Marea Unire de la 1918 este cel mai important eveniment din istoria României. Visul de veacuri al românilor nu s-ar fi putut realiza fără participarea țării la Primul Război Mondial cu imense sacrificii materiale și umane: pagube materiale estimate la 31 milioane de lei aur și peste un milion de români victime. Anul de grație 1918 va fi foarte greu de repetat dar cu atât mai important este să-l sărbătorim cum se cuvine și să cunoaștem evenimentele care au făcut posibilă realizarea României Mari.
Făcând o paralelă cu episodul precedent, reținem o altă statistică a specialiștilor privind Primul Război mondial, România a pierdut aproximativ 33% din efectivele militare în timp ce Anglia nu a pierdut decât 10,60%, Rusia 17,48% iar Franța 18,29%. Anul 1918 s-a dovedit bun într-un final dar România a trecut pe lângă dezastru. A doua parte a anului 1917 și prima jumătate a anului 1918 au fost extrem de dificile pentru țara noastră iar dacă am scăpat cu bine într-un final trebuie să mulțumim lui Dumnezeu, în primul rând, și apoi tuturor celor implicați în evenimente. Cu siguranță, pe lângă sacrificiul tuturor românilor trebuie amintită prestația deosebită a clasei politice și a omului politic Ionel I. C. Brătianu, artizanul României Unite alături de monarhii Ferdinand și Maria.
De la extaz la agonie
La sfârșitul verii anului 1917, România aparent avea o situație bună în economia războiului ca urmare a victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Doar că lucrurile nu stăteau deloc așa dacă privim situația de pe front, căderea Rusiei în Revoluția bolșevică ne-a lăsat fără principalul aliat. După ce Rusia a semnat armistițiul cu Puterile Centrale la 22 noiembrie 1917(Brest-Litovsk), România va fi nevoită să facă același lucru la 26 noiembrie 1917. Între prevederile documentului reținem că se aflau: obligaţia suspendării ostilităţilor pe întregul front răsăritean şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front. Armistiţiul a fost prelungit de mai multe ori, până la încheierea Păcii de la Bucureşti, în aprilie 1918.
Nu doar că România a trebuit să demobilizeze armata care s-a acoperit de glorie pe front dar a avut de gestionat și alte crize și șicane, toate provocate de fostul aliat rus. Armata română, atât cât mai rămăsese sub drapel, a trebuit să apere populația românească de jafuri și distrugeri din partea rușilor aflați în disoluție. Bolșevicii au avut, după cum o arată documentele vremii, și un alt obiectiv, transformarea României într-o republică sovietică. Sovieticii au trimis la Iași complotiști pentru asasinarea generalului rus Scerbacev și detronarea regelui Ferdinand. Planul nu a reușit iar România și guvernul său legal(Brătianu) a trimis peste Prut trupe menite să salveze Basarabia de pericolul bolșevic. Au trecut în Basarabia două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor. Noul stat sovietic a considerat însă intervenţia drept un act de agresiune pe propriul teritoriu şi a rupt relaţiile diplomatice cu România, confiscându-i tezaurul naţional, aflat atunci, în păstrare, la Moscova, problemă rămasă în litigiu cu autoritățile ruse până astăzi.
De discutat, poate într-un alt episod, relațiile diplomatice contradictorii din anii războiului. Așa cum am reținut, din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul revoluționar bolșevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din acea zi menţiona:
“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.
- Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”.
Dezastrul pentru România
Ieșită cu fruntea sus din tranșee, România va fi obligată să semneze, la 24 aprilie 1918, Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia. România ceda Dobrogea către Bulgaria, accepta rectificări de frontieră în Carpaţi şi pierdea monopolul asupra petrolului pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, a căilor ferate române etc. Șansa României a fost însă că acest Tratat nu s-a ratificat niciodată de Parlament şi nu a fost promulgat de Regele Ferdinand I. În octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de Guvernul Marghiloman, o dată cu reluarea ostilităţilor, alături de francezi, împotriva Puterilor Centrale.
Mai puțini cunosc faptul că negocierile României cu Puterile Centrale s-au purtat cu acordul aliaților din Antantă. Astfel, pe 7 februarie 1918, premierul român Ion I.C. Brătianu le trimitea reprezentanților diplomatici din țările aliate o telegramă prin care îi informa cu privire la solicitarea germanilor de a încheia pace separată și la cele două alternative pe care le avea la nivel decizional Regele Ferdinand: reînceperea operațiunilor militare sau încheierea păcii.
Schimbarea raportului de forțe de pe frontul românesc, produsă ca urmare a retragerii trupelor ruse l-a determinat pe generalul feldmareșalul von Mackensen, comandantul forțelor germane, să ceară renegocierea Armistițiului de la Focșani, la sfârșitul lunii ianuarie 1918.
La 7 martie 1918, potrivit unui înalt decret regal, monarhul României îl va împuternici pe Alexandru Marghiloman ca plenipotențiar al său pentru negocierile de pace care începeau la 9 martie același an. Avea de înfruntat din partea Puterilor Centrale pe Richard von Kuhlmann, din partea Germaniei, Ottokar von Czernin, din partea Austro-Ungariei, miniștri de Externe în țările lor, Vasil Radoslavov, primul-ministru al Bulgariei și Taalat Pasa, marele vizir al Imperiului Otoman.
Istoricul Ion Bulei invocând această perioadă, nota: ”Tratativele sunt foarte grele. Strădania lui Marghiloman și a colaboratorilor săi de a încheia o pace cât mai puțin oneroasă se izbește de duritatea și intransigența Centralilor, în special a Austro-Ungariei. Împinși mai cu seamă de dorința magnaților unguri de a zdrobi României orice putere de viață și regenerare, ei impuneau condiții atât de grele, încât amenințau grav întregul viitor de națiune al românilor.
Tratativele cu Centralii aveau loc într-un moment foarte dificil al războiului. Nu atunci când începuse „debacla Puterilor Centrale”, cum ține să precizeze Marghiloman în discursul său din decembrie 1919. „Nu, se petrecea în martie, când puterea germană era la maximul ei de manifestație militară, când începuse formidabila ofensivă din Franța, cand Bapeaume și toate orașele cădeau unul dupa altul, când cu miile se luau tunurile și cu zecile de mii prizonierii. Atunci aveam noi de discutat pacea, unde sărmana Românie era prinsă cu un ocupant pe Siret, când armata austro-ungară se prelingea de-a lungul Nistrului spre Kiev, când armata germană mergea de-a lungul Mării Negre spre Odesa. Atunci sărmana Românie trebuia să scape tot ce putea să scape din dezastrul ei”.
Istoria a reținut că tratativele s-au dus la Cotroceni, în sala în care se ținuse Consiliul de Coroană din 1916 care declanșase războiul României. Nu este greu de înțeles obiectivul Puterilor Centrale, voiau distrugerea simbolurilor, așa cum vor face și țările Antantei impunând semnarea Tratatului de la Versailles în Sala Oglinzilor, unde Wilhelm I se proclamase împărat al Germaniei.
Cifrele păcii
România pierdea 5.600 km pătrați, cu masivele Ceahlău, Rarău, Parâng, Negoiu, Caraiman, Vrancea, cu 131 de localități și o populație de 724.957 locuitori. (Va urma)
