Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate » La Baia de Fier, rudarii se luptă cu economia de piaţă

La Baia de Fier, rudarii se luptă cu economia de piaţă

Submitted by on 11 February 2010articol citit de 3,187 ori | No Comment

O femeie din cătunul Rudărie, comuna Baia de Fier, face coşuri din lemn de brad şi nuiele de alun, aşa cum făceau, odată, strămoşii săi. Comenzile sunt, însă, sporadice, cu toate că, la 500 de metri de casa ei, există una dintre cele mai importante peşteri din ţară, Peştera Muierilor, aici venind zeci de mii de turişti anual, care ar cumpăra, cu siguranţă, aceste produse tradiţionale.

Maria Munteanu este împletitoare de când se ştie

Maria Munteanu este împletitoare de când se ştie

Maria Munteanu locuieşte la poale de munte, pe malul Galbenului, într-un cătun de rudari aşezat peste apă de Peştera Muierilor. Turiştii care vin acolo şi care ar cumpăra cu bucurie coşurile ei, sau lingurile de lemn făcute de cumnatul Bleoaţă, care stă peste drum, habar n-au pe lângă e trec, fără să ia în seamă. E vorba despre un loc unde tradiţia lucrătorilor în lemn s-a păstrat neştirbită, din tată-n fiu.

Un trecut sigur, un prezent incert
Maria a lucrat coşuri, în tinereţe, la Vâlcea, pentru Cooperaţie, aşa că avea de lucru permanent, fără să ducă grijă unde vor fi vândute coşurile ei. Acum, însă, economia de piaţă a învins-o. Cooperaţia s-a desfiinţat demult, iar ea nu are autorizaţie, ca să producă coşuri şi să treacă apa, să le vândă turiştilor. Nici Primăria Baia de Fier, care a înfiinţat un centru de informare la peşteră nu o poate ajuta, pentru că femeia nu poate da produsele cu acte.
Maria şi bărbatul ei trăiesc greu, pentru că nu au mai găsit, în ultimul timp, un loc de muncă. Dumitru a lucrat la mina de grafit din localitate, dar aceasta s-a închis în 1990 şi de atunci nu a mai găsit de muncă.

Viaţă la limita subzistenţei
Rudarii din Baia de Fier trăiesc la limita subzistenţei. Coşurile şi lingurile lor se caută mai rar, chiar dacă se mai duc prin sate, să le vândă. Unul dintre ei, în vârstă de 73 de ani, s-a bucurat când a primit o comandă mai mare de la o „cocoană” şi s-a pus pe treabă. Timpul trecea, omul începuse să ia pe datorie de la magazinul din sat, dar cocoana, care zicea că trece să ia comanda peste vreo două săptămâni nu mai venea, aşa că a tot lucrat, dar pe datorie n-a mai luat: „Ce mă făceam dacă nu mai venea cocoana. Rămâneam dator, că n-aveam de unde plăti. C-am luat pe datorie de trei sute de mii, în trei săptămâni. Pe urmă m-am oprit. Măcar de mă duceam şi io la pomană, că fu una-n sat. Da nu putui, că mă dureau şi picioarele şi mi-era şi rău de foame. Noroc că veni cocoana. Plătii şi datoria şi măi rămăsăi şi cu bani.”
„O şansă pentru fiecare”
Cocoana e de la Asociaţia PRO VERTICAL, o organizaţie neguvernamentală care  implementează un proiect cu sprijinul Fundaţiei SOROS România, prin care produce suveniruri tradiţionale. Maria Munteanu, bătrânul cu povestea de mai sus şi alţi şase rudari din cătun fac parte din grupul ţintă al proiectului. Pe parcursul lui lucrează, cu materialele asociaţiei şi îşi ia banii pe manoperă, iar la finalul proiectului îşi primesc diplomă de lucrători în arta lemnului şi se vor putea autoriza individual. De asemenea, vor putea să continue să lucreze pentru asociaţie, dacă treburile vor merge bine, iar turiştii care vin în Gorj (chiar şi peste apă, la Peştera Muierilor), vor cumpăra coşurile, lingurile şi celelalte produse făcute în Rudărie, astfel încât proiectul să se poată susţine şi după încheierea finanţării.

Comments are closed.