În perioada interbelică, la Sala Dalles din Bucureşti s-au desfăşurat mai multe cicluri de conferinţe dedicate personalităţilor din istoria naţională. Universitarului ardelean Alexandru Lapedatu îi datorăm o interesantă expunere dedicată personalităţii lui Ion Câmpineanu(1798-1863), important lider politic român în prima parte a secolului al XIX-lea. Multe dintre cele preconizate de Ion Câmpineanu în proiectele sale politice se vor realiza în cursul secolului al XIX-lea sau în prima parte a secolului următor.
În 1863 se stingea din viaţă ignorat de cei mai mulţi dintre semeni Ion Câmpineanu, fondatorul mişcării unioniste şi revoluţionare din Principate din prima parte a secolului al XIX-lea. Ion Ghica, marele revoluţionar paşoptist, spunea în discursul prezentat la înmormântarea lui Ion Câmpineanu: “Văzut-aţi un bătrân gârbovit înainte de ani, care abia-şi ducea picioarele până în grădina Cişmigiului, unde rămânea ore întregi pe-o laviţă cu capul plecat spre piept? Acelor care-i vorbiau, le răspundea cu râs sau cu plâns, după cum subiectul vorbei îi aducea suveniruri vesele sau triste ale vieţii sale. Trecătorii se descopereau cu respect înaintea lui. Iar bătrânii se opriau locului să-l arate copiilor. Acela era Câmpineanu, marele patriot-o umbră care trece ca o protestare vie în contra nedreptăţilor, apăsărilor şi a persecuţiilor”.
Meritele lui Câmpineanu
De fapt, pe atunci încă nu venise vremea ca Ion Câmpineanu să se bucure de toată recunoaşterea pentru drepturile sale. S-a întâmplat acest lucru două decenii mai târziu când Ion Ghica îi dedica discursul de recepţie la intrarea în Academia Română. Pentru români, numele Ion Câmpineanu este acum sinonim cu cel care a fost şi a rămas „marele animator şi îndrumător al ideologiei şi politicei naţionale de la începutul epocii de renaştere a României moderne”.(Alexandru Lapedatu-1936).
Fiul boierului Scarlat Câmpineanu şi al Luxandrei Câmpineanu, Ion Câmpineanu nu a avut o copilărie foarte fericită dar poate că şi asta a influenţat formarea tânărului intelectual. Reţinem aici două păreri emise de cei care l-au cunoscut direct: Ion Ghica şi Cezar Bolliac. Ion Câmpineanu „nu numai iubea literatura şi artele, dar simţea ca poetul şi ca artistul. Acei ce l-au auzit judecând o operă sau dând consiliile sale judicioase asupra unei scrieri, pot spune cât era de dezvoltat la acest om gustul literar şi artistic(…) Câmpineanu n-a scris nici o carte, dar a făcut mai mult: a îndemnat pe toţi oamenii de talent dintr-acea epocă să scrie”(Ion Ghica). Publicistul Cezar Bolliac îşi amintea în 1863: „Îi era familiară literatura clasică, greacă şi franceză. Recitările ce făcea erau totdeauna bine alese şi bine zise. Nu ne-a lăsat nimic scris de mâna sa, dar, ca şi Socrate, ne-a lăsat faptele lui, simţirea lui, patriotismul lui”.
O carieră politică promiţătoare
Cariera politică a lui Ion Câmpineanu a început în …. administraţie. În anul 1830 îl găsim ca „adjutant comandant” în miliţia naţională formată de Alexandru Dimitrie Ghica. Va avansa rapid la căpitan şi maior şi va fi chiar decorat cu ordinul „Sfântul Vladimir” de generalul Pavel Kiseleff. Atrăsese atenţia guvernatorului rus prin maniera de rezolvare a revoltelor din judeţul Prahova rezultate din cauza accizelor. Va părăsi armata în 1833 cu gradul de colonel, nu înainte de a face parte din primul Consiliul Orăşenesc al Bucureştiului.
În 1833 era ales deputat de Brăila în Adunarea Obştească după ce câştigase popularitate prin câteva măsuri care le luase anterior: eliberarea ţiganilor de pe propria moşie cu acte de slobozire; eliberarea ţăranilor clăcaşi şi împroprietărirea lor; înfiinţarea Societăţii Filarmonice, o mişcare culturală care s-a remarcat prin idealuri politice. Din programul Societăţii Filarmonice reţinem idealurile naţionale privind suzernanitatea faţă de turci şi autonomia faţă de ruşi, alfabetul latin în locul celui chirilic şi multe altele care vor fi traduse în fapte în deceniile ce au urmat.
Deşi un apropiat al lui Alexandru Ghica în vremea când nu era domnitor, Ion Câmpineanu va descoperi cu uimire că nu îi leagă idealuri comune şi va deveni chiar un adversar înverşunat al domnitorului. Va fi conducătorul mişcării împotriva Protectoratului rusesc şi chiar a domnitorului.
Meritele istorice
Între anii 1837-1838, Partida Naţională, condusă de Ion Câmpineanu, se va remarca în cadrul Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti cu prilejul discutării articolului adiţional la Regulamentul Organic. Sub influenţa sa, Adunarea respingea încălcarea autonomiei ţării. Cu această ocazie, reprezentanţii Partidei Naţionale au redactat „Actul de unire şi independenţă” şi „Osăbitul act de numire a suveranului românilor”. Primul dintre documente solicita înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protectoratului ţarist şi unirea Principatelor într-un regat al Daciei. Osăbitul act de numire a suveranului romanilor conţinea referiri la atribuţiile domniei care trebuia să fie ereditară, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti (votul universal) şi eliberarea clăcaşilor. În partea finală, cele doua documente cuprindeau un adevărat proiect de constituţie, bazat pe principiile liberalismului politic şi economic. Se preconiza unirea Principatelor sub domnia lui Mihail Sturdza, fapt posibil, după părerea domnului moldovean, numai cu sprijinul puterilor europene. Noul stat trebuia să fie o monarhie constituţională sub garanţia colectivă a Marilor Puteri. De un progresism idilic pentru vremurile acelea, noul regim politic anunţa că toţi românii erau declaraţi egali în faţa legilor, urmând să se bucure de libertatea personală, a cuvântului şi a presei şi de introducerea votului universal. S-a adoptat ideea limitării puterii suveranului de către instituţia Parlamentului, a independenţei puterilor legiuitoare şi judecătorească faţă de cea executivă, iar în economie principiul liberei concurenţe şi al neintervenţiei statului.
Legături cu Gorjul
Ion Câmpineanu a fost fondatorul Partidei Naţionale, calitate în care i-a întâlnit în diverse momente pe Gheorghe Magheru şi Christian Tell. A fost cumnatul lui Ion Ghica, cuscrul lui Gheorghe Magheru şi bunicul fizicianului Ioan Magheru, sora lui fiind soţia omului politic amintit. S-a aflat de mai multe ori în Gorj în vizite particulare.
