Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(IV)

Din istoria Centenarului României Mari(IV)

Submitted by on 5 January 2018articol citit de 660 ori | No Comment

 

România va marca cu mult fast cei 100 de ani de la realizarea României Mari. În dorința de a sublinia marea realizare a tuturor românilor, riscăm să trecem prea ușor peste momentele de jertfă din vremea aceea. Mai mult, nu se mai amintesc aproape deloc momentele dificile prin care a trecut țara și dinastia pentru realizarea visului de veacuri al României Mari. Începem astăzi un serial care se dorește să completeze, la nivelul publicului larg, informațiile despre lunile ce au precedat marile eveniment dar și anii de după eveniment, la fel de importanți. La începutul anului 1917, pe un ger cumplit, România era umilită și exploatată necruțător în zona ocupată și cu puține speranțe în zona liberă unde pe lângă suprapopulare exista și prezența agresivă a unui milion de ruși.

Pentru ca România să ajungă la momentul de grație de la finalul anului 1918 a trebuit să îndure suferința. Locuitorii rămași în teritoriul ocupat au suportat cele mai mari privațiuni. Presa vremii a reținut o parte din probleme, bunăoară suprimarea totală a Sărbătorilor de iarnă din 1916 datorită autorităților germane care au decis de la 1 ianuarie 1917 trecerea la calendarul gregorian în locul celui iulian, măsură ce a scurtat anul precedent.

Românii mureau pe străzi ca urmare a frigului năpraznic. La București, timp de 10 zile temperatura nu a urcat mai sus de -20 grade C iar lemnele de încălzit erau practic inexistente sau confiscate de autoritățile de ocupație. Iar situația grea era valabilă pentru toată România ocupată, inclusiv pentru Gorj. Cu toate că se presupunea că germanii și austro-ungarii se numărau printre  popoarele  civilizate ale Europei, acest lucru nu s-a văzut în timpul ocupației. Populația românească a fost supusă unui jaf și o umilire greu de imaginat inclusiv pe vremea respectivă. Mărturiile timpului au reținut jefuirea produselor alimentare și a celor de îmbrăcăminte, siluirea femeilor și a fetelor, rechiziționarea forțată a locuințelor și impunerea muncii forțate pentru toți locuitorii.

Dimensiunile jafului

Chiar dacă istoriografia ultimilor ani s-a concentrat mai mult pe faptele de armă și contextul politic al perioadei, memoria istoriografică a reținut jaful sistematizat la care a fost supusă populația din zona ocupată. Astfel, vitele mari, porumbul și grâul, fasolea și cartofii, brânza și untura țăranilor au fost predate ocupantului, localnicii trebuind să supraviețuiască din cantități infime de produse, așa-zisele ”rații”. Localnicii nu au primit contravaloarea produselor.

S-a organizat un sistem de valorificare a muncii forțate. Localnicii erau ridicați de la domiciliu și trimiși  la muncă, cei care refuzau erau arestați și schingiuiți. Uneori cei trimiși la muncă nu s-au mai întors niciodată. Memoria documentelor vorbește despre confiscările generalizate de porci, gâște, rațe și găini și despre împușcarea câinilor. Cârciumarii au fost lăsați fără tutun, băuturi și produsele de hrană, adică practic de orice elemente care le-ar fi permis să își continue activitatea. În unele zone nici măcar îngroparea produselor pentru a fi ferite de confiscare  nu a fost o variantă din pricina faptului că ” nemţii scormoneau până şi pământul împrejurul caselor.”

Fără cruțare pentru prizonieri

Au rămas în memoria publică cele îndurate de prizonierii români în Rusia Sovietică în anii ultimului război mondial. Se pare că tratamentul atroce al prizonierilor români efectuat de ocupantul prusac a fost mult mai dur. Prizonierii erau transportați în vagoane de vite iar prin gări puteau fi auziți țipând de foame, santinele blocând tentativele de ajutor la trenurile care treceau prin Ardeal.

Despre tratamentul  aplicat românilor a scris  ziarul ” Temps”: După mai multe mărturisiri primite de la bolnavi şi greu răniţi ce s-au întors din Germania în Franţa, soarta prizonierilor români din Germania e dintre cele mai nenorocite. Ei sunt torturaţi în chipul cel mai neomenos.” Din statisticile germane deţinute în timpul războiului de autorităţile militare române reiese că până în septembrie 1917 în Germania s-au aflat 53 000 de prizonieri români, din care 19 526 (37% din total) au murit, iar 16 645 (31%) erau bolnavi în spitale. Concluzia Marelui Cartier General era categorică:, , În ţara care ştie să se laude cu starea ei sanitară, aceste exterminări în masă se datoresc numai foamei şi tratamentului mizerabil… În acest chip jalnic s-au prăpădit atâţia din flăcăii noştri, câţi n-am pierdut în bătăliile mari.”

Dacă analizăm atrocitățile care le-au avut de suferit românii prizonieri în Primul Război Mondial, ne explicăm cum au apărut lagărele de muncă și cele de exterminare ale evreilor.Medicul francez Fortune Cresson, căzut prizonier la germani în acei ani, avea să consemneze: ” Germania a făcut un sistem deosebit faţă de prizonieri, spre a-i distruge în cât mai mare număr(…) Prizonierii suferă şi moral;se simt lipsiţi de orice apărare şi pe de-a-ntregul lăsaţi duşmanilor lor, iar inamicul îl face într-una să înţeleagă că prizonierul nu este un om, ci un animal, de a cărui viaţă esta nevoie atât, cât poate să fie de folos Germaniei”.

”Pe aici nu se trece!”

Pe tot timpul Războiului de Reîntregire s-a putut vedea ceva foarte interesant, de fiecare dată când românii erau la pământ ceva i-a ridicat. Acest lucru a fost valabil și în 1917 și în 1918. După cum știm, în vara anului 1917 s-au desfăşurat luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Rezistenţa eroică a Armatei a II-a Române conduse de generalul Alexandru Averescu a determinat pe Mackensen să schimbe direcţia de ofensivă a trupelor austro-germane spre Focşani-Mărăşeşti-Adjud. Desfăşurarea bătăliei de la Mărăşeşti se întinde pe o durată de 29 de zile cuprinsă între 24 iulie şi 21 august 1917, dar ziua de 6 august a avut un caracter decisiv pentru întreaga bătălie. Generalul Eremia Grigorescu, cu celebrele cuvinte „Pe aici nu se trece”, spunea: „Ziua de 6 august a fost scrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru”. Numai în această bătălie România a  avut pierderi de peste 12.000 militari. Victoria  de la Mărăşeşti a stârnit admiraţia în rândul aliaţilor şi a avut un puternic ecou peste hotarele ţării. Numeroase personalităţi politice şi militare, ziare, posturi de radio, corespondenţi de război, au subliniat eroismul ostaşilor români. Generalul Henri Berthelot, artizanul revigorării armatei române,  spunea  că: „Soldaţii români luptă admirabil. Ei sunt la înălţimea celor mai viteji apărători, sunt cei mai buni soldaţi din lume”. Generalul american John Pershing, aflat pe teritoriul francez, exclama plin de admiraţie: „Admir splendidul eroism al armatei române, care şi-a apărat cu îndârjire pământul patriei sale”. Strălucitele victorii obţinute de armata română în vara anului 1917 au zădărnicit planul Comandamentului german de a nimici forţele româno-ruse din Moldova şi a sili România să capituleze. Contele Czernin, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, relata, în memoriile sale: „La ultima mare ofensivă de la Mărăşeşti trupele lui Mackensen au suferit pierderi sângeroase. Acest succes a încurajat pe români.”

Preluând  impresia puternică produsă în lumea întreagă de vitejia românilor, ziarul englez „Times” aprecia în numărul din 17 august 1917, că: „Românii s-au bătut cu un eroism mai presus de orice laudă. Soldaţii germani au fost atât de violent atacaţi, încât aruncau armele pentru a fugi mai iute ca să nu fie făcuţi prizonieri. Această înfrângere este lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în răsăritul Europei”. Rezistenţa eroică a armatei române în Moldova a salvat statul român.

(Va urma)

 

Comments are closed.