A văzut de curând lumina tiparului lucrarea ”Fiu al Novaciului, Ing. Gheorghe Cuțuliga-Pridică”, semnată de Adelin și Manuela Ungureanu. Vorbim de o carte eveniment apărută la Editura PIM din Iași în condiții grafice foarte bune. Prezentăm în cele ce urmează fragmente din Prefața care am avut onoarea să o semnez în deschiderea volumului amintit.
Întâlnirea cu Mareșalul
Săptămânalul VERTICAL a relatat despre cultul său pentru țară și pentru Mareșalul Antonescu pe care îl avea Gheorghe Cuțuliga. Nu doar că vremelnicul locatar al culei de care vorbeam la începutul acestor rânduri viziona destul de des un film istoric de un tragism care depăşeşte orice imaginaţie pe care şi-ar bănui-o un martor al zilelor noastre: ”Ultimele zile ale Mareşalului Ion Antonescu”, dar casa sa avea și are o zonă specială dedicată mareşalului Antonescu, şeful statului român dintre anii 1940-1944. Această casă păstrează din plin amintirea Soldatului-Mareşal, inclusiv imagini ale statuilor date jos de pe soclu în diferite zone din ţară.
„În viaţă se ivesc momente – spunea Gheorghe Cuţuliga cu acel prilej– care lasă urme în sufletul unui om, care îl însoţesc până la moarte, precum umbra într-o zi însorită de vară. Un asemenea moment am trăit şi eu când eram elev al unui liceu militar de aviaţie şi mă aflam în practică la o flotilă de aviaţie pe aerodromul Gherăieşti-Bacău în vara anului 1944.
Era în ziua de 22 august 1944. Pe acest mare câmp de aviaţie ticsit de avioane de luptă, a aterizat în după-amiaza acelei zile un avion special, escortat de avioane de vânătoare, din care a coborât Mareşalul Ion Antonescu. Era aşteptat de un grup de ofiţeri superiori în frunte cu şeful Marelui Stat Major, generalul Ilie Şteflea, cel născut în Răşinarii lui Octavian Goga.(…)
Timp de aproximativ trei sferturi de ceas şi de la o depărtare de sub 100 m, l-am privit fără să clipesc şi cu inima zvâgnind în piept, pe Ostaşul investit de istorie în vremuri tulburi să conducă destinele poporului român.(…)
Şi-a luat zborul după ce a dat mâna cu cei prezenţi şi din relatările de mai târziu, s-a dus la Slănic, unde a avut o întrevedere cu generalul Friessner, comandantul german al grupului de armate Ucraina. În seara aceleiaşi zile a revenit la Bucureşti, pentru ca a doua zi, miercuri 23 august 1944, să se împlinească tragicul destin”.
În toamna lui 1945, când am revenit în ţară, în mod surprinzător am primit repartizare în Subsecretariatul de Stat al Aerului, situat într-un bloc cu cinci etaje pe Bulevardul Magheru (este şi astăzi) vis-a-vis de Biserica Italiană. În direcţia în care m-am pomenit, erau mulţi ofiţeri superiori din aviaţie, din comentariile cărora aflam şi eu despre ce se petrecea în ţară, în situaţia nou creată.
În primăvara lui 1946 s-a desfăşurat procesul lotului Antonescu la aşa-zisul Tribunal al Poporului. Odată procesul terminat, a urmat bestialul asasinat de la 1 iunie 1946 din Valea Piersicilor din închisoarea Jilava. Filmul pe care îl vizionez mereu este cutremurător.”
În amintirea novăcenilor
Din păcate, Gheorghe Cuţuliga a plecat pe un alt tărâm pe care să îl înnobileze cu prezența sa. Revenim cu o propunere făcută și prin intermediul săptămânalului VERTICAL, se impune un muzeu dedicat acestei uriașe personalități și colecțiilor sale. Cartea de față este cea mai bună pledoarie pentru un asemenea demers și cred că în lipsa altor spații, chiar casa marelui dispărut poate continua să adăpostească tezaurul său documentar. Aici a reuşit să strângă o colecţie impresionantă de documente, fotografii dar şi foarte multe cărţi şi reviste. Cel care îi trece pragul casei va fi impresionat de bogăţia colecţiilor chiar dacă explicaţiile celui care a reuşit să le strângă vor lipsi pentru vecie.
Muzeul din casa inginerului Cuţuliga ar putea fi dedicat şi generalului Virgil Răduţescu, părintele său spiritual. Acestuia îi datorează foarte multe toţi românii, de vreme ce a participat la trei războaie începând cu 1913. Foarte multe din documentele şi fotografiile din colecţia Cuţuliga au aparţinut chiar generalului amintit și în mică parte le găsiți în această carte.
Prezenta carte este rodul unei munci asidue a celor doi autori. O mențiune specială pentru prof. dr. Adelin Ungureanu, cel care a oferit în ultimii ani și alte motive de mândrie novăcenilor prin scrierile sale. Avem în față o carte cu mesaj iar decodarea acestuia nu o pot face decât cei care citesc rândurile așternute pe hârtie de cei doi autori.
Personal, cred că Adelin Ungureanu a pus în această carte și o fărâmă mai mare de suflet așa cum se cuvine la lucrurile făcute durabil, a avut privilegiul să crească în preajma unui asemenea om, să cunoască-pe lângă Jurnalul olograf-fiecare poveste din gura autorului. E practic o moștenire pe care s-a hotărât să o împartă cu noi iar acest lucru îi reușește în toate privințele.
Ca profesor de istorie-cultură civică, Adelin Ungureanu și-a descoperit vocația de dascăl, prin cărțile pe care le-a scris este deja un scriitor, îi urăm succes în proiectele viitoare iar novăcenilor să aibă dorința să-l descopere încă din timpul vieții!
