Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » Indiferența autorităților ne lasă fără istorie

Indiferența autorităților ne lasă fără istorie

Submitted by on 26 May 2010articol citit de 6,575 ori | One Comment

Gorjul deţine în continuare monumente de inestimabilă valoare pe care le pierdem pe zi ce trece pentru că cei îndrituiţi nu găsesc timp şi bani ca să le protejeze. Dacă la Casa Moangă-Pleşoianu ireparabilul s-a produs, stă în puterea noastră să evităm aceleaşi situaţii la Şiacu-Slivileşti şi Groşerea-Aninoasa, vestitele cule pentru care ne invidiază o ţară întreagă. Respectivele monumente se află într-o stare avansată de deteriorare aşa că tragem cuvenitul semnal de alarmă.

Cula Şiacu (Slivileşti), Casa Moangă (Săcelu) şi Cula Groşerea (Aninoasa) se află într-o stare avansată de degradare şi nimeni nu pare să facă ceva la acest moment pentru a salva vestigiile istorice

Recent, spre surprinderea noastră, atât autorităţile publice judeţene şi locale, cât şi opinia publică, au arătat interes şi conştientizarea situaţiei în care a ajuns Casa Moangă-Pleşoianu de la Săcelu. A devenit  tipic românesc să se încerce găsirea unor soluţii şi adoptarea unor măsuri doar când se întâmplă o tragedie  sau, la ordinea zilei, doar când „ne strânge criza de gât”.
Desigur, se va spune, avem atâtea priorităţi (economice, infrastructurale, sociale, fiscale) pentru a ne integra în comunitatea europeană, în lumea civilizată, că starea monumentelor identitare româneşti este pe ultimul loc în agendele supraîncărcate de lucru ale celor responsabili.

La alţii da, la noi ba!
Dacă vei deschide la întâmplare o enciclopedie a civilizaţiei occidentale, vei rămâne stupefiat de multitudinea, valoarea şi diversitatea obiectivelor trecute în patrimoniile naţionale, începând din antichitate şi până în contemporaneitate, ca şi de grija, aproape naturală, pentru prezervarea şi valorificarea acestora.
În schimb, dacă vei privi retrospectiv în istoria, greu încercată-e drept, a poporului român, elementele arhitecturale identitare, cel puţin în zona Olteniei, sunt destul de greu de găsit: ici o mănăstire, colo o casă boierească, fără să mai amintim de cunoaşterea precară a importanţei lor sau de o promovare autentică.
Aşadar, după ce că avem puţine, am ajuns să asistăm insensibili la distrugerea monumentelor care ne legitimează cultura şi civilizaţia în spaţiul european. Pentru că aminteam de starea Casei Moangă-Pleşoienu, cu speranţa că nu vom avea din nou dreptate, credem că pe lista distrugerii iminente se află în acest moment culele de la Şiacu- Slivileşti şi Groşerea- Aninoasa.

S.O.S. culele!
Pentru amatorii într-ale culturii, dar şi spre aducere aminte a celor puşi să găsească şi să adopte măsuri, este bine de ştiut că obiectivele de patrimoniu menţionate sunt de categorie A (adică de valoare excepţională) şi între puţinele monumente de arhitectură civilă din Oltenia.
Dincolo de faptul că sunt produsul contextului istoric tulbure al secolelor XIII-XIX, şi se poate considera că, în edificarea lor, primează aspectul strategic sau practic, culele rămân o modalitate de exprimare creativă, artistică, arhitecturală a înaintaşilor noştri, aspect ce indică amploarea simţului civilizator şi cultural al acestora.
Aşadar, funcţiunea lor strategică (kula înseamnă în limba turcă – turn de veghe şi apărare) este completată, sublimată de „boiernaşii olteni” prin sinteza arhitecturală a caselor ţărăneşti, boiereşti, şi turnurilor mănăstireşti, cu rezultatul unicat în Oltenia al cerdacului de la etajul superior, element arhitectural cu totul original în spaţiul subcarpatic, balcanic şi oriental.
Aceste consideraţii privind importanţa lor istorică şi arhitecturală, sunt în contrast izbitor cu starea lor ctitică de degradare: uşi de acces, de interior şi ferestre devastate, pardoseli/tavane prăbuşite, tencuieli interioare şi exterioare căzute, crăpături în pereţi de poţi strecura mâna, acoperişuri care stau să cadă – privitorul având în faţă imaginea tragică a unor monumente gorjeneşti nu după Al Doilea Război Mondial, ci în secolul XXI, în România integrată în U.E.
Spre comparaţie cu vremuri de mult apuse, în 1966 ambele cule au fost restaurate, în incinta lor funcţionând, aşa cum îşi amintesc sătenii, până în anul de graţie 1989, muzee cu specific etnografic.
Indiferent în ce formă de proprietate se află cele două monumente (a statului sau privată), este momentul să tragem un semnal de alarmă cu privire la riscul distrugerii lor iminente şi iremediabile.
Responsabili ai secolului XXI (autorităţi, proprietari, gestionari ai fenomenului cultural din judeţ), salvaţi culele de la Şiacu şi Groşerea! Pagini din istoria şi civilizaţia gorjenească se rup, sub apăsarea timpului şi a indiferenţei, în faţa noastră, fără ca cei îndrituiţi să le predea generaţiilor viitoare să facă ceva în acest sens.
Astăzi, mai mult ca oricând, pretextul „crizei” este scuza perfectă pentru lipsa de interes şi acţiune a unor oameni care-şi omoară încet, încet…istoria.

One Comment »

  • despina balteanu says:

    Urme in istoria Gorjului a lasat fam.SAVOIU.Inceputurile acestei fam se afla in satul LARGA Samarinesti.Ultima marturie-cula din sat biserica de lemn si multe hrisoave in chirilica din care cineva poate scrie o carte.Ultimii locuitori ai culei;invatatori I.C.SAVOIU siTeodora Savoiu.NU inteleg de ce cula e inregistrata cu numele I.C.Davani? NU inteleg atitudinea primariei Samarinesti care a permis degradarea acestor monumente. prof.D.Balteanu Herculane