Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » La Cotul cu Aluni

La Cotul cu Aluni

Submitted by on 9 April 2014articol citit de 3,559 ori | One Comment

La puţin timp după echinocţiu, primăvara şi-a lăsat cu generozitate razele soarelui peste valea încântătoare a râului Tismana. Spre miezul zilei, ne-am oprit pe platoul din preajma mănăstirii animaţi de dorinţa de a ajunge undeva, în pridvorul munţilor, să vedem rezervaţia naturală Cotul cu Aluni, în spectacolul înfrunzirii.

De veacuri, Mânăstirea Tismana stă de strajă locurilor

De veacuri, Mânăstirea Tismana stă de strajă locurilor

Lumina zilei scapătă printre arinii rânduiţi pe mal de ape, mângâind cu căldură pământul spălat de zăpezi şi ploi. Prin rămurişul pădurilor necuprinse încă de culoarea verdelui atotstăpânitor se aud glasuri primăvăratice din cântecul mierlelor ocupate cu făurirea cuiburilor. Ne pierdem pe potecuţa ce se agaţă de pieptul muntelui şi încercăm urcuşul spre vârfuri, pe Scara Mâţei, cum se numeşte versantul din stânga Tismanei. Paşii îşi potrivesc ritmul cu care să învingă abrupturile, viclenia pantei şi capcanele râpelor din trup de munte.

Pe Valea Tismanei

Ocolim pietrele sure de cornet, cu forme dintre cele mai bizare, călcăm pe culcuşuri de frunze veştede, pe smocuri de aluniş cu fructe împrăştiate printre pietre şi dâmburi mici, spre bucuria veveriţelor mâncătoare de alune. Printre rădăcini ieşite din piepturi de rocă, admirăm chituţele de toporaşi albi şi albaştri, care însoţesc cărarea noastră în şerpuirea ei printre  cornii îngălbeniţi de flori. Printre frunzuliţele stejarilor se zăresc turlele albe ale mănăstirii, zidurile de cetate ale lăcaşului sfânt aşezat de secole pe creştetul de piatră al Gurniei, sub privirile celeste ale Cioclovinei.
Urcăm spre culmea muntelui. Lăsăm în urmă sălbăticia costişei şi ne oprim în platourile din vârf, unde lăsătărişul de fag şi-a deschis frunzuliţele cu pufuleţ de primăvară. Într-o poiană găsim la lucru un grup de tineri care plantează puieţi de brad. Intrăm în vorbă şi ne bucurăm împreună de frumuseţea clipei. Şi ne întărim speranţa că, în ciuda tăierilor agresive din ultima vreme, pădurile au viitor.
Suntem pe linia culmii şi ne orientăm spre apus, printre poieni de brebenei albi şi rozarii, printre trunchiuri de copaci uriaşi care au murit pe picioare, vitregiile prăbuşindu-i peste desiş. Au trecut pe aici înaintea noastră mistreţii care au scormonit de-a lungul şi de-a latul printre arbori, răscolind pământul după ghindă şi jir. Reapar în cărăruie grumaji de piatră, în odihniri răzleţe, printre care se profilează inedite tufe de ţipirig. Înaintăm spre Faţa Culmii şi întâlnim cu castanii seculari din Pădurea Eroni, arbori înalţi, cu coroane echilibrate pe axul tulpinii ca un candelabru de ramuri groase şi vânjoase trimise spre toate deschiderile zării întru apărarea întregii păduri, cu oştenii ei mari şi mici.
Ieşim din templul arborilor bătrâni şi solitari, traversăm în curmeziş plaiul până spre linia de transport a energiei electrice ce se iveşte peste creştetul pădurii venind dinspre Valea Tismanei şi coborând spre Valea Pârgaşului, chiar prin inima acestui ţinut în care s-a împământenit rezervaţia cunoscută sub denumirea Cotul cu Aluni. Ne aflăm la peste şase sute de metri altitudine, descindem uşor printre mărăcinişuri şi livezi spre perimetrul ce se conturează mai la vale, între proprietăţi şi întinderi de păduri de fag, stejar şi plop. Trecem printre pâlcuri de alun, orânduite grupuri-grupuri pe feţe de coline, pe dosuri sau pe pantele unor doline, uvale sau căldări cuibărite în lăsători, între liziere sau grădinile cu vii ale sătenilor din Topeşti, Vâlcele şi Gornoviţa.
Privim spre adânc de orizont şi desluşim în larg de zare salbele de sate din Peştişani, aşezate de-a lungul Bistriţei, Pădurea Fără Vârf şi Pădurea Dumbrava, Parângul Alb şi stăpân peste Oltenia, mai aproape – vârfurile Pleşa şi Piatra Boroştenilor. Spre culme se aud tălăngi de turme aflate la păscut, chiotul sătenilor aflaţi cu treburi la curături şi la stâne. Cireşii înfloriţi şi corcoduşii fulguiesc în siluete albe peste coloritul plaiurilor, statornicind primăvara pe aceste meleaguri.
Ne reîntoarcem peste culmi şi văi, străbătând un peisaj în care lumina, cântecul păsărilor şi frunza fragedă reîmprospătează viaţa codrilor. Revenim pe culme şi privim în adânc de vale. Sub geana verde a pădurilor, la brâul muntelui, ca o fortăreaţă, Mănăstirea Tismana veghează pacea locurilor!

One Comment »