Lansare „i-Tour Schi” 2013

Loading

Un număr de 6 pârtii de schi din judeţul Gorj sunt promovate de Ciuc Premium şi Groove Hour online şi prin pliante turistice gratuite.
Începutul lui 2013 aduce veşti bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Groove Hour, în cadrul unui parteneriat durabil alături de Ciuc Premium, Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov lansează, în data de 21 ianuarie, la Braşov, a treia ediţie a cunoscutului proiect de informare turistică dedicat pârtiilor de schi şi sporturilor de iarnă, “i-Tour Schi”.
“i-Tour Schi 2013” aduce o viziune unitară asupra ofertei de pârtii de schi din ţară. În decursul anilor, i-Tour Schi a evoluat de la promovarea excusiv pârtiilor de schi de pe Valea Prahovei, în anul 2009, până la promovarea pârtiilor omologate din 15 judeţe ale ţării, astăzi. În sezonul de iarnă 2012-2013 i-Tour Schi promovează domeniile de schi din România atât offline, prin pliante cu hărţi ale pârtiilor de schi, oferite gratuit unităţilor de cazare din ţară şi centrelor de info-turistice, cât şi online prin intermediul website-ului www.i-tour.ro şi a paginii de Facebook http://www.facebook.com/itour.ro. În acest sezon de schi proiectul adună în portofoliu pentru promovare 39 de domenii schiabile cu pârtii omologate din România, dintre care unul se află în judeţul Gorj.