S-au petrecut zilele după echinocţiu, s-au perindat prin frig zilele şi primăvara face eforturi nemăsurate să-şi intre în ale ei obişnuinţe. Susură Motrul printre răsăriri repetate de dealuri molcome şi stâncoase. Murmurul râului poartă cu sine lacrimi din trupul zăpezilor retrase prin depărtări de munţi şi pe plaiurile mărginaşe văii cuprinse de zbuciumul revărsărilor.
Dinspre Cloşani nu mai coboară iarna! Berzele s-au întors prin lunci şi zăvoaie, spre mlaştinile văii, se rotesc adeseori peste satul reîntors la treburile anotimpului, caută orizontul şi planează lin apoi spre cuiburile agăţate în porţi de uliţă. Îşi întorc capul spre soare şi cer, se rotesc în cuiburi cu aripile deschise larg şi umplu cu cântecul lor împrejurimile, răspândind încet desprimăvărarea în sufletul şi în ocupaţiile oamenilor. Sătenii urcă pe coline să întărească şi să înnoiască gardurile viilor. Răstoarnă apoi glia reavănă peste glezna aracului, după ce au tăiat corzile şi-au slobozit calea viei spre rod. Căpuşele nu au deschis încă ochiul spre lumină. Aşteaptă să plece de pe vale ultimul fior de vânt rece, rătăcitor.
Semne de primăvară
Au împânzit câmpia turmele de oi, e tot mai vioi jocul mieilor! S-au dus şi zăpezile lor. Nu par deloc zgribuliţi, sunt tot mai ţanţoşi sub mângâieri de căldură şi soare! Ciobanii sunt parcă mai puţini în acest nou început de anotimp. Se pare că meşteşugul lor e ocolit de tineri şi îi nemulţumeşte tare mult această stare. Aşteaptă şi ei un sprijin de la cineva, dar acesta întârzie să se arate. Privesc adânc spre obârşii, dar nu-şi pierd cumpătul. Nu se opreşte aici şiragul anilor, găsesc ei cale bună şi pentru moştenire. Ştiu că îndeletnicirea lor are viitor. Şi la Polovragi. Şi la Novaci. Şi la Baia-de-Fier. Şi la Stăneşti. Apoi, la Runcu, la Tismana, la Padeş şi prin alte sate aşezate în smerenie sub geană limpede de brad şi fag, la brâu de munte şi izvor. Pentru că, sunt aici Carpaţii Gorjului, raiul care ocroteşte şi păstrează această milenară îndeletnicire. Sunt aici Parângul, Vâlcanul, Frumosul, Stâna Mare, Munţii Cernei şi alţi munţi frumoşi şi bogaţi în păşuni şi izvoare.
Au început a se înstăpâni păsările prin rămurişul pădurilor. Cântă în dimineţile limpezi, în strălucirea zilei şi-n linişti de amurg, zoresc prin rămuret şi-şi cată loc de cuib. Nu s-au înfrunzit pădurile, dar au explodat mai întâi mugurii de fag, le-au crescut deja frunzele mărunte. S-a deschis mai întâi fagul, se pare că-i semn de an bun, roditor. Aşa cred bătrânii, aşa spune tradiţia. Nici soarele nu a mai aţipit în uitare, pe crengile sure ale codrului. E în lungă aşteptare spectacolul revenirii imperiului verde prin templul pădurilor.
Au petrecut bine de Blagoveştenii gorjenii. Sărbătoarea de Bunavestire le-a adus peşte între bucatele de pe masă. Oamenii au mâncat peşte, să fie uşori şi sprinteni ca acesta tot anul. Mulţi au aşteptat să reasculte cucul. Este Ziua Cucului. De Blagoveştenii, cântecul lui revine peste creştetul sur al pădurii. El zboară solitar din crâng în crâng, căutându-şi locul cel mai potrivit pentru a-şi face auzit glasul inegalabil şi suveran peste cântătoarele din concertul primăverii. Ecoul şi răsunetul lui vor încărca de spectacol satul, când peste tot se va aşterne miracolul verde al frunzelor şi florilor din păduri şi livezi.
De Bunavestire au ieşit oile la păşunat. Mulţi ar fi vrut ca botişorul lor umed să se afunde în iarba înaltă şi împământenită bine, dar nu a fost să fie aşa! Iarna s-a înciudat şi a ţinut mult timp sub talpă colţul ierbii. De aceea se spune că vara nu va fi mănoasă, cu nu a călcat piciorul oii prin nămeţi de iarbă verde. Nici ceaţa nu s-a ridicat în această zi înainte de răsăritul soarelui, să fie primăvară timpurie! A fost însă o zi frumoasă şi călduroasă, cu mult soare. Cum, se crede, că va fi şi de Paşte.
Sălciile de pe prundul Motrului şi-au trezit frunzele. Un voal de verde mătăsos se prinde de fruntea zăvoiului. Ce minunăţie! Valea începe să se deschidă spre lumină şi încântare. Intră primăvara în sat! Şi mieii zburdă prin răzoare!
