Încurcate-s căile politicii gorjene

Loading

Cornel ŞomâcuA trecut ceva timp de la alegerile parlamentare dar viaţa politică locală este mai agitată ca niciodată. Partidele din coaliţie îşi dau „la gioale”, mai mult sau mai puţin public, iar cel de-al treilea, rămas în afara deciziei, încearcă să se bage în seamă. La toate acestea se adaugă o luptă surdă de interior din care nu se ştie cine va câştiga. Asistăm la un care pe care între diverse grupări, unele chiar transpartinice cum este în cazul politicienilor legaţi de minerit.
Cea mai interesantă situaţie ne-o oferă PSD-ul, partidul cel mai mare la nivelul judeţului. Grupările în acesta nu sunt de ieri de azi, dar cei mai vechi dintre pesedişti sunt nemulţumiţi atât de trecerea pe linie moartă cât şi de cele obţinute la negocieri. Dacă luăm în calcul că cei care fac acum gălăgie sunt primarii, care efectiv au câştigat alegerile în judeţ, situaţia lui Florin Cârciumaru nu este foarte confortabilă mai ales că după 15 februarie urmează alegeri în filială. Din diverse motive, şi aici ne putem gândi de exemplu la senatorul Toni Mihail Greblă, Florin Cârciumaru a avut o marjă de mişcare foarte redusă la negocieri. Iar protocolul încheiat între cele două partide de guvernământ la nivel judeţean lăsa prea multă libertate de mişcare ministrului Adrian Videanu pe problemele de minerit. La acest moment, pesediştii gorjeni riscă să fie văzuţi de public ca cei vinovaţi pentru blocarea activităţii din sector şi lucrurile nici nu prea stau altfel din ce poate constatat simplul cetăţean.
La PDL lucrurile nu au fost niciodată prea limpezi, Ionel Manţog menţinându-şi poziţia şi influenţa doar prin rezultate, mult mai bune decât în trecut. Ce se speculează pe culoarele acestui partid că unul sau altul ar vrea acest scaun ar trebui să fie simple bârfe, de moment ce partidul şi-a adjudecat maximul din ce se putea în condiţiile date. Nu credem că filiala locală a PDL, acum cu o conducere bicefală, ar putea să încapă pe mâinile unor politicieni veniţi de pe alte meleaguri şi cu performanţe electorale modeste în raport cu banii cheltuiţi. Şi în PDL, ca şi în cazul PSD-ului, vor fi foarte mulţi nemulţumiţi că nu prind funcţii iar motivul invocat de fiecare dată de politicieni va fi binele ţărişoarei şi a partidului în contextul Alianţei contra naturii PSD-PDL.
La PNL nu-i linişte deloc după ce mai mulţi reprezentanţi ai acestui partid aspiră la succesiunea lui Dan Ilie Morega, lucru de care vuieşte presa locală în ultimele două săptămâni. Până una alta, Pantelimon Manta se va alege cu o sancţiune iar un contracandidat serios pentru actualul preşedinte nu prea a apărut, vicepreşedintele Orzan fiind prea mic pentru un război atât de mare.
În condiţiile rezultatelor alegerilor generale însă, toţi cei trei preşedinţi ai filialelor locale ar avea dreptul să-şi menţină scaunele. Şi aşa se va întâmpla probabil deoarece aceşti lideri sunt şi „locomotive” electorale şi vin europarlamentarele şi prezidenţialele.