Informatica afară din şcoli, calculatorul bun de nimic

Loading

marius-buzeraDupă eliminarea orelor de sport sau de limbi străine a venit rândul unei alte discipline să treacă prin furcile caudine ale tranziţiei – informatica.
Deşi România este în coada Europei în ceea ce priveşte numărul de persoane ce folosesc calculatorul, cineva a considerat totuşi că o reducere a numărului de ore de Tehnologia informaţiilor şi a comunicării (cunoscută şi ca Informatică) din licee va fi benefică pentru copiii noştri. Asta, cu toate că atât în preferinţele elevilor dar şi ale părinţilor, informatica (disciplina cu acest nume) este întotdeauna favorită.
Atragem atenţia că această reducere a orelor de informatică vine într-un moment total nepotrivit, când în învăţământul românesc se vorbeşte de calitate, de metode moderne de predare/învăţare bazate pe utilizarea calculatorului, de învăţarea prin e-learning. Cum jumătate din populaţia ţării noastre trăieşte la sate, unde majoritatea şcolilor nu posedă laboratoare de informatică, sau, dacă au laboratoare, nu au personal calificat pentru a asigura predarea acestei discipline, noua formă de alfabetizare digitală, aşa cum este văzută conform strategiei de la Lisabona, a rămas de multă vreme în seama profesorilor din licee. Astfel, reducerea orelor de Tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor din cadrul liceelor la o singură oră pe săptămână, în condiţiile în care orele se fac simultan cu 28 de elevi, va face acest lucru imposibil.
Cum standardele de performanţă impuse în cadrul acestei discipline devin de neatins, informatica devine una din acele discipline ce va trebui bifată pentru a arată că sistemul nostru de învăţământ este unul european.
Astfel, în ritmul în care reuşim să bifăm discipline ce ar trebui să apropie sistemul nostru de învăţământ de sistemele similare din ţările europene, există riscul să obţinem un efect exact invers! În aceste condiţii, cu toate că unul din rolurile unui sistem de învăţământ este de a asigura egalitatea de şanse a absolvenţilor pe o piaţă a muncii europeană, lărgită şi tot mai dinamică – noi reuşim să ne cramponăm încă o dată în trecut. În final, având în vedere ceea ce pregătim copiilor noştri şi că sistemul de învăţământ este unul public, întreţinut din banii contribuabililor, din banii comunităţii, nu putem decât să ne întrebăm dacă măcar unui singur părinte i-a fost solicitată părerea…