Începuturile desprinderii scrisului şi cititului, a şcolii ca instituţie, se pierd în negura timpului, când, în chiliile mănăstireşti, se formau cu trudă cei care aveau să consemneze istoria atât de agitată a poporului român.
Nu se cunoaşte exact începutul pătrunderii ştiinţei de carte la locuitorii din comuna Baia de Fier, informaţii mai multe putând fi găsite şi în fondurile şi colecţiile arhivistice ale Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, îndeosebi începând cu secolul al XIX-lea. Din păcate, ştiutorii de carte erau foarte puţin în acea perioadă, realitate confirmată de registrele de stare civilă (naştere, căsătorie, decese), martorii prezenţi, la majoritatea fiind trecută menţiunea „carte nu ştie”, semnătura fiind realizată prin aplicarea degetului (situaţie constatată până târziu la începutul secolului al XX-lea).
Dezvoltarea învăţământului în prima parte a secolului trecut
Creşterea populaţiei şi a copiilor de vârstă şcolară a determinat o creştere anuală a numărului posturilor de învăţători, dar şi a claselor pe ani şcolari.
Până în preajma primului război mondial, în comună funcţiona una, ulterior două clase, în care erau adunaţi elevii tuturor anilor de studiu (I-IV) şi la care preda un singur învăţător.
Tabloul statistic despre starea localurilor de şcoală din anul şcolar 1915-1916, arată faptul că în comuna Baia de Fier erau două posturi de învăţător, iar ca observaţii, un post era prevăzut pentru anul şcolar următor. Data deschiderii şcolii în timpul ocupaţiei a fost 10 ianuarie 1917, funcţionând ca învăţători Ion Popescu şi Pant. Preuţescu. La şcoală erau înscrişi 82 de elevi (numai băieţi), dintre care 5 erau elevi înscrişi în ultima clasă iar 2 erau absolvenţi.
În urma unui inventar întocmit în anul 1920, aflat în fondul arhivistic „Inspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj”, starea localului şcolii din comuna Baia de Fier se prezenta astfel:
-existau 3 posturi de învăţător, din care 2 titulari şi 1 suplinitor;
-numărul copiilor de vârstă şcolară după recensământ : 7-12 ani: 186, 12-16 ani: 66;
-felul localului de şcoală: propriu; starea localului: mulţumitoare; anul construirii: 1910;
-pereţii sunt clădiţi din cărămidă, acoperişul cu tablă;
-localul are 3 săli de clasă;
-starea mobilierul: rea;
Materialul didactic, din păcate, destul de puţin: nr. hărţilor geografice: 1; nr. tablourilor istorice: 5; nr. tablourilor religioase: 0; nr. tablourilor de ex. intuitive şi ştiinţe naturale: 18; sistem metric, corpuri geometrice: nu sunt.
Şcoala nu deţinea bibliotecă şcolară.
La examenul de absolvire a clasei a VII-a, din 25-27 iunie 1928 (examinarea fiind făcută la Pociovaliştea), „şcoala Baia de Fier a prezentat la examen 2 elevi din cei 8 înscrişi, au absolvit amândoi. Cursurile au fost predate de părintele Miron Popescu, învăţător cu titlul definitiv. Răspunsurile date de elevi au fost bune şi cu oarecare siguranţă. Lucrările scrise asemenea. Constat că părintele Miron Popescu a muncit în cursul anului cu toată dragostea şi interesul. O fetiţă a prezentat ca lucru de mână o faţă de perină frumos brodată”, conform procesului-verbal întocmit de revizorul şcolar Ioan Şt. Dogaru.
Deja, în anul 1930 existau în comună 4 posturi de învăţători, 137 de băieţi şi 118 fete, în total 255 de elevi înscrişi.
În urma procesului-verbal de inspecţie al subrevizorului Al. Forţopoi, din 21 ianuarie 1930, desfăşurat la clasa a III-a, la Şcoala Primară Baia de Fier, s-a constatat că Nic. Mesteacăn deţinea „conducerea clasei, învăţător gr. II. Am asistat la o lecţiune de gramatică „genul masculin” cu elevii susnumitei clasei, precum şi la o lecţie de compunere-dictare, din bucata de cetire „Graba strică treaba”. Lecţiunile s-au tratat metodic şi cu toată atenţiunea în ceea ce priveşte buna înţelegere a lor de către elevi. Am mai asistat şi la o lecţie de istorie „Ioan Corvin” şi „Mateiu Corvin” şi am observat o expunere clară în tratarea lecţiunii, răspunsuri bine formulate care evidenţiau interesul elevilor în cunoaşterea trecutului nostru de închegare naţională. Elevi prezenţi am găsit 40 din 43 înscrişi, catalogul în regulă”.
Din cele prezentate mai sus, putem constatat că, o dată cu trecerea timpului, cu creşterea numărului de învăţători, s-a îmbunătăţit şi situaţia şcolară, constatându-se şi o creştere a calităţii educative. Rezultatul cercetărilor ulterioare va fi prezentat în viitoare articole publicate în paginile acestui ziar.
Cristina Vasiloiu
