Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Şcoala » Învățământul în fața celui mai mic buget de la Ceaușescu încoace

Învățământul în fața celui mai mic buget de la Ceaușescu încoace

Submitted by on 7 December 2011articol citit de 1,052 ori | No Comment

Învățământul românesc se află într-un moment de cotitură, pentru 2012 fiind anunțată cea mai mică alocație bugetară de după 1989. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI) după mai multe acțiuni de protest, organizate inclusiv în aceste zile, a adresat un memoriu comisarului european pentru Educație, Multilingvism, Tineret și Sport, Androulla Vassiliou. Se vorbește despre distrugerea învățământului românesc în urma politicilor guvernamentale.

Sindicaliștii din învățământ spun că închiderea școlilor rămâne ca opțiune dacă guvernanții nu răspund doleanțelor

Sindicaliștii din învățământ spun că închiderea școlilor rămâne ca opțiune dacă guvernanții nu răspund doleanțelor

Sindicaliștii din Educație s-au văzut nevoiți să se adreseze Comisiei Europene după ce punțile de dialog cu Guvernul României au fost practic blocate. Sindicaliștii protestează de circa o lună la adresa politicilor guvernamentale prin pichetări ale sediului MECTS, singurul rezultat fiind baricadarea în interior al unui ministru care este socotit groparul acestui sector din moment ce în Comisiile Parlamentare pe buget a declarat că este suficientă finanțarea de doar 2% din buget.

Recurs la Comisia Europeană
Sindicaliștii au informat comisarul european de cererile pe care le-au solicitat Ministerului Educației (6% din PIB pentru  finanțarea educației naționale, plata sumele datorate cadrelor didactice care și-au câștigat în justiție drepturile salariale, deblocarea posturilor din unitățile de învățământ, revizuirea programelor școlare) și faptul că au fost ignorați de autorități. Așa cum spun sindicaliștii, ”este greu de crezut, dar dureros de adevărat, că într-o țară membră a Uniunii Europene un cadru didactic, un cetățean al Europei, poate supraviețui cu 156,32 euro pe lună, în condițiile în care prețurile sunt comparabile cu cele din țările dezvoltate ale UE!”. Sindicaliștii din Educație acuză pe drept cuvânt  Guvernul României că a început o acțiune extrem de bine concertată cu scopul de a distruge dialogul social în sistemul de educație și de a desființa mișcarea sindicală.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ din România dorește să își exprime revolta față de violarea sistematică a legislației muncii și continua aplicare a  practicilor care prejudiciază drepturile salariale ale personalului din învățământ prin decizii administrative sau interpretări ale legii care contravin atât legislației naționale, cât și celei internaționale și să solicite Comisiei Europene să susțină  și să apere în fața Guvernului român și a reprezentanților săi drepturile salariaților din educație”, se arată în Memoriul FSLI.

Culpabilitatea guvernanților
Printre problemele semnalate Comisarului European, reținem pe  cea a salariilor din învăţământ, care au fost reduse în 2010 cu 25%, măsura fiind anunţată ca temporară, dar ajungând-se la procese în instanţă privind aplicarea Legii 221/2008, act normativ prin care salariile cadrelor didactice au fost majorate cu 33,4%, dar care nu a fost pusă în aplicare niciodată.
„Personalul didactic din învăţământ care a obţinut plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/ 2008, are de recuperat de la statul român 1,4 miliarde de euro. Dacă adăugăm şi rata inflaţiei, suma se ridică la aproximativ 1,62 miliarde de euro. În consecinţă, fiecare cadru didactic trebuie să primească, în medie, 6.000 euro, dar Guvernul României refuză acest lucru”, mai scrie FSLI.

Greva generală, o amenințare care nu sperie pe nimeni!?
Cadrele didactice se află în situația ingrată în care deși amenință periodic cu greva generală, lucrurile nu sunt duse niciodată la bun sfârșit. Se găsesc totdeauna explicații pentru eșec dar guvernanții speculează acest mod de gândire cât și lipsa de decizie din domeniu. Până când însă?
Profesorul Constantin Huică, președinte USLI Gorj, ne declara că pentru a-şi recăpăta drepturile, liderii de sindicat din învăţământul preuniversitar vor protesta şi în această săptămână la Ministerul Educaţiei. Dacă Ministerul Educaţiei nu va reacţiona nici de această dată, în sensul reluării dialogului şi negocierilor, cadrele didactice au anunţat că vor recurge la grevă generală legală sau una spontană date fiind nemulțumirile în creștere din lumea școlii. ”Lumea școlii-spune C. Huică- răbufnește greu dar ultimele măsuri-inclusiv scoaterea de pe stat a CAR-ului sau cotizației pentru sindicat-au inflamat foarte mult spiritele. Școala stă pe un butoi de pulbere!”
Constantin Seceleanu

Comments are closed.