Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(VI)

Din istoria Centenarului României Mari(VI)

Submitted by on 21 January 2018articol citit de 654 ori | No Comment

 

România va marca cu mult fast cei 100 de ani de la realizarea României Mari. În dorința de a sublinia marea realizare a tuturor românilor, riscăm să trecem prea ușor peste momentele de jertfă din vremea aceea. Mai mult, nu se mai amintesc aproape deloc momentele dificile prin care a trecut țara și dinastia pentru realizarea visului de veacuri al României Mari. Continuăm  serialul care se dorește să completeze, la nivelul publicului larg, informațiile despre lunile care au precedat marele eveniment din 1918. La începutul anului 1917, pe un ger cumplit, România era umilită și exploatată necruțător în zona ocupată și cu puține speranțe în zona liberă unde pe lângă suprapopulare exista și prezența agresivă a unui milion de ruși.

Așa cum subliniam în precedentul episod, arhivele gorjene păstrează un exemplar din lucrarea ”Atrocități germane” semnată de N. Jac. Constantinescu, prim-președinte al Tribunalului Gorj. Apărută în 1919 la Tipografia artistică ”Lumina”-Frații Niculescu, broșura dezvăluie lucrurile reprobabile făptuite de autoritățile germane pe teritoriul Gorjului ocupat.

Distrugerea instituțiilor publice

Pe lângă cazurile de violență, arestări arbitrare, deportări, jafuri, rechiziții și alte consecințe ale ocupației, Gorjul a suportat și alte lucruri din partea ocupantului german. Revenim la broșura ”Atrocități germane”: ”Clădirile publice, precum: Bisericile, Școalele, Primăriile, Posturile de Jandarmi, au suferit toate din partea inamicului.-Deși prin al Convenția dela Haga, inamicul trebuia să respecte avutul acestor instituțiuni și ddestinațiunea lor, totuși aproape nu există caz din care să nu reiasă modul contrar de a se purta al inamicului. Locașurile sfinte au fost în mare parte, transformate în grajduri; lucrurile sfinte, pângărite, odoare, veșminte și cărțile bisericești devastate, iar clopotele mai toate ridicate; prea puține au scăpat, grație preoților și populației drept credincioase cari, înfruntând consecințele unei asemenea fapte îndrăznețe pentru acele vremuri, au reușit să le salveze. Școlile au fost lăsate pretutindenni fără mobilier și material didactic, iar în unele părți, chiar distruse. Arhivele primăriilor au fost distruse, arse sau aruncate în șanțuri. Telefoanele pretutindeni luate, lăsând comunele izolate. Posturile de jandarmi devastate de armături, echipament, arhivi și mobilier.”

 

Ruinarea proprietăților

 

Ocupantul se pare că nu a făcut deosebire în distrugerea avutului public sau privat. Există suficiente dovezi în Gorj că autoritățile de ocupație au avut un comportament total inadecvat față de proprietățile cetățenilor români, majoritatea dintre ei fără activitate politică sau implicare în război.

”Conacele proprietarilor din județ, aproape nici unul n-a fost cruțat de furia distrugătorilor. Gospodării românești vechi, agonisite după ani de trudă, au fost nimicite fără milă și proprietarii ruinați. Fără a da prea multe exemple de asemenea natură, ne referim la cazul D-nei Maria D. Pleniceanu, proprietară în comuna Vădeni și cazul D-lui Broșteanu Urdăreanu. Aceste proprietăți au fost devastate de tot mobilierul, camerile lăsate goale  și transformate în grajduri. Pivnițele au fost golite de marile cantități de băuturi aflate acolo și transportate la comandanții lor”.

Case arse

 

În condițiile de atunci, cu mijloacele precare de care dispunea populația locală, aceasta trebuia să se descurce după ce autoritățile de ocupație le dădeau foc la case. În fiecare localitate avem case date pradă focului ca represiune sau ca exemplu pentru cei care ar putea să nu se supună autorităților de ocupație.

Mărturiile inserate de către N. Jac Constantinescu: ”În comuna Vălari, oamenii s-au plâns cu lacrămi în ochi că cei mai mulți dintre ei se găsesc fără adăpost din cauză că în luna Octomvrie 1916, Austro-Ungarii au dat foc căminurilor lor.

Un număr de 44 case  au fost prefăcute în cenușă din care cauză nu s-au putut fotografia.(…)În comuna Urdarii de jos, a fost arsă casa femeii Ioana C. Vărzaru. În comuna Sâmbotinu, casa D-nei Sevastița Condrus, situată în satul Porceni, se află astăzi în complectă ruină. Această casă a putut fi fotografiată.

Din ancheta făcută s-a stabilit că trupe germane în Noemvrie 1916, au dat foc casei aprinzând în casă un butoi cu gaz ce se afla acolo. Prin bombardarea inamicului, s-au distrus în comuna Sâmbotinu aprinzându-se, alte 18 case.”

Anchetatorii au stabilit în 1919 că au mai fost case arse în comuna Fărcășești, Tg-Cărbunești, Dobrița, Peșteana de sus, Gârbovu, Rovinari, Copăcioasa, Turbați, Baia de Fier, Cernădia, Poenari, Novaci, Roșia Jiu, Bobu, Stănești, Bârsești, Bâlta, Peștișani și Turcinești.

 

Crime abominabile

 

Ocupantul a înregistrat o serie de crime care arată barbaria de care a dat dovadă în România. Mărturiile sunt absolut șocante și acum la mai bine de un secol de la evenimente. Astfel, memorialistul a reținut că ”în comuna Brădiceni, femeia Anghelina Ion Șt. Popescu, de ani 51, a fost împușcată în ziua de 4/17 Noemvrie 1916 de trupe austro-germane în apropierea comunei, pentru că n-a voit să spună direcția în care plecase o companie de soldați români din regimentul 41 infanterie. Bătrânul Lascu Vintilă, de ani 60, a fost încă una din victimele brutalităței teutone. La 3-4 Noemvrie 1916, niște soldați germani, au intrat în casa bătrânului care se găsea acolo cu soția și ficile sale și după ce au scotocit toate lucrurile din casă, au devenit necuvincioși cu fetele. Acestea țipând și după cum era natural, tatăl lor intervenind și căutând să potolească patima lor bestială, rugămințile părintelui au fost zadarnice. A fost respins, lovit cu patul puștei și doborât la pământ. Peste două ore, bătrânul rămase mut de groază, iar peste câteva zile de la această întâmplare, a și murit”.(Va urma)

 

Comments are closed.