istorie.(26 august 1915).
George Coşbuc (1866-1918) s-a legat de Tismana prin căsătoria în 1895 cu Elena Sfetea, fiica unui comerciant bogat din Braşov, care avea vila cu acelaşi nume din Tismana. Din momentul când a cunoscut locurile respective practic a revenit în fiecare vară. Sunt şi acum câteva locuri din Tismana care ar aminti de marele poet dacă s-ar face mai mult în această direcţie: „Chioşcul lui Coşbuc”, „Masa fraţilor”, „Aleea Tainelor” şi „fagul lui Coşbuc”.
Potrivit mărturiilor documentare, George Coşbuc a lucrat la Tismana la traduerea integrală a Odiseei, a Bucolicelor lui Virgiliu ca şi a Georgicelor, a Eneidei şi a operei lui Kalidasa, Sacontala. În foişorul său de la Tismana, Coşbuc a lucrat mult la traducerea „Divinei comedii” a lui Dante Alighieri.  Pe lângă Coşbuc, la Tismana s-au aflat ca oaspeţi ai săi muzicieni (ex. Dumitu Chiriac), istorici, profesori şi chiar scriitori.