România va marca c
u mult fast cei 100 de ani de la realizarea României Mari. În dorința de a sublinia marea realizare a tuturor românilor, riscăm să trecem prea ușor peste momentele de jertfă din vremea aceea. Mai mult, nu se mai amintesc aproape deloc momentele dificile prin care a trecut țara și dinastia pentru realizarea visului de veacuri al României Mari. Continuăm serialul care se dorește să completeze, la nivelul publicului larg, informațiile despre lunile care au precedat marele eveniment din 1918. La începutul anului 1917, pe un ger cumplit, România era umilită și exploatată necruțător în zona ocupată și cu puține speranțe în zona liberă unde pe lângă suprapopulare exista și prezența agresivă a unui milion de ruși.
Așa cum subliniam în precedentul episod, arhivele gorjene păstrează un exemplar din lucrarea ”Atrocități germane” semnată de N. Jac. Constantinescu, prim-președinte al Tribunalului Gorj. Apărută în 1919 la Tipografia artistică ”Lumina”-Frații Niculescu, broșura dezvăluie lucrurile reprobabile făptuite de autoritățile germane pe teritoriul Gorjului ocupat. Așa cum arată documentele de arhivă, constatarea unor fapte grave ale ocupantului nu a fost urmată de pedepsirea celor vinovați sau de plata unor despăgubiri de război față de țara noastră. Redăm și în acest episod câteva secvențe din cele îndurate de gorjeni în perioada de ocupație a Primului Război Mondial. De asemenea, vom urmări și alte surse istorice despre cele întâmplate cu mai bine de un veac în urmă.
Caznele gorjenilor
Memoria documentelor a reținut că în Gorj foarte mulți locuitori au fost închiși sau deportați. Astfel, notează N. Jac Constantinescu, ”Numărul locuitorilor din oraș și județ, cari au fost internați sau închiși, este extrem de mare.(…) Regimul închisorilor era lipsit de orice umanitate, fiind lăsați fără hrană suficientă. Cazurile de locuitori ridicați din țară și duși ca ostatici în Germania sau în alte localități, au fost asemenea foarte frecvente. În comuna Sâmbotinu, locuitorii Grigore Predoiu, Ion N. Predoiu și Ion Al. Pătrășcoiu au fost ridicați la 13 Octomvrie 1916 și internați cei trei dintâi în Austro-Ungaria, iar cel de al 4-lea la Bumbești Jiu.
Dintre aceștia, Grigore Predoiu a murit, iar ceilalți ne-au declarat că au trăi foarte rău, fiind lăsați în prada foamei și a necurățeniei.
În comuna Vălari, a fost ridicat și ținut 6 luni în Austro-Ungaria, Nicolae M. Popescu, de ani 45, pentru că și-a recunoscut calul său la un țigan ungur nomad, și acesta l-a denunțat.
Asemenea au fost supuși maltratărilor un mare număr de locuitori, și e suficient să arătăm cazul locuitorului Ion Bujan din comuna Roșia de Jiu, care în Decemvrie 1916, a fost pedepsit de soldați austro-ungari în modul următor: Fiind legat de doi cai, a fost fugărit pe 5 km distanță, desbrăcat și bătut până a rămas în nesimțire.”
Sub ocupație
Am acordat o atenție sporită României, în special Gorjului sub ocupație, deoarece doar așa putem constata cât de scump am plătit ca popor Marea Unire. Nota același memorialist gorjean: ”Sistemul împovărător al corvezii era suportat cu mare greutate de populațiunea județeană. Fără a avea asigurată hrana necesară, era ridicat pentru câteva zile cu carul și vitele sale, dus la mări depărtări precum jud. Teleorman. Și dacă îndrăznea să se salveze prin fugă, era pedepsit în amendă sau închisoare. Așa numai în comuna Peștișani, au fost siliți la astfel de corvezi un număr de peste 100 de locuitori, cărora nu li s-a dat nici plată nici hrană. ”
Concluzia autorului: ”Crime, ruine, jafuri și nenorociri, acestea sunt amintirile cari au rămas dela inamic. Nu putem mai bine termina acest memoriu, decât parafrazând cuvintele lui Cicerone, la intrarea în Cilicia cea pustiită de Appius: ”S-ar putea spune că fiare sălbatice, nu dușmani, au trecut pe aici”.
Amintiri din vremea ocupației
Întorcându-ne la începutul ocupației Puterilor Centrale asupra a 2/3 din România, să remarcăm că populației din zona ocupată a fost informată asupra deciziei împăratului Wilhelm al II-lea de a pedepsi șara noastră pentru alegerea făcută la intrarea în război. Prefectul Capitalei informa pe locuitori despre ce vrea ocupantul de la ei „locuitorii să aibă o purtare cuviincioasă faţă de armatele imperiale, să le ofere cu bunăvoinţă găzduirea de care vor avea trebuinţă.Porţile şi uşile caselor să fie deschise. Oricine, bărbat sau femeie, tânăr ori bătrân, care se va deda la acte ce vor aduce o insultă armatelor imperiale, precum: împuşcături, aruncare de orice fel de lucru, cum şi ameninţare cu vorba, ori cu gestul, va fi pedepsit cu împuşcarea”.
Documentele de arhivă au reținut faptul că pe durata ocupației au fost devastate numeroase orașe precum Tg. Jiu, Turnu Severin, Craiova, Slatina, Râmnicu-Vâlcea, Roşiorii de Vede, Câmpulung, Curtea de Argeş, Găieşti, Târgovişte, Constanţa etc. Populaţia a fost împărţită încă de la începutul ocupaţiei în trei mari categorii (prizonieri de război, participanţi la război şi civili). Persoanele civile de la 15 ani în sus, trebuiau să aibă obligatoriu asupra lor vestitul bilet de identitate „Personal-ausweiss” şi să se prezinte lunar pentru control şi viză la birourile speciale din cadrul comandaturilor de etapă. Altfel, persoanele respective suportau amenzi şi închisoare.
Tot memoria documentelor a reținut spintecarea cu baioneta a două fete din Tg. Jiu, împuşcarea unui copil de 13 ani, pe geam, în timp ce dormea, de către soldaţii nemţi în retragere, executarea unui grup de femei, după ce au fost mai întâi maltratate pentru că au opus rezistenţă soldaţilor nemţi şi austro-ungari. Prin lovituri de ciomege au fost ucişi unii locuitori din comunele Broşteni, Urdarii de Jos, Alimpeşti, Turceni, şi au fost sfâşiaţi cu baioneta un locuitor din Bălăneşti şi altul din Muşeteşti; locuitorul Matei Lărgeanu a fost omorât prin ardere pe sobă, iar trei locuitori din comuna Ştefăneşti au fost mutilaţi şi apoi împuşcaţi.(Va urma)
