Iohannis şi „cucuvelele” de la Cotroceni

Loading

Cornel ŞomâcuMai sunt câteva săptămâni şi Klaus Iohannis va trece la Cotroceni în locul puțin regretatului Traian Băsescu. În această perioadă preşedintele ales încearcă să îşi facă o echipă dar întâmpină dificultăţi majore, mai întâi “intelectualii” lui Traian Băsescu dau din coate să mai prindă un privilegiu de la stat și de aici o perdea de zgomote iar pe de altă parte, salariile la stat sunt atât de mici încât oamenii cu adevărat valoroşi nu sunt atrași. Se adaugă, de asemenea, activul de partid reunit(PNL-PDL) care speră la astfel de funcţii până când se va cocoţa în cele guvernamentale, povestea cu schimbarea clasei politice fiind aproape imposibil de făcut când toate partidele sunt nereformate și cu prea mulți scheleți în dulap.
O parte dintre „intelectualii” lui Traian Băsescu, cei care nu s-au compromis anunțând că votează împotriva lui Victor Ponta și nu…pentru Klaus Iohannis, au lansat chiar și o scrisoare deschisă în care îi dau lecții președintelui ales despre ce și cum, de am putea crede că ei au făcut posibil sau au meritul pentru cele întâmplate pe 16 noiembrie. Deși nu ar trebui să ne surprindă, ”democrații” în cauză își permit să dea sfaturi și să scoată de pe listă posibili consilieri ai noului președinte. Klaus Iohannis poate deja deveni prizonierul acestor cercuri de interese dacă le va urma sfatul cum, dacă nu va accepta, în capul său se vor răsturna ”oale de lături” din partea acestor ”somități”, inclusiv Monica Macovei luată la pachet. Ca președinte trebuie să respecți niște cutume, nu poate face excepție nici Iohannis, dar ”intelectualii” cu pricina nu și-au permis lucruri asemănătoare cu Traian Băsescu, de unde deducem că președintele ales este privit altfel și nu tocmai favorabil.
Dar pentru că tot suntem în preajma Zilei Naționale iar președintele a anunțat că trebuie să ne asumăm obiective naționale, ”cucuvelele” ar trebui ignorate. ”Intelectualii” amintiți ar trebui să ia în seamă semnalele președintelui ales: ” România trebuie să aibă obiective naționale. Obiective naționale legate de locul ei în Europa și în lume. Obiective naționale legate de propria sa dezvoltare, de reducerea decalajelor între regiuni, de conectarea la Europa prin infrastructură. Obiective naționale legate de educație. Obiective naționale legate de reformarea instituțiilor publice care servesc cetățenii.”. Dacă toate acestea vor fi împlinite, ”cucuvelele” vor rămâne fără obiectul muncii.