Ion Câmpineanu şi legăturile cu Magherii (II)

Loading

În perioada interbelică, la Sala Dalles din Bucureşti s-au desfăşurat mai multe cicluri de conferinţe dedicate personalităţilor din istoria naţională. Universitarului ardelean Alexandru Lapedatu îi datorăm o interesantă  expunere dedicată personalităţii lui Ion Câmpineanu(1798-1863), important lider politic în prima parte a secolului al XIX-lea. Ion Câmpineanu a marcat epoca în care a trăit dar marile sale idei nu au fost puse în practică decât o generaţie mai târziu.

Ion Câmpineanu a pus la punct programul revoluţionar al generaţiei paşoptiste
Ion Câmpineanu a pus la punct programul revoluţionar al generaţiei paşoptiste

Ion Câmpineanu a fost fondatorul Partidei Naţionale, calitate în care i-a întâlnit în diverse momente pe Gheorghe Magheru şi Christian Tell. A fost cumnatul lui Ion Ghica, cuscrul lui Gheorghe Magheru şi bunicul fizicianului Ioan Magheru, sora lui fiind soţia omului politic amintit. S-a aflat de mai multe ori în Gorj în vizite particulare.
Lupta lui Ion Câmpineanu pentru realizarea marilor sale idealuri politice a fost pe mai multe planuri. Alexandru Lapedatu identifica trei faze: Lupta în Adunarea Obştească; Lupta împotriva amestecului Rusiei în problemele Principatelor; Lupta pentru unificare. Din nefericire, zbaterile lui Ion Câmpineanu nu au avut un rezultat imediat, proiectele sale fiind preluate şi duse mai departe de o generaţie de care el nu a ţinut decât fizic.

Luptele lui Câmpineanu

Aşa cum aminteam în numărul trecut, Ion Câmpineanu a reuşit într-o perioadă scurtă de timp să îşi ralieze toate forţele progresiste din Adunarea Obştească sub semnul Partidei Naţionale. Se spunea în vremea respectivă că majoritatea membrilor Adunării, în frunte cu episcopii Chesarie al Buzăului şi Ilarion al Argeşului, merg pe programul lui Câmpineanu. Ca şi acum când o bătaie din picior la Bruxelles are efecte la Bucureşti, independenţa Adunării Obşteşti nu a scăpat consulilor Marilor Puteri care îl vor presa de domnitor să ia măsuri. Alexandru Ghica va fi obligat oficial să ceară Mitropolitului, ca preşedinte al acestui for, să curme spiritul “răsvrătitor şi primejdios” al Adunării, Ion Câmpineanu fiind pus la capitolul “ambiţioşi şi intriganţi”.
Cea mai mare bătălie s-a dat împotriva articolului adiţional la Regulamentul Organic care dădea dreptul ruşilor să se amestece în viaţa Principatelor. Consulul rusesc, secondat de agenţii şi simpatizanţii săi, a intervenit direct şi la vedere în alegerile pentru noua Adunare Obştească împotriva candidaţilor Partidei Naţionale. Şi totuşi, românii au reuşit să conserve mandatele deputaţilor din Partida Naţională.
Ce îi presa însă pe ruşi să se amestece în procesul electoral? Noua Adunare Obştească trebuia să dezbată introducerea, în Regulamentul Organic, după cererea Cabinetului din Petersburg, a unui articol, prin care Adunarea Obştească nu putea aduce în viitor nici o modificare acestui regulament, fără avizul Petersburgului şi aprobarea Instambulului. Era cea mai gravă încălcare a autonomiei de la domniile fanariote.
Şi de ce se temeau ruşii nu au scăpat. Sub imboldul unui discurs fulminant al lui Câmpineanu, articolul care anula autonomia românilor a fost respins. Spunea Ion Ghica: „Adunarea, pătrunsă de puterea argumentelor aduse la tribună respinse cu o mare majoritate propunerea”. Consternarea consulului rus şi a domnitorului nu au rămas fără urmări, cele două Puteri presându-ne direct să acceptăm compromisul şi chiar să dizolvăm Adunarea. În faţa Adunării a fost adus chiar un act de căinţă care trebuia semnat de toţi membrii. Şi totuşi…Cel care a avut curajul să protesteze cu hotărâre împotriva deciziilor care încălcau autonomia ţării a fost acelaşi Ion Câmpineanu. Dacă recurgem la mărturiile lui Ion Ghica aflăm următoarele: „Cuvintele lui elocinte şi atitudinea sa demnă şi inspirată umple de lacrămi ochii tuturor deputaţilor şi toţi refuză a iscăli actul adus…”.
Până la urmă, Adunarea va fi silită să treacă documentul iar mişcarea naţională va suferi o serioasă înfrângere. Această instituţie se va mai reuni în 1841 pentru a-l înlătura pe domn. Urma „revoluţia” lui Câmpineanu, mişcare care nu a mai avut loc deoarece planurile acestuia-„un stat al unităţii noastre naţionale”-supăra deopotrivă Rusia şi Turcia, puterile politice ale zonei, şi nu era realist pentru vremurile respective.
Din două scrisori adresate principelui polonez Adam Czartoriyski de către Ion Câmpineanu descoperim lucruri esenţiale despre planurile românilor: „Idealul Românilor-scria el-este să fie un singur popor, unit şi independent, să constituie un regat ereditar, pentru toţi Românii, cu îndepărtarea protectoratului rusesc şi a suzeranităţii turceşti şi cu libertatea claselor sociale. Acest ideal este scopul nostru suprem”.
Ion Câmpineanu va  primi o propunere de la prinţul polonez pentru construirea unui Stat naţional românesc unitar şi independent în legătură cu o Polonie liberă şi neatârnată, lucrurile urmând să se facă în urma unei revoluţii de care în Ţările Române răspundea Câmpineanu. Pentru marea mişcare europeană care urma să elibereze mai multe state Ion Câmpineanu a trebuit să prezinte dovada că era recunoscut ca lider al Partidei Naţionale, capabil de a încheia legături cu guvernele străine.
Ion Câmpineanu a primit cele solicitate deşi nu în unanimitatea pe care o sperase. Programul politic al românilor vorbea de unirea tuturor membrilor risipiţi ai neamului românesc într-o singură patrie independentă; abolirea Regulamentelor Organice; domn ereditar român; întocmirea unei noi constituţii ş.a. Până la urmă, ezitările lui Câmpineanu şi lipsa de unitate vor face să eşueze acest proiect. Mai mult, Câmpineanu îşi pierde şi libertatea pentru o perioadă de timp…

Sfârşitul…

Iată cum încheia Alexandru Lapedatu discursul din 1936 despre Ion Câmpineanu: „Născut în belşug şi avere şi trăit atâta vreme în lumină şi strălucire, Ion Câmpineanu muri în mizerie şi întuneric, sărac şi uitat. Statul luă asupră-şi cheltuielile de înmormântare. Vodă-Cuza-era în 1863-dispuse să i se facă, cum i se cuvenea, onoruri militare. Dar în jurul sicriului său nu se adunară decât literaţii şi artiştii-singurii care-i mai păstrau iubirea şi recunoştinţa.”