Lângă pridvorul cerului

Loading

Scăpată din deschiderile astrelor, luna lui Florar s-a coborât printre noi cu ambiţii scoase din filele calendarului şi aceleaşi nebănuite şi rare frumuseţi. Suntem departe de ziua echinocţiului, când primăvara şi-a lăsat cu adevărat binecuvântarea peste pământuri, permiţând colinelor să-şi aleagă rând pe rând culorile şi să se înmiresmeze cu cele mai atrăgătoare dintre parfumurile florilor. S-au grăbit să înflorească ghioceii, zambilele, viorele, narcisele şi toate podoabele grădinilor. Le-au urmat pomii din livezi, apoi arborii din crânguri şi lunci, cei de pe stâncării. Apoi, liliacul, frasinul şi salcâmul au încărcat în flori şi arome încântătoare întreg peisajul.

Culoarea violet înveleşte cornetele cu miracolul şi zămislirile ei de frumuseţe şi energie, cu trăiri ritualice și măreție
Culoarea violet înveleşte cornetele cu miracolul şi zămislirile ei de frumuseţe şi energie, cu trăiri ritualice și măreție

Acolo, lângă pridvorul cerului, pe plai şi-n luminişuri, imperiul verde al ierbii şi farmecul multicolor al florilor de tot felul şi-au împămânenit bogăţia. Pe sub cununi de munţi şi peste umeri de coline, livezile îşi pregătesc în taină isprava polenizării. Se ivesc pe ram buchete de fructe, ca ofrandă a lucrului bine făcut, în ordinea firească din laboratoarele secrete ale naturii. Albinele s-au retras spre podoabele înmiresmate ale pădurilor înalte, printre flori rare, pline de nectar, în liniştea şi basmul poienilor celeste, urmându-şi cu stoicism rostul. Peste întinderile netede şi inundate de culoarea belşugului, grâul vrea să fie rege. Valuri de aer crud se unduiesc în adieri blânde prin desişul lăncierilor cu zor de spic încărcat de rod. Şi soarele-şi încearcă timidele dogoriri de mai, ieşind uneori din cuptoru-i încins. Se retrage însă aşteptându-şi ceasul!
S-au încărcat de rod şi speranţe grădinile. E multă bucurie şi lumină-n ochii sătenilor. Pentru că raiul lunii mai le intră încet şi sigur în puterea sufletelor, alinându-le dorul de bine şi înstărire. Peste fruntea gardurilor stau aplecate minunile florale ale anotimpului. Bulgări albi de zăpadă înflorită primenesc imaginea gospodăriilor. Miresme şi culori diverse atrag albinele, într-un joc nemărturisit, printre petale şi frunze fragede. Prin liziere şi-n adânci ferestre de păduri se pregătesc să înflorească măceşul, socul, păducelul şi tot ce mai poate împlini cu frumuseţe templul codrului.
Este sărbătoare de mai şi peste cornetele mehedinţene, acolo, în vecinătatea plină de mistere a Podului lui Dumnezeu. Unde, se pare că pământul a fost binecuvântat cu comori ale existenţei, îngăduinţei şi frumuseţii firii, mai mult ca oriunde în lumea noastră. Şi unde regăsim mereu povestea rozelor risipite în preajma caselor majestuoase şi-n înveşmântarea primăvăratică a grădinilor. O poveste care rămâne undeva, în plăsmuirea versului şi-n tinereţea efemeră a tuturor, dar mai ales în iubirile şi-n sufletul oamenilor.
Regăsim însă, odată cu luna lui mai, mereu trecător şi mereu spectaculos, liliacul cu bulgării săi de flori violacee. Iată de ce, odată cu venirea lui Florar peste ţinuturile din Ponoarele, toate drumurile duc spre cornetele dăruite cu podoaba monumentalei păduri de liliac. Aici, printre făpturi de stâncă sură şi firul mărunt şi îngăduitor al ierbii, s-au înălţat în toată splendoarea lor corolele pădurii cu flori de liliac. Pe aceste unduiri de relief brumat cu piatră şi plin de mistere, puţin mai sus de privirea ochiului umed al Lacului Zăton, care se umple cu lacrimi doar la vremea primăverii, s-a petrecut nuntirea florii violet.
În acest spaţiu generos al naturii, în amfiteatrele văilor şi dolinelor, an de an, vin să admire minunea florilor de liliac mii de iubitori de cântec, joc şi voie bună, oameni care ştiu să preţuiască mirajul clipei şi al frumosului. Oamenii vin cu drag şi dor la sărbătoarea florilor care, în toată solemnitatea şi crisparea reîntoarcerii lor prin universul dăinuirii noastre, oferă tuturor mulţumirea pentru contrastele şi strălucirea culorii violet, pentru unicitatea şi încântarea formaţiunilor florale, a parfumului rar şi reconfortant pentru orice trecător, dar mai ales pentru peisajul deosebit de îmbietor, udat întotdeauna cu miresme topite-n strop de rouă.
Este luna lui mai. Suntem la Ponoare, unde înfloreşte cel mai mult şi cel mai frumos liliac din România. Acolo, unde culoarea violet înveleşte cornetele cu miracolul şi zămislirile ei de frumuseţe şi energie, cu trăiri ritualice, culese dintr-o nemaipomenită poftă de viaţă cu care natura este obişnuită, ca un dar de la ea, ca o stare de spirit ce se cuibăreşte încet-încet în inima şi-n preocupările celor care iubesc frumosul şi măreţia codrului de liliac.
În gând mi se-nfiripă versul celebru al poetului. Parcă aud cântând privighetoarea. Ce concert şi ce logodnă? Poezie, păsări, flori, culoare, miresme – toate într-un inedit ritual al seraficelor rânduieli. Spre bucuria mea, privesc cum înfloreşte liliacul.
Ce minune! Să fii la Ponoare! Ceva mai aproape de Dumnezeu! Să sorbi cu privirea florile liliachii, să-ţi umpli pieptul cu aerul miresmelor nevăzute şi să fii mulţumit că trăieşti!