Toate privirile sunt îndreptate în aceste zile spre Grecia, acolo unde cetăţenii europeni ai acelei ţări nu vor să accepte măsurile de austeritate asumate de guvernanţi iar de salvarea economică a vechii Elade ar putea depinde chiar supravieţuirea zonei euro. Pentru cei care nu ştiu, grecii sunt încă la faza în care nu acceptă tăierea celui de-al XIII-lea şi al XIV-lea salariu, nu reduceri de 25% din salariile mizere ca în România. În ultimul an Grecia a stat pe un butoi de pulbere iar veniturile din turism au ajuns la o treime din sumele obţinute dinaintea crizei. Cum prin greve şi alungarea turiştilor, Grecia pierde zeci de milioane de euro zilnic stai şi te întrebi dacă respectarea condiţionărilor FMI are vreun alt rost decât chinuirea populaţiei simple. Pierderile economice ale Greciei doar în urma grevelor totalizează peste 100 de miliarde de euro de la începutul crizei, adică aproximativ suma împrumutată.
Ne uităm la Grecia şi întoarcem privirea spre România unde lucrurile stau şi mai rău, singura noastră scăpare fiind datoria externă, mult mai mică decât a urmaşilor lui Homer. La preţuri echivalente, salariile ca medie în Grecia au coborât spre 1000 de euro în timp ce la noi se plasează sub 400 de euro, milioane de români supravieţuind cu cei mai puţin de 600 lei minim. Şi totuşi, românii nu ies în stradă să îşi strige nemulţumirile, ori ne înşeală cifrele sau românii au găsit reţeta fericirii. Elena Ceauşescu cerea în decembrie 1989 dovezi că românii au murit de foame şi, culmea, avea dreptate, nivelul de trai era net superior celui actual cu toate lipsurile şi privaţiunile.
Ne întoarcem însă să căutăm explicaţii de ce românii nu îşi caută dreptatea în stradă? Cred că putem identifica câteva cauze sau motive: Sechelele comunismului care ne fac să ne fie frică să ne manifestăm cu adevărat nemulţumirile; Autoculpabilizarea celor care în decembrie 1989 s-au aflat pe stradă şi au văzut că schimbarea le-a adus un nivel de trai şi mai prost; Anihilarea liderilor sindicali prin cumpărare sau şantaj; Românii nu o duc chiar atât de rău ca în statistici în sensul că fiecare mai învârte ceva sau mai fură ceva; Tradiţia unui popor care s-a ridicat la răscoală doar în 1907, celebra ”Mămăliga nu explodează” ş.a. Gândiţi-vă ce ar însemna ca românii să iasă în stradă ca şi grecii, ministrul Igaş şi subalternii lui fiind depăşiţi de situaţiile cotidiene, dar de problemele de amploare. Iar poliţiştii îi trimitem acasă şi lăsăm paznicii locali, adică poliţiştii comunitari.
Indiferent de guvernanţi, cred că ar trebui să se înţeleagă în toată Europa că o ”casă comună” nu poate fi doar pentru bogaţi. Această criză economică este tot mai evident că s-a născut aici, sau dincolo de ocean, ca urmare a globalizării. Pe lângă lucrurile bune, gen gestionarea crizelor de orice fel, economic este tot mai evident că avem o problemă. Noi, românii, avem una şi mai mare pentru că am înstrăinat pe nimic un capital imens. Dar am mai spus şi o repet, nu vom putea fi veşnic o piaţă de desfacere pentru că trebuie să avem cu ce să cumpărăm. Trebuie reţinut însă şi altceva, la un anumit moment şi mămăliga explodează. Şi atunci…
