„Intelligence”, o revistă despre pericolele lumii contemporane

Loading

La sfârșitul anului trecut a apărut un nou umăr al revistei ”Intelligence”,   publicaţie a Serviciului Român de Informaţii. Editată în condiții grafice de excepție, revista cuprinde analize ale sistemelor informatice, resurselor financiare, securităţii naţionale dar şi un interviu cu Liviu Mihaiu.

Reținem din ultimul număr al revistei amintite și două  fotoreportaje care se concentrează pe activitatea publicistică  a directorului SRI, George Cristian Maior.  Acesta  a participat la două evenimente culturale importante: în  septembrie 2012, George Cristian Maior a fost prezent la Săptămâna de Carte  de la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, unde a fost lansată cartea „Cunoaşterea strategică în zona extinsă a Mării Negre”, publicaţie la care este coordonator, împreună cu Sergei Konoplyov;  23 noiembrie 2012, în cadrul târgului de carte „Gaudeamus”, directorul SRI şi-a lansat ediţia a II-a a cărţii „NOUL ALIAT – Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI”. Tot în cadrul târgului de carte a avut loc și lansarea cărţii „Eminenţa Sa. Cardinalul Richelieu şi ascensiunea Franţei”, a cărei prefaţă şi traducere îi aparţin lui George Cristian Maior.
Revista, în ansamblul ei, este o lectură captivantă. Dintre subiectele  interesante abordate  mai amintim: “Viruşii – risc şi ameninţare asupra sistemelor informatice”, “Măsura de declarare a unui cetăţean străin ca persoană indezirabilă în România – măsură de prevenire a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”, “Condiţia intelligence-ca-ştiinţă”, “Analistul de securitate naţională. Elaborarea informaţiilor care conturează viitorul”, “Generarea de scenarii – metoda analitică utilizată în intelligence-ul contemporan”, “Femeia – terorism versus antiterorism”, “Capitalul intelectual – resursa cheie pentru extinderea inteligenţei organizaţionale”, “Cârtiţele – agenţii din interiorul serviciilor de intelligence”ș.a.