Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » Lâna, graniţa între fericire şi disperare

Lâna, graniţa între fericire şi disperare

Submitted by on 9 February 2011articol citit de 2,519 ori | No Comment

O bătrână din satul Curtişoara, oraş Bumbeşti – Jiu, care ajunsese în culmea disperării din cauza sărăciei, e acum fericită. Ea trăia din ajutorul social şi din vânzarea ciorapilor de lână pe care-i împletea şi-i vindea minerilor, la Petroşani,  dar timp de două luni banii n-au mai venit, iar cum lână n-avea de mai bine de o jumătate de an, ajunsese fără o coajă de pâine şi fără lemne să pună pe foc. După ce cazul ei a fost prezentat de Gorj TV, solidaritatea umană a făcut minuni.

Lâna, pe care mulţi ciobani o aruncă, pentru că fabricile de postavuri au fost închise, e aur pentru mamaia Paulina

Lâna, pe care mulţi ciobani o aruncă, pentru că fabricile de postavuri au fost închise, e aur pentru mamaia Paulina

Polina Danciu, sau mamaia Paulina, cum i se spune, are 86 de ani, dar până acum a reuşit să se descurce cu greutăţile. Muncea în parte pământul, cu o vecină, îşi lucra grădina, iar când se odihnea, pe prispă, torcea lână şi făcea ciorapi, după care se ducea cu trenul la Petroşani, cu genţile pline  şi venea cu banii ce-i erau necesari ca să cumpere lemne. În această iarnă, însă, bătrâna a fost greu încercată de soartă: „Am dat 4 milioane la nişte ciobani, care îmi aduceau lână, de obicei, dar anul acesta n-au mai venit nici cu lâna nici cu banii. Am auzit că ar fi fost arestaţi, pentru că n-ar fi respectat nişte contracte, că ei erau de la Dunăre şi aveau contracte să predea lâna. Am mai auzit că în loc să dea la contract, s-a dat foc la lână şi eu am rămas cu mâna la inimă. Şi fără lână şi fără bani.”  Aşa s-a trezit femeia fără materia primă necesară pentru mica ei afacere, iar ajutorul social a avut şi el o întrerupere de două luni, pentru că nu îl mai ridică ea de la casieria primăriei, ci s-a schimbat legislaţia, iar acum vine prin poştă şi a trecut ceva timp, până s-a schimbat metoda de lucru.  În urmă cu câteva zile, mamaia Paulina ajunsese în pragul disperării, fără lemne, fără mâncare aşa că s-a aşezat în genunchi în faţa icoanei şi a început să se roage: „Doamne, cu ce am greşit, ce mari păcate am făcut de sunt astfel pedepsită? De ce or fi unii  oameni   prea săraci şi alţii prea bogaţi?”

Săracă, dar demnă
Polina Danciu e o femeie săracă, dar pentru nimic în lume n-ar cere ceva, fără să plătească. Astfel că, cu greu a acceptat, de la consilierul local Eftemie Popescu, să-i aducă lemne, deşi nu ştia dacă mai vine ajutorul social: „Cum să cer lemne, dacă nu am cu ce plăti?   Dar, domnu Tenică, săracu, a venit şi mi le-a adus acasă şi mi-a spus că lasă, vedem noi cum facem. Anul trecut, când am luat banii pe ciorapi m-am dus la dumnealui la firmă. Nu-l cunoşteam, dar auzisem că e om bun, nu ca ăştia de taie din pădure, care ia pielea de pe tine dacă te duci să cumperi lemne de la ei. Iarna asta i-am spus că nu am mai făcut ciorapi. Eu îi dădeam banii de la ajutor, ca să-mi aducă lemne, că sunt rea de frig, iar el îmi dădea jumătate din bani înapoi, ca să am cu ce lua pâine. Mi- a adus şi alimente, că eu, dacă n-am mai primit ajutorul două luni,  ajunsesem săracă luci.” La rândul său, Eftemie Popescu  spune că nu ştie cum s-o ajute pe femeie, fără să o jignească: „Din păcate, eu şi soţia mea nu mai avem bucuria de a avea părinţii în viaţă, aşa că, pentru noi, mamaia Paulina umple oarecum golul pe care aceştia l-au lăsat în urmă. Mama, a cărei fotografie o port cu mine, ca pe o icoană, m-a învăţat să fiu respectuos, iar respectul faţă de cei în vârstă cred că e cel mai important. Pe mamaia Paulina vreau să o ajut, mai ales acum, că e la ananghie, dar e destul de greu să faci asta fără să o jigneşti. Ea e învăţată să plătească tot ce primeşte, pentru că, deşi e la o vârstă înaintată, continuă să muncească şi nu aşteaptă milă.”

Bătrâna trăieşte la marginea pădurii, pe o uliţă desfundată, cu un câine şi o pisică

Bătrâna trăieşte la marginea pădurii, pe o uliţă desfundată, cu un câine şi o pisică

Însingurată
Normal, Polina Danciu nu e singură pe lume. E de loc din Borăscu, iar când ajunsese la limita răbdărilor a vrut să vândă casa şi să se ducă în satul ei, pentru că acolo mai sunt oameni care au oi. Are acolo nişte veri şi o bucată de pământ şi o bătuse gândul, la un moment dat, să-şi facă o cămeruţă pe el. S-a gândit şi s-a răzgândit, însă, pentru că verii ei au, cu siguranţă, problemele lor, nu au nevoie şi de ale ei. Bătrâna povesteşte că a avut şi casă acolo, casa părintească, dar a stat în ea cu primul soţ, timp de 30 de ani, iar pentru că a fost om rău n-a reuşit să se despartă de el decât vânzând casa, pentru că nu accepta să plece. De pe urma lui a rămas cu patru băieţi, pe care i-a crescut mai mult singură. I-a luat şi a plecat  în lume, iar pe bărbat l-a lăsat în lucrurile ei. Acum 30 de ani, Polina s-a recăsătorit, iar al doilea bărbat, cu care a cumpărat căsuţa în care stă, ca să lase casa mare copiilor lui, a murit după nouă ani de convieţuire. Femeia îl plânge şi acum, pentru că spune că acesta era cel mai bun om din lume. Din cei patru copii ai ei, doi au murit de boală. Din ceilalţi doi, unul a suferit un accident la mină, e pensionat şi trăieşte cu familia lui tot în Curtişoara. Celălalt locuieşte chiar pe aceeaşi uliţă cu mama sa, dar are şapte copii şi se descurcă foarte greu. Aşa că femeia nu le cere ajutorul, s-a învăţat să se descurce cu ce are.

Sprijin nesperat
După ce cazul Polinei Danciu a fost prezentat   de Televiziunea Gorj TV, Asociaţia PRO VERTICAL i-a găsit un donator permanent de lână. Familia Ilie şi Sicuţa Gelepu, din comuna Turcineşti, i-a trimis  un balot şi patru saci cu lână, iar de acum înainte cei doi soţi s-au oferit ca, de fiecare dată când tund cele zece oi pe care le au, să-i  trimită lâna bătrânei, ca să aibă din ce să împletească ciorapi. Mai mult, pentru că femeia nu mai avea radio şi nici televizor de 21 de ani, de când i-a murit bărbatul, Televiziunea Gorj TV i-a făcut o mare surpriză şi i-a adus un televizor nou- nouţ, astfel că bătrâna a avut ocazia să-şi vadă  povestea vieţii la televizor. De acum, spune că e cea mai fericită. Îi vine din nou ajutorul, are lână să lucreze ca să facă bani de lemne şi, pe deasupra, de acum nu se va mai simţi singură, pentru că-şi va petrece lungile seri de iarnă scărmănând şi dărăcind lână, ori torcând sau împletind ciorapi în faţa televizorului.

Comments are closed.