Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Lucrurile nu stăteau deloc bine la sfârșitul anului 1916 și totuși eroismul românilor din vara anului 1917 a uimit lumea. Din păcate, nu a fost suficient…
Dacă la finalul episodului trecut aminteam speranțele germanului Mackensen de a-i îngenunchea pe români până în toamna anului 1917, reluăm povestea noastră chiar cu cele notate de generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, într-un ordin de zi din august 1917: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”. A fost un moment de grație al românilor care nu a putut fi valorificat. Deși victorioasă pe front, armata română va fi obligată să încheie un armistițiu cu Puterile Centrale. Pacea de la Bucureşti, în care ţara noastră ceda Dobrogea, și era supusă economic Germaniei iar armata este demobilizată, nu se va aplica niciodată. Tratatul de pace, care nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand, era denunţat câteva luni mai târziu când devenise foarte clar că aliaţii vor câştiga războiul.
Momentul Mărășești
Știm astăzi, că la Mărăști, Mărășești și Oituz, românii au scris pagini nepiereritoare de eroism sub o deviză foarte generoasă ”Pe aici nu se trece!”. Ajutorul rus, departe de ce spera și ce ne putea oferi armata rusă, a contat în economia războiului. Cu peste 27 000 de morți au plătit românii victoria de la Mărășești.
În Moldova, Puterile Centrale au pierdut războiul, aparent pe un front secundar. Reținem că zona de sud a Moldovei a reprezentat o importantă miză pentru Puterile Centrale, fiind poarta de acces spre sudul Ucrainei. Germanii și austro-ungarii doreau scoaterea Armatei Române din război, eliberându-și astfel drumul spre noi cuceriri. Lucrurile s-au întâmplat altfel prin eroismul legendar al românilor.
Astfel, bătălia de la Mărășești a pus față în față Armata 1 Română (condusă de generalul Eremia Grigorescu) și Armata a 4-a rusă pe de o parte și Armata a 9-a germană pe de altă parte. Confruntările care s-au desfășurat în zona Mărășești s-au derulat pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km, întreaga fâșie de război având în jur de 75 km, cuprinsă între localitățile Nămoloasa şi Valea Sării.
Istoricii vorbesc de trei faze ale celebrei bătălii de la Mărășești. Într-o primă perioadă, desfășurată aproximativ între 6 și 12 august 1917, Corpul I rezervă german, condus de Kurt von Morgen, a atacat Divizia 34 infanterie rusă, care a cedat frontul pe o lungime de 10 km și o adâncime de 3 km. Rușii au cerut sprijin românilor, Marele Cartier General dispunând intrarea în luptă a Diviziei 5 infanterie română, fapt ce a blocat încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la Ciuşlea şi Movileni. În aceste condiţii, nemții schimbă direcţia atacului în sectorul Moara Albă-Doaga, forţând trupele româno-ruse să se retragă 2 km şi să abandoneze Doaga. Astfel, în noaptea de 7 spre 8 august 1917 au intrat în dispozitiv Divizia 71 infanterie rusă împreună cu Diviziile române 9 şi 14 infanterie, pentru a acoperi golul lăsat de Divizia 34 rusă, distrusă aproape complet.
Două zile mai târziu, în după-amiaza de 10 august 1917, a avut loc o contralovitură pentru lichidarea intrândului realizat de inamic între comunicaţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret. La această operațiune au participat Diviziile 5 şi 9 infanterie române, care au atacat frontal, şi Diviziile 13 şi 71 infanterie ruse, care au acţionat în flancul de vest. Confruntarea a fost sângeroasă, iar trupele româno-ruse nu şi-au realizat obiectivele, satul Doaga neputând fi cucerit.
În partea a doua a confruntării(13-19 august 1917), inamicul a atacat în zona Panciu, forţând unităţile ruse din zonă să se retragă cu 6 km. Generalul rus Ragoza a ordonat ca marile unităţi române din zonă să se retragă şi ele pe linia noului front de apărare organizat de trupele ruse, ceea ce implica, între altele, şi cedarea localităţii Mărăşeşti. Generalul Eremia Grigorescu s-a opus acestei măsuri, dorind ca trupele române să nu-şi părăsească poziţiile. Diferendul româno-rus, care urma unor alte probleme de comandament din trecut, a dus la preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către generalul Eremia Grigorescu și intrarea acestuia în istorie.
Astfel, în ziua de 14 august 1917, feldmareşalul August von Mackensen a atacat cu o grupare puternică flancul drept al dispozitivului româno-rus, în fâşia Corpului 18 armată rus, pentru a amenința flancul stâng al Armatei a 2-a române, angajată în bătălia de la Oituz. Inamicul a înaintat câțiva kilometri în zona Chicera (aprox. 2 km nord de Panciu), ceea ce a creat pericolul străpungerii aliniamentului de apărare. Contraatacul puternic al Diviziei 10 infanterie română, aflat în spatele trupelor ruse, a salvat o situaţie dificilă. Concomitent, grupul german condus de gen. Kurt von Morgen a atacat poziţiile române din pădurea Prisaca, cele care protejau podul de la Cosmeşti, forţând trupele române să se retragă şi să dinamiteze podul. Doar că bătălia era încă în plină desfășurare.
După două zile de confruntări sporadice (17-18 august 1917), a avut loc atacul general al trupelor inamice (19 august), care poate fi considerat, după părerea specialiștilor, apogeul bătăliei de la Mărăşeşti. Grupul de atac german, comandat de generalul Kurt von Morgen, compus din 5 divizii de infanterie, a lovit în segmentul de front cuprins între Panciu şi Mărăşeşti, apărat de diviziile române. Cea mai intensă confruntare a fost în zona pădurii Răzoare, unde s-au dus lupte grele la cota 100, ce domina zona şi asigura stăpânirea ultimei terase spre Siret. Este cunoscut momentul de eroism unic al companiei de mitraliere conduse de Grigore Ignat, care a rezistat până la ultimul om, a întârziat înaintarea inamicului, în timp ce marile unităţi române au rezistat tuturor atacurilor. Pentru lichidarea inamicului pătruns, generalul Ion Popescu a organizat totodată un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă, cu mari pierderi.
Informațiile oficiale, ”Buletinul de informații” al Marelui Cartier General Român din ziua de 23 august 1917, reține: „Toate atacurile disperate ale inamicului, în mase compacte, susținute de o numeroasă artilerie grea, s-au spulberat de liniile apărate cu îndărătnicie de bravele noastre trupe, cari, prin lupte crâncene corp la corp și contraatacurile energice ce au dat, au produs inamicului pierderi enorme. […] Se citează cazul eroicului Regiment 32 «Mircea», ai cărui ofițeri și soldați în lupta din 31 iulie [stil vechi], lepădându-și ranițele, căștile și hainele, au pornit la atac numai în cămăși, cu baioneta la arme, punând pe goană pe inamic”.
Ultima etapă a bătăliei de la Mărășești(20 august – 3 septembrie 1917), nu a mai avut încrâncenarea militară din primele două, reținem totuși că trupele austro-germane au făcut un ultim efort ofensiv pentru îmbunătăţirea poziţiilor, în zona Varniţa – Muncelu. În Ordinul de zi al comandantului Armatei 1 române dat la 20 august se consemna: „La Mărășești și la Cosmești s-a dezlănțuit cea mai măreață și groaznică bătălie ce a purtat vreodată Țara Românească. În luptele crâncene și vijelioase, inamicul s-a izbit de vitejia noastră ca de o stâncă neclintită, dovedind lumii, o dată mai mult, că nici pe aici nu se trece”.
Cifrele sunt necruțătoare privind bătălia de la Mărășești. Armata 1 română a pierdut 27.410 oameni, ceea ce reprezenta 16% din efectivul avut la începutul bătăliei (între aceștia, 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi). Armata a 4-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la aproximativ 25.650 de oameni, între care 7.083 morţi, 8.167 dispăruţi și 10.400 răniţi. De cealaltă parte, Armata a 9-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60.000-65.000 de oameni scoşi din luptă (morţi, dispăruţi şi răniţi).
Sacrificiul Cătălinei
La Mărășești s-a jertfit pentru a intra în istorie, gorjeanca Ecaterina Teodoroiu. Aceasta a căzut în luptă în sectorul Muncelu, pe 22 august 1917, în urma unui atac început seara la ora 21:15.
Iată ce consemnau documentele MCG despre acest moment:„În timpul ciocnirii de ieri noaptea pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la J
iu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva morţii albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic porneşte din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia. A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele:«-Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!», are drept din clipa aceea la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi”, consemnare de pe 23 august despre Ecaterina în Ordinul de Zi nr. 1, al Regimentului Lupeni.(Va urma)
