Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Dacă până acum ne-am concentrat atenția spre Gorjul sub ocupație, abordăm acum și situația eroilor acestor meleaguri, foarte mulți după cum ne spun monumentele pe care le găsim în tot județul, care au luptat pentru țară și uneori au plătit cu viața sau au fost răniți.
Unul dintre eroii cei mai cunoscuți ai Războiului de Reîntregire Națională, ”predestinat apostolatului” după cum subliniază istoricul Dumitru Cauc, a fost învățătorul Victor Popescu. Acesta a intrat în conștiința publică după ce faptele sale de arme și ale detașamentului lui de partizani au ajuns în cărți, articole de presă, emisiuni de televiziune, mai amintim aici realizarea unui film. Sunt încă multe necunoscute legate de această personalitate, de exemplu cooperarea cu serviciile secrete românești în anii războiului, așa că vor apare și alte informații în perioada următoare.
Un dascăl sub arme
Victor Popescu s-a născut la 21 septembrie 1886 în satul Valea cu Apă, a fost al treilea copil, din 13, ai învățătorului Dumitru Popescu. În septembrie 1897 a început cursurile liceului din Turnu Severin dar următoarele clase le-a urmat la Gimnaziul de băieți din Târgu-Jiu. A absolvit Școala Normală din București cu media 9.60. Va fi și dascăl și soldat.
La sfârșitul anu
lui 1908 este încorporat în Regimentul 18 Infanterie Gorj, va reveni la catedră după absolvirea stagiului militar iar în 1916 va fi chemat sub drapel pentru realizarea marelui vis al tuturor românilor. Concentrat în 1916 pentru ce avea să urmeze, Victor Popescu va urma un curs de perfecționare la Regimentul 21 Dorobanți-București. Vremurile erau în schimbare iar războiul bătea la ușă.
A participat cu Regimentul 18 Gorj la luptele pentru eliberarea Ardealului încă din prima zi de război. Doar că după primele săptămâni de ofensivă, superioritatea trupelor Puterilor Centrale a devenit tot mai evidentă și românii au început o retragere dureroasă. Documentele militare ne spun că Victor Popescu și subunitatea sa s-au acoperit de glorie încercând oprirea inamicului.
Profesorul Dumitru Cauc, unul dintre istoricii care au studiat cu atenție documentele despre Victor Popescu, spunea că slaba cooperare a armatei române cu forțele rusești, a făcut ca la începutul lunii noiembrie în lupta de pe dealul dintre Brătuia și Rășina, inamicul să captureze o bună parte a Regimentului 18 Infanterie cât și părți din Regimentul 58 Infanterie, Regimentul 41 Infanterie, Regimentul 71 Infanterie și 59 Infanterie.
În aceste circumstanțe, în situația de a fi făcut prizonier, Victor Popescu a ”spus oamenilor săi să fugă în pădure și să caute fiecare să treacă dacă va fi posibil la trupele noastre”.
Povestea însă va merge mai departe. Împreună cu căpitanul Gheorghe Gutuleanu și cu sergentul Aristică Costea s-au afundat în pădurile de lângă Brătuia cu direcția Vlăduleni. Au putut vedea cu acest prilej dimensiunile dezastrului, trupele germane și austriece care mergeau pe direcția Filiași-Craiova și șirurile numeroase de prizonieri români care mergeau spre Ardeal. Atunci, în acele clipe, dacă luăm de bune mărturisirile eroului făcute în 1926, s-a hotărât să lupte în spatele frontului. Sau poate nu, legendele care au circulat pe seama eroului vorbind de o implicare a serviciilor secrete în această operațiune.
”Haiducul” Victor
Deoarece cel mai bine cunoștea zona natală, Victor Popescu s-a întors la Valea cu Apă. Realitatea din acele vremuri, descrisă și de noi în alte episoade, era una cruntă: rechiziții de tot felul, execuții, colaborări cu dușmanul ș.a. Se spune că cea mai mare dezamăgire a sa a fost preotul Grigore Roșoga, un prieten din copilărie, care a devenit spion al ocupanților.
Victor Popescu a intrat repede în conflict cu ocupantul. Astfel, în noaptea de 6-7 decembrie 1916, Victor Popescu a omorât doi soldați germani care veniseră să-i percheziționeze casa. A avut aceeași soartă și cel de-al treilea soldat al patrulei, de la sediul acesteia obținând arme și documente importante ale ocupantului.
Timp de mai m
ulte luni, în timp ce dușmanul era informat că Victor Popescu trecuse în Ardeal acesta s-a ascuns la diverși locuitori din Negomir, Covrigi, Horăști, Miluta și Fărcășești. În acele clipe s-a cristalizat proiectul de rezistență în spatele liniilor inamice sau ”bătălia din umbră” cum au numit-o cineaștii care au preluat această poveste. Grupul format de Victor Popescu s-a cristalizat în februarie- martie 1917 și număra 25-30 de oameni. Centrul de comandă a devenit Poiana Mărului unde au avut loc doar întâlniri de noapte.
Victor Popescu va lansa mai multe proclamații în care îi cheamă pe soldați și săteni să i se alăture pentru a-i lovi pe cei care le iau ”hrana și laptele de la gura copiilor”.
Lupta devenea una foarte aprigă și plină de trădări. I-a aflat și i-a pedepsit pe trădătorii de neam: preotul Gheorghe Roșoga, călugărul Aftangel Toma și Gică Scânteie. Incursiunile partizanilor sunt necruțătoare cu dușmanul iar pe capul lui Victor Popescu s-a pus un premiu uriaș la vremea aceea(30 000 lei). În noaptea de 30-31 mai 1917, Victor Popescu, Ionel Prunescu și Gheorghe Ioana l-au executat pe călugărul informator Toma. Foarte curând a existat un moment de răscruce, într-o ambuscadă la Roșia Jiu pier Prunescu și Ioana iar Victor Popescu va fi rănit.
Cea mai răsunătoare lovitură a partizanilor-neconfirmată documentar- 
va fi dată în luna iunie 1917, când oamenii lui Victor Popescu atacă oraşul Târgu-Jiu şi forţează garnizoana inamică să-l părăsească. Ascunşi în munţi şi aprovizionaţi de ţărani, gruparea va rezista mai multe luni. De altfel, şeful grupării, „haiducul Victor” (cum i se spunea lui Victor Popescu), trecea adeseori neobservat pe lângă patrulele germane deghizat în cioban, preot sau cerşetor.
Dramele lui Victor Popescu
Vladimir Roșulescu, un alt istoric preocupat de viața și activitatea lui Victor Popescu, remarca cu ani în urmă dramele prin care a trecut eroul gorjean. Tatăl, soţia, sora şi socrul lui Victor Popescu au fost arestaţi, condamnaţi la moarte şi unii dintre ei executaţi de inamic. Casa acestuia, din satul Valea cu Apă, a fost incendiată la 24 iunie 1917, din ordinul generalului Von Knalzer. Casa socrului lui Victor Popescu, N. D. Pleşan din satul Crânguieşti, judeţul Mehedinţi, a fost de asemenea complet arsă şi jefuită. Ulterior, după execuţia a zece locuitori, gruparea de gherila s-a destrămat, iar Victor Popescu a reuşit să îşi regăsească regimentul. Astfel că, îl aflăm către sfârşitul războiului, alături de scriitorul Camil Petrescu, în Moldova, într-o recunoaştere pe drumul din bivuac prin Negrileşti – Ungureni – Movila Mare – Est Tecuci – Pădurea Dărasca.
Momentul de la Severin, în noaptea de 6-7 iulie 1917 a încercat eliberarea deținuților prin atacarea închisorii din Severin, a fost cel care l-a determinat să plece. Drumul său a trecut câteva luni și prin Vultureștii de Vâlcea unde a organizat rezistența. Eroul a revenit acasă după război, s-a reîntors la catedră iar în perioada comunistă a avut chiar multe de pătimit.(Va urma).
