Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » La Glogova, odată cu primăvara…

La Glogova, odată cu primăvara…

Submitted by on 28 March 2012articol citit de 1,889 ori | No Comment

Reporterul fără odihnă a poposit la Glogova lângă celebra culă unde cu două secole în urmă Tudor Vladimirescu a conceput marea sa faptă. La braţ cu istoria, parcă trecerea timpului îşi pierde din consistenţă şi redevenim parte din zei. Popas la Glogova şi în istoria acestor locuri.

La Glogova şi-a pregătit Tudor plecarea la luptă şi izbăvire

La Glogova şi-a pregătit Tudor plecarea la luptă şi izbăvire

Munţii rămân spre apus, ca nişte pălării peticite de rătăcirea soarelui primăvăratic. Ceva se întâmplă cu zăpezile acolo, sus, mai aproape de cerul albastru şi limpede. Suspinul lor se stinge în lacrimi picurate în creştet de izvor. Valuri de păduri se întind odată cu dealurile spre răsărit, însoţind cât mai mult vadul Motrului, până în pieptul şoselei ce duce spre Crainici şi Bala. Pâlpâiri verzi în ramuri de sălcii vestesc înfrunzirea prin zăvoaie, de-o parte şi de alta a râului, la margini de sat şi de mirişti încă nearate. Este mult zvâcnet prin tufărişuri, păsările veselesc în ciripit prin coroane cu muguri gata de descătuşare. Prin Cheile Glogovei, râul curge tăcut şi îngândurat, în val sărac, neîncărcat de plecarea iernii, de parcă nu ar fi fost deloc înzăpezită valea pe aici.

La conacul Glogovenilor
Ocolim la stânga peste podul înalt şi pătrundem în satul de pe Motru, unde se află conacul legendar al boierilor glogoveni. Asistăm la o inedită dezmierdare de primăvară a vietăţilor abia ieşite din adăposturile codrului. Veveriţele saltă din copac în copac în pâlcul de pădure care învăluie zidurile cu metereze de cetate ale culei. Arbori zvelţi de castan şi stejar străjuiesc de jur-împrejur acest loc plin de istorie. Păşim cu emoţie pe sub porţile măreţe şi înaintăm în curtea prin care altădată erau orânduite în diversitatea şi bogăţia lor acareturile moşiei boiereşti. În mijlocul templului verde, încărcată de amintiri şi mistere, se află casa singuratică de la Glogova.
Şi astăzi este acoperită cu şindrilă fumurie. Streaşina largă umbreşte cerdacul cu arcadele largi susţinute de stâlpi arătoşi ciopliţi din lemn tare. Casa priveşte peste dealurile ce se succed în depărtări şi spre lunca Motrului. O mulţime de încăperi pe care ţi le închipui frumos aranjate în vremea boierilor te încântă cu tresăriri din timpurile acelea vechi, de acum două secole. Din mijlocul sălii, care foarte demult despărţea odăile boierului de buduarul domniţei, o scară mică, ascunsă, coboară într-o tainiţă sub pământ, spre bolţile meşteşugite ale pivniţelor care adăposteau pe atunci belşugul îndestulător al moşiilor Glogovei. Din preajma culei, şiruri de copaci uriaşi pleacă spre malul râului care îşi caută mereu calea spre răsărit, scânteind spre câmpie pe sub ramuri de arini, plute, sălcii şi răchite.

Povestea din hrisoave
Răsfoim hrisoavele expuse şi lăsăm istoria să vorbească. Atât satul cât şi fostul conac al Glogovenilor ne întorc cu gândul prin timp, spre date de referinţă din trecutul acestor locuri. Ţepeluş Voievod, numit şi Basarab cel Tânăr, aflat aici ca fugar şi căutând găzduire la cumnatul său, boierul Stanciu din Glogova, a fost ucis de boierii mehedinţeni, după ce fusese alungat din scaunul ţării de Vlad Călugărul. Trupul voievodului a fost înhumat în faţa bisericii, unde câteva slove tocite de timp pe o piatră ruptă, abia mai amintesc de locul acela uitat de oameni.
Zidurile groase şi albe ale culei poartă cu ele multă istorie, mai ales din acele vremuri când turcii năvăleau dinspre răsărit, atacau şi jefuiau conacul şi satele. Atunci crenelurile din metereze se înroşeau de focul armelor care răpăiau în încrâncenarea apărării. Tot aici se nasc şi se adună primele gânduri de răzvrătire ale lui Tudor Vladimirescu. Prin aceste locuri se auzea uneori glasul aprig al viitorului comandir de panduri care nu ezita să afirme: „Eu nu sunt făcut nici pentru avere, nici pentru muiere! Eu pentru altceva sunt făcut!”. Unele presupuneri intime spun că totuşi în inima lui coborâse ca o rază nevăzută şi-l fulgerase ca tăişul unui brici frumoasa soţie a clucerului Nicolae Glogoveanu. Gurile rele şi aţâţate de neastâmpăr cleveteau că de foarte multe ori Domniţa era tulburată de paşii pandurului.
La Glogova şi-a pregătit Tudor plecarea la luptă şi izbăvire. Aici a găsit locul prielnic pentru bună chivernisire întru cunoaştere şi formare. Pentru că Glogovenii, ispravnici de Mehedinţi şi Gorj, se aflau printre boierii aleşi ai ţării, având mereu numai slujbe importante şi ajungând în timpul ocupaţiei austriece chiar consilieri împărăteşti. Cula de la Glogova vorbeşte despre multe amintiri păstrate în file adânci de timp, dar cea mai strălucitoare dintre acestea este cea legată de numele legendar al lui Tudor din Vladimir.
Ieşim spre râul Motru. Nu se aude tropot de cai peste câmpuri. Ritmul şi zbuciumul lor au rămas în istorie. Printre ramuri şuieră totuşi vânt cald de martie. El mângâie întruna mugurii. Nici vuietul sevelor prin ram nu se aude. În curând, ele vor deschide porţile înfrunzirii. Şi la Glogova se pregăteşte unicul spectacol al reîntemeirii verdelui de primăvară!

Comments are closed.