Lecție despre trecut și asumarea prezentului

Loading

ANDREI-POPETEAstăzi voi scrie despre istoria impusă nouă românilor de cei care nu simt și nu gândesc românește, despre cei care într-un stat de drept, în loc să apere interesele țării, nu fac altceva decât să rănească identitatea națională.  Despre trecut și asumarea prezentului încerc în fiecare zi, prin prisma meseriei, să formez caractere umane capabile să înțeleagă lecția trecutului. Este responsabilitatea noastră, a tuturor însă, ca generația de mâine să înțeleagă de ce asumarea istoriei și a prezentului sunt cheia noastră pentru ce va urma.

Doar că lecția aceasta despre istorie și asumarea prezentului, nu o predăm doar noi dascălii, ci mai nou și cei care, în loc să vegheze la ordinea și siguranța cetățenilor și mai ales a generației de mâine, instigă la violență. Despre cum o acțiune pașnică, o acțiune în care tineri români de-o parte și alta a Prutului cereau un recurs la istorie, a fost transformată nemeritat într-o acțiune violentă a forțelor de ordine. Nu a existat ripostă, cu toate că acțiunea de reținere a celor care au organizat marșul unionist și târârea lor în dube se dorea a fi scânteia unor încăierări între forțele de ordine și restul manifestanților. Asta ar trebui să de-a de gândit celor care se fac a nu înțelege că mișcarea unionistă pornește din suflete în care limba română este limba noastră, iar România și Basarabia sunt părți ale aceluiași suflet. Nu a celor care conduc Uniunea Europeană, nu a Rusiei, nu a acelora care din umbră încearcă să dicteze ce trebuie să simțim, sau ce trebuie să gândim.

S-au folosit gaze lacrimogene pentru a se închide gura celor care dădeau glas unui crez național, acela al unirii Basarabiei cu România. Cine se face responsabil pentru acțiunea violentă a celor plătiți să asigure protecția participanților și fluidizarea traficului din zonă? În ce Românie am ajuns să trăim? Sau oare nu s-a dorit finalizarea unei acțiuni în care mii de participanți, tineri majoritatea, cereau într-un glas politicienilor și tehnocraților asumarea ca proiect de țară a unirii Basarabiei cu România?

„Cu ce am greșit că strigăm: Basarabia e România!”, s-au întrebat sâmbătă și elevii mei de clasa a VIII-a, cărora voiam să le predau lecția despre asumarea istoriei, nicidecum despre asumarea unui prezent în care cei în măsură să asigure ordinea într-o Românie a noastră, a tuturor, au simți nevoia să își arate forța. Nu era nici locul și nici momentul potrivit. Am văzut copii de 10-12 ani, îmbrăcați în frumoasele noastre costume naționale, ca de sărbătoare, veniți unii dintre ei pentru întâia oară la București, față în față cu forțele de ordine. Ce vor înțelege acești copii, generația României de mâine, din incidentele acelei zile? Că a da glas simțămintele pe care le poartă în sânge, este condamnat de cei care în loc să îi apare, așează bocancul pe piept în dreptul unei inimi care încă se încăpățânează să simtă românește și că Basarabia este a noastră. Pentru aceasta sunt mulți cei care ar trebui să își plece umili capul, nu în fața străinilor, ci în fața copiilor noștri.