România va marca cu mult fast cei 100 de ani de la realizarea României Mari. În dorința de a sublinia marea realizare a tuturor românilor, riscăm să trecem prea ușor peste momentele de jertfă din vremea aceea. Mai mult, nu se mai amintesc aproape deloc momentele dificile prin care a trecut țara și dinastia pentru realizarea visului de veacuri al României Mari. Continuăm un serial care se dorește să completeze, la nivelul publicului larg, informațiile despre lunile ce au precedat marele eveniment dar și anii de după acesta
, la fel de importanți.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, suveranii României s-au reîntors la București. Regina Maria nota într-un volum de ”Însemnări zilnice” că ”Indiferent ce va urma, astăzi acesta este adevărul, ne-am întors triumfători(…) Ne întoarcem cu România Mare, ca Regele și Regina tuturor românilor. Este de necrezut și totuși așa este!”. Regina Maria era conștientă însă de provocările ce stăteau în fața noului stat: ”aveam în fața noastră un munte de muncă dură, multe probleme de rezolvat care presupuneau reorganizare și omogenizare a diverselor elemente, instituții. Țara aproape se dublase ca întindere, populația era neomogenă, noi elemente trebuiau luate în seamă și trebuiau tratate cu tact, pentru a fi atrase spre noi, pentru a fi gradual absorbite într-un singur stat: multe au trebuit să fie trecute prin sită. Nu mai exista o unitate totală legislativă, monetară sau religioasă. Era foarte bine să vorbești de frații de dincolo de munți-cu siguranță că aveau aceeași limbă, aceleași aspirații, dar ei, de asemenea, aveau propriile obiceiuri, mândrie și suspiciuni. De secole au fost oprimați, așa că era ușor să fie bănuitori, să fie mereu în gardă, gata să vadă o ofensă în orice încercare de apropiere, iar sentimentele fraternale nu se dovedeau întotdeauna la fel de puternice”.
După doar câteva zile, la 1/14 decembrie 1918, Regele și Guvernul au întâmpinat la Gara de Nord delegația Marelui Sfat Național din Transilvania, acesta aducea Rezoluţia Unirii de la Alba-Iulia pentru a fi predată şefului statului. Cu acest prilej, Ferdinand rostea câteva fraze memorabile:
„Ne-aţi adus nu numai dorul împlinit a câtorva milioane de suflete, ne-aţi adus inimile lor şi în primirea plină de dragoste frăţească ce aţi găsit-o la noi, aţi putut simţi pulsul ţării mume, ce bate în acelaşi ritm cu al vostru (…) După Basarabia şi Bucovina, mai lipsea o piatră dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Azi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice.”
Sfârșit și început
Anul 1918 era doar sfârșitul unui drum început în noaptea de 14/15 august 1916, în ziua următoare regele Ferdinand având o interesantă ”Proclamație către țară”:
„Români! Războiul, care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pe viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru, el a adus ziua aşteptată de veacuri de contiinţă naţională, ziua unirii lui. După veacuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă : unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul cel de veci. În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă putinţa de a le da dreptul ca, într-o Românie întregită şi liberă de la Tisa până la mare, să propăşească în pace potrivit datinilor şi aspiraţiilor gintei noastre. Români! Însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen război, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credinţa neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu înainte!”.
În pofida optimismului și entuziasmului stârnit de discursul suveranului, lucrurile se vor deteriora rapid, așa cum am putut vedea și în episoadele anterioare. În ”Povestea vieții mele”, regina Maria sintetiza la doar două luni supă intrarea în război situația României: ”Cred că vom avea neplăceri din partea rușilor. Sunt sigură că așa va fi, acum când suntem atât de slabi, cu armata noastră pe jumătate nimicită, cu trei sferturi din țară cotropită și cu toate bogățiile pierdute…..”
Decizia României de a intra în război de partea Antantei a surprins foarte multă lume, inclusiv pe reprezentanții Germaniei și Austro-Ungariei. Este cunoscută decizia Casei Regale de Hohenzollern de a înlătura reprezentanții României din această construcție.
România a trecut în acei ani prin momente cumplite, au fost momente când s-a pus pe tapet inclusiv dispariția statului național și înlăturarea dinastiei germane. Șansa României s-a numit o clasă politică care s-a ridicat, într-un final, la înălțimea evenimentelor pe care le străbătea țara, dar nu trebuie neglijată deloc conjunctura internațională. Ca niciodată până atunci, românii au reușit să speculeze la maximum și foarte inspirat evenimentele internaționale.
Momente de cumpănă
Desigur, reveniți triumfător la București în decembrie 1918, suveranii României nu aveau prea multe speranțe în toamna anului 1917. După momentele de grație din vara anului 1917-Mărăști, Mărășești și Oituz-lucrurile s-au deteriorat și mai mult. Prin căderea partenerului rus, România s-a văzut izolată pe frontul din Moldova dar și cu o problemă majoră, dezintegrarea armatei ruse. România va fi practic în război cu Rusia la finele lui 1917 și începutul anului 1918. S-a ajuns până acolo încât la 13 ianuarie 1918, autoritățile bolșevice să decidă ruperea relațiilor diplomatice și confiscarea tezaurului românesc depozitat în Rusia.
Cuvântul de ordine al României în perioada respectivă pare să fi fost disperare de la Casa Regală și Guvern și până la greu încercata populație atât din zona de ocupație cât și din Moldova liberă. La începutul anului 1918, Puterile Centrale solicitau României înlăturarea dinastiei germane, a existat chiar varianta unei alte dinastii cu aceeași origine și acordul unor politicieni români pro-germani, și încheierea armistițiului. Cu un nou guvern, Brătianu abandonase Guvernul în urma condițiilor umilitoare care i se puneau României, România era obligată să accepte o pace umilitoare. După guvernul Alexandru Averescu a urmat un cabinet condus de Alexandru Marghiloman, filogerman, dar cu rezultate modeste pe linia condițiilor de pace separată. Istoria ar fi fost foarte vitregă cu românii dacă condițiile păcii de la București(24 aprilie 1918) s-ar fi pus vreodată în practică. România devenea o țară ocupată unde: Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria își aroga partea vestică a Carpaţilor, Germania instituia un monopol asupra ţiţeiului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa.(Va urma)
