Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Legenda localităţii Borăscu

Legenda localităţii Borăscu

Submitted by on 2 March 2011articol citit de 4,831 ori | No Comment

Numele multor localităţi şi locuri din judeţul Gorj provin de la numeroase legende, una dintre acestea fiind legenda comunei Borăscu transmisă din generaţie în generaţie şi culeasă de la locuitorii comunei în anul 1939 de către învăţătorul pensionar I. D. Ionescu. La începuturile sale, localitatea s-a numit „Domneşti” şi nu Borăscu, după numele doamnei, chiar şi în primul război mondial în hărţile germane era menţionată sub numele acesta, locuitorii rămânând surprinşi când nemţii întrebau de localitatea „Domneşti”.

Localitatea Borăscu este cunoscută ca urmare a casei lui Constantin Săvoiu si Mânăstirii Dealu

Localitatea Borăscu este cunoscută ca urmare a casei lui Constantin Săvoiu si Mânăstirii Dealu

Se spunea atunci că în vremuri străvechi, în urma unui război cu turcii, Domnul Ţării Româneşti a fost învins, iar doamna, împreună cu puţinii ei credincioşi şi câţiva oşteni care o însoţeau, ar fi ajuns în pribegie pe teritoriul actualei localităţi Borăscu. Văzându-se în siguranţă, deoarece locul era neumblat de oameni, de jur împrejur aflându-se codrii nepătrunşi, a întemeiat aici o mică aşezare pentru ea şi însoţitorii săi, aducând chiar şi un preot pentru a oficia slujbe religioase. Acest preot, cu numele Dosoftei, a cărui locuinţă era aşezată în partea de răsărit a micii aşezări, pe dealul „frasinului”, a fost înzestrat mai apoi de către domnitor cu terenuri dar şi cu  lacuri cu peşte, numite „lacurile lui Dosoftei”, după numele preotului.

Despre numele de Borăscu
La o nouă invazie, turcii au descoperit mica aşezare formată aici şi au secat lacurile, rupându-le stăvilarele să le ia peştele care fiind foarte mult în momentul în care s-a scurs la vale s-a alterat şi a produs un miros foarte neplăcut. De atunci acel loc a luat denumirea de „valea puturoasă”, apele revărsându-se au produs un vuiet prelung iar în limbajul locuitorilor s-a spus că apele au „borât” (coborât) la vale, născându-se astfel şi numele localităţii Borăscu. Tot atunci turcii, conduşi de un paşă, găsind-o pe doamnă, au prins-o  şi au luat-o prizonieră împreună cu toate bogăţiile ei, îndreptându-se cu aceasta spre apus către actuala localitate Ohaba Jiu. Lângă satul Igirosu au fost însă întâmpinaţi, fără de veste, de oştile românilor conduse de un viteaz căpitan. Paşa a fost ucis, oastea otomană nimicită, iar doamna ţării salvată, aceasta răsplătind atunci pe salvatorul său şi al ţării cu proprietatea pe care locuise în pribegie.
Viteazul căpitan ar fi fost străbunul vechilor boieri Săvoiu, familie ce a stăpânit această proprietate mulţi ani de-a rândul. De numele acestei familii se leagă şi construcţia capelei „Săvoiu” din Dealul-mare (astăzi mănăstire), capelă care a servit de cavou acestei ilustre familii, construită de către Constantin Săvoiu zis Surcel şi ctitorită de fii acestuia în anul 1883. Curtenii şi oştenii care îşi întemeiaseră aici gospodării au rămas pe loc împreună cu preotul Dosoftei, care avea proprietatea sa dăruită de doamna ţării separat. Ulterior s-au mutat pe valea Jilţului Mic, formând actuala comună Borăscu.

Ctitor de mănăstire, Constantin Săvoiu-Surcel
Tot în această localitate Constantin Săvoiu zis Surcel a mai construit pe proprietatea lui încă două biserici una în anul 1842 iar alta în anul 1880 împreună cu locuitorii din acel sat. Pentru capela familiei a donat 100 pogoane de pământ cu vie şi pădure şi un capital de 1000 galbeni precum şi toate obiectele necesare pentru serviciul religios iar fiul său Constantin C. Săvoiu a mai donat tot acestei capele, suma de 240 lei anual pentru întreţinerea capelei şi a personalului. Pentru că locuia în oraşul Târgu Jiu, familia Săvoiu a mai participat şi la alte evenimente caritabile pentru biserici aşa cum s-a întâmplat de exemplu în anul 1913, când doamna Aneta Săvoiu, soţia unuia din fii lui Constantin Săvoiu, a donat bisericii cu hramul Sfinţii Împăraţi din Târgu Jiu, odoare bisericeşti în valoare de 1160 lei, faptă pentru care a fost propusă să fie medaliată cu ordinul răsplata muncii pentru biserică.
Săvoiu Constantin zis Surcel în timpul vieţii a fost ales, în anul 1859 deputat în Divanul Ad-hoc al judeţului Gorj din partea marilor proprietari, fii săi deţinând asemenea funcţii înalte în societate, astfel fiul său Constantin ajungând prefect al judeţului iar celălalt fiu, Emanoil a fost o perioadă preşedinte al Tribunalului Gorj. A mai avut trei fiice: Elena, Elisa şi Eufrosina.
În anul 1874, când în urma unui incendiu a ars toată localitatea Borăscu, Săvoiu Constantin a fost cel care a pus la dispoziţie locuitorilor toată lemnăria pentru reconstrucţia caselor din pădurea proprie şi tot el a întocmit un plan de urbanism, după reguli moderne în vederea reaşezării locuinţelor de acolo. A avut un aport deosebit în construirea şcolii din localitate, iar fiul său Emanoil a sprijinit material la construcţia localului de primărie de la Borăscu. La reforma agrară din anul 1864 au fost expropriate peste 530 pogoane de teren din proprietatea sa cu care au fost împroprietăriţi 173 de locuitori. Tot de numele acestui mare boier gorjean se leagă şi şcoala generală din Târgu Jiu care îi poartă astăzi numele datorită faptului că acesta a donat pentru şcoală terenul pe care aceasta este amplasată.
La începuturile sale, localitatea s-a numit „Domneşti” şi nu Borăscu, după numele doamnei, chiar şi în primul război mondial în hărţile germane era menţionată sub numele acesta, locuitorii rămânând surprinşi când nemţii întrebau de localitatea „Domneşti”.
Adevărată sau nu, această legendă descrie destul de convingător aspecte din istoria reală a ţării fără să se deosebească cu nimic de timpurile când ţara noastră trecea prin vremuri de restrişte şi când numai codrii seculari, vitejia şi iscusinţa oştenilor ţării erau pentru locuitorii de atunci ai acestor meleaguri singurul sprijin în calea asupritorilor.
Dan Cismaşu

Comments are closed.