Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(XIV)

Din istoria Centenarului României Mari(XIV)

Submitted by on 15 April 2018articol citit de 426 ori | No Comment

 

Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Și totuși, istoria este generoasă cu cei curajoși, la finele Războiului de Întregire Națională s-a putut realiza Marea Unire.

 

Istoriografia Primului Război Mondial nu s-a pus de acord dacă România își datorează realizarea idealului național ca urmare a sacrificiilor extreme de pe câmpurile de luptă și din spatele frontului sau, mai degrabă, alegerii inspirate a Antantei și conjuncturii internaționale favorabile de la finalul conflagrației mondiale. Analizând pas cu pas ce s-a întâmplat cu România între anii 1916-1918 realizăm că românii s-au întrecut în bâlbâieli, greșeli stategice și nu s-au putut bucura de informații secrete valoroase așa cum aveau toate armatele din vremea respectivă.

 

Drama generalului gorjean Ioan Culcer

Una din marile controverse ale Războiului de Întregire se referă la strategia de apărare a românilor în toamna anului 1916. Marele Cartier General nu a cunoscut nivelul superior al trupelor dușmane în Transilvania și a decis rezistența disperată care ne-a produs pierderi uriașe și nu și-a atins obiectivul, acela de a bloca accesul trupelor Puterilor Centrale. Generalul gorjean Ioan C. Culcer a fost înlăturat de la conducerea trupelor din Defileul Jiului tocmai ca urmare a faptului că a propus o retragere organizată pe niște aliniamente mai solide cum ar fi fost râul Olt.

Ofițer de carieră, a participat în fruntea trupelor în Războiul de Independență și Războiul Balcanic, generalul Ioan Culcer a fost rechemat sub arme la începutul Războiului de Întregire Națională pentru comanda Armatei I-a în Oltenia. Acesta trebuia să facă față unui front imens care se întindea de la izvoarele Argeşului spre vest, pe toată frontiera Ardealului, apoi de-a lungul Cernei până la Vârciorova şi Turnu Severin, şi în continuare pe Dunăre spre est, până la Turnu Măgurele. Lungimea totală a frontului era de  540 km. Comandantul Armatei a I-a avea pentru tot acest front doar  5 divizii. Trecerera Carpaţilor s-a făcut rapid, cu toate desele contraatacuri inamice, când pe Olt, când pe Jiu, când pe Cerna. Din lipsă de rezerve, generalul gorjean  a trebuit să facă faţă numai prin mişcări de rocadă. Peste oboseala luptelor, se adăugau marşuri neîncetate, dar asta nu ne-a putut  opri să ocupăm o linie înaintată de la Avrig la Petroşani, şi apoi pe Cerna, până la Orşova. După o înaintare atât de rapidă, frontul se destrămase şi începea să cedeze sub presiunea inamicului, care nu ne dădea răgaz să-l reorganizăm.

Potrivit situației de pe front, cel mai ameninţat punct era sectorul Petroşani, şi generalul Culcer a inspectat personal dispozitivul până în linia I-a, când a coborât în repetate rânduri în tranşee, să se asigure de eficacitatea planului de foc. Deşi luase toate măsurile ce se puteau lua într-un timp atât de scurt, luptele deveneau din ce în ce mai crâncene. Piscul Obârşia-Merişor a fost pierdut şi recucerit de trei ori în cursul aceleaşi zile, rămânând până la urmă în mâinile românilor. Generalul a condus personal acţiunea de la postul său de comandă de pe Buliga, de unde avea o vedere largă asupra frontului.

După izgonirea vrăjmaşului şi reocuparea vechilor poziţii, a primit însă o informaţie periculoasă. Până acum ne luptasem numai cu contingente austriece sau ungureşti. De data  aceasta a aflat că germanii înşişi pregăteau o ofensivă de mare anvergură, ca să lichideze întreaga armată română, încă înainte de sosirea iernii, şi că atacul se va concentra pentru început cu toată forţa lui în sectorul Jiului, unde Feldmareşalul Falkenhayn concentrase 20 de divizii , în timp ce o a doua armată, comandată de Felmareşalul Makensen, avea să ne atace dinspre Bulgaria. Nu se ştie cum şi-a procurat Culcer aceste informaţii, dar le-a raportat urgent Marelui Cartier General, cerând grabnic întăriri.  Deși aceste informații s-au dovedit exagerate în privința efectivelor trupelor inamice, acestea marcau un adevăr crud, superioritatea majoră a inamicului și dezorganizarea românească, inclusiv cu sprijin francez.

Culcer nu a fost luat în seamă de Marele Cartier General, mai mult i-au fost luate două divizii din cele cinci pe care le avea sub comandă pentru înființarea unei rezerve strategice pe Argeș. Situaţia ameninţa să devină catastrofală, şi atunci Generalul Culcer a elaborat în grabă un plan detaliat de evacuare a Olteniei şi de regrupare a trupelor Armatei I-a pe linia Oltului , scurtând astfel frontul cu 280 km şi organizându-l pe o linie tare şi uşor de apărat, căci malul stâng al Oltului domină pe toată lungimea sa malul opus, iar Oltul se sprijină pe două obstacole tari: Carpaţii şi Dunărea. Frontul Oltului, orientat spre vest, prelungea astfel frontul românesc din Moldova, care prelungea el însuşi frontul rusesc din Polonia ; Se obţineau astfel posibilităţi uşoare de contraofensivă în viitor. Această soluţie dată de un gorjean nu credem că a fost una ușoară pentru el dar era cam singura militară.  Planurile generalului Culcer prevăzuseră în amănunt, o dată cu retragerea forţelor armate, evacuarea unei părţi însemnate din bogăţiile Olteniei doar că  aceste bogăţii au căzut apoi toate în mâinile vrăjmaşului.

Proiectul generalului gorjean nu a fost luat în seamă, se spune că generalul Berthelot s-ar fi opus  categoric deoarece gândea că o retragere este echivalentă cu o înfrângere. Moşierii din Dolj şi Romanaţi au plecat alarmaţi la Bucureşti, cerând sancţiuni împotriva „generalului trădător, care lăsa vinul şi grâul din beciurile şi hambarele lor în mâinile prietenilor săi nemţi”, susține istoricul Vladimir Roșulescu. Generalului Culcer  i s-a ridicat comanda Armatei I-a. Se mai spune că  înainte de a părăsi comanda, Culcer a dat succesorului său, generalul de brigadă Ion Dragalina, toate indicaţiile asupra modului cum va trebui să conducă bătălia spre a se putea opri ofensiva germană. Bătălia de pe Jiu ce a urmat, așa cum am arătat într-un alt episod, a fost câștigată de români cu mari jertfe dar nu a însemnat și retragerea grosului trupelor Armatei I, așa cum prevăzuse Culcer. Inamicul a reluat curând ofensiva și nu a mai putut fi oprit nici pe Olt, nici pe Argeș, Capitala țării fiind abandonată.

 

 

Eșecul serviciilor secrete

 

Una din marile probleme pe care le-a avut România în Primul Război Mondial s-a referit la lipsa de informații privind inamicul. Românii nu au știut nici un moment, nici în Ardeal și nici la Turtucaia cu cine se confruntă și cât de puternic e dușmanul. Marele Cartier General a luat decizii ”în orb” de foarte multe ori și dacă nu a fost mai rău, asta o datorăm comandamentului german. Lucrurile ar fi fost groaznice pentru România dacă celebrul Falkenhayn, comandantul Armatei a IX-a Germane, ar fi fost lăsat să își ducă planul până la cap. Acesta, așa cum spune în memoriile sale de război, luând în calcul rapida și dezordonata retragere a românilor de la Târgu-Jiu din noiembrie 1916, nu credea că armata română este în stare să salveze Bucureștiul. Acesta dorea să ajungă la Siret înaintea iernii în timp ce trupele lui Mackensen venite din sudul Dunării să ocupe Bucureștiul. Din fericire, planul care ar fi însemnat dispariția României nu s-a pus în practică.

În bătălia Bucureștiului, serviciile secrete românești nu au reușit să anticipeze nici atacul germano-bulgar din sudul Dunării și nici dimensiunile trupelor. Deși estimările privind trupele germano-austro-ungare au fost mai corecte, nici acestea nu au fost făcute cu acuratețe, Marele Cartier General luând deseori decizii pe efectivele subestimate ale dușmanului și o supraestimare a capacității trupelor române. Și totuși, ce s-ar fi întâmplat dacă generalul Ioan C. Culcer ar fi fost ascultat în 1916?(Va urma).

Comments are closed.