Adieri de primăvară, cu miresme de cireş, coborâseră pe firul văii şi se lăsaseră spre uliţele satului învăluit de corole albite de flori, de zbor de petale şi înfrunziri de verde fascinant, deschizător de inimi şi dorinţe pentru viaţă, revigorare şi trăinicie. Soarele se ridicase peste orizont dăruind lumină aşezărilor de pe Valea Motrului şi multă frumuseţe zilei de Paşti, aşteptată în smerenie de bunii creştini ai locurilor. Încă din duminica de Florii, oamenii erau încrezători în strălucirea soarelui, fusese o zi aleasă şi atunci, de aceea în dimineaţa Învierii păreau mai veseli şi liniştiţi decât anul trecut. Li se împlinise întâi şi-ntâi aşteptarea de vreme bună, înaintea altor doruri încă nealinate.
Prin mărginimi de codru şi-n zarea vaporoasă a unduirilor de deal, ritualul îngânării cucilor părea de neînlocuit iar cântecul lor umplea de ecou şi măreţie văile, pădurile, colinele, munţii, tot peisajul cuprins de freamătul şi farmecul primăverii. Roberta, mezina casei, se trezise în faţa zorilor să-i sară în poartă bunicii, când aduce pentru toată familia pasca sfinţită în biserică, la slujba de înviere. Îşi limpezise faţa cu apă rece de izvor şi era nerăbdătoare să ciocnească un ou roşu cu tataia. Îmbrăcase rochiţa cea nouă, împodobită cu florile anotimpului şi zâmbea fericită în oglinda zilei. Bunicul adusese la praguri glii verzi desprinse din prundişul fraged al ogaşului, cu fir înalt de iarbă, mesager al biruinţei reînvierii naturii şi fericirii semănate în gânduri şi priviri de acest dar ceresc, odată cu Învierea Domnului.
Tradiţii de Paşti
După datină, fiecare dintre ai casei se primenise cu ceva nou. Demult, fiicele satului îşi etalau la horele din zilele de Paşti costumele cusute cu arnici şi mătase în altiţă pe iile, ciupagele şi cămeşile cu flori, de-a lungul postului. La prima îmbrăcare a veşmintelor era potrivit să vadă tot neamul cât de iscusite şi frumoase sunt fecioarele ţinutului. Şi astăzi se mai păstrează acest obicei prin aşezările apropiate de cerdacul munţilor, la Orzeşti, Cloşani, Motru Sec, Obârşia Cloşani, Stăneşti, Godeanu, Cerna Sat. În săptămâna patimilor, nimeni nu se dedulcise cu mâncăruri alese. Întreaga familie a lucrat la roşit de ouă şi la pregătirea bucatelor pentru masa de Paşte. Toţi şi-au păstrat curăţenia sufletească şi pentru curăţenia trupească s-au spălat cu apa din ulceaua de pământ în care au pus un ou roşu şi un bănuţ de argint, să fie rumeni la faţă, puternici şi bogaţi.
Momentul venirii acasă
Roberta, nepoţica Marinei, nu o aşteptă prea mult timp pe bunica. Aceasta intră pe poartă cu lumânarea aprinsă. Păşi peste brazdă, peste prag şi, în preajma ei, se uni toată familia, să ia lumină şi păştele. Fiecare a păşit cu hotărâre peste brazdele cu iarbă verde crezând că acestea sunt bune de sănătate, de inimă curată, de veselie şi de pălit la junghi. Ridicată pe braţele vânjoase ale bunicului, fetiţa închină grinda şi stinse lumina afumând lemnul cu însemnul crucii. Sub oblăduirea luminii, îşi luaseră în mână oul roşu şi, după închinare, gustară cu evlavie din ofranda Domnului. Mamaia puse apoi lumânarea la păstrare, în firida de la beci, pentru a-i fi de folos casei la vremuri de primejdie. Bunica adusese de la biserică şi anafură stropită cu busuioc înlăcrimat în agheasmă, să pună în sarea vitelor, în credinţa de a avea mai mulţi viţei şi miei în ogradă. Nu uită să le amintească nepoţilor că pasca este cea mai însemnată coptură, că Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce a spus învăţăceilor: „Până acum aţi mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turte sau azime. De acum veţi mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi pasci”.
Masa
Păştelele rămase erau învelite în pânză albă şi se păstrau pentru restul zilelor din săptămâna luminată. După acest ritual, sub privirea blândă şi ocrotitoare a soarelui, gospodinele aşezară masa sub bolta cu lăstari de viţă. Aceasta se încarcă de bucate. În mijloc se află coşul cu ouă roşii cufundate în iarbă verde. Se rosteşte rugăciunea şi se dă masa de pomană. Se gustă mai întâi peşte, pentru a fi iute şi zvelt ca peştele tot anul, apoi o bucăţică de caş, să fii dulce şi bun cum e caşul şi o frunză de urzică, să fii sănătos peste an. Se gustă din carnea de miel şi apoi din celelalte bucate tradiţionale. La finalul ospăţului, bunicul, veteranul de vârstă al casei aşezat în capul mesei, îi provoacă pe ceilalţi la ciocnitul ouălor spunând: „Hristos a Înviat!”. Roberta, nepoţica, îi răspunde: „Adevărat a Înviat! Ciocneşte oul şi câştigă! Cojile sunt strânse şi aşezate la rădăcina unui pom din grădină, să fie rod sănătos şi bogat!
Regulă
Este zi aleasă pentru sărbătoare. Nimeni nu va pleca de acasă, să nu fie furate paştele aduse în batistă de la biserică. Este veselie şi bunăstare în familie. Se aud voci domoale, hohote de bucurie în poiană, se desprind vorbe şi amintiri pentru fiecare, se întrevăd drumuri pentru viitor. În fereastra senină a gardului şi-a deschis florile şi vişinul plantat astă – primăvară. Gânduri de vânt flutură peste ramuri ciucuri de nuc. La streaşină, încununat de lumină şi culoare, liliacul îşi deschide galeş privirilor buchete încântătoare. Flori albe şi violet umplu cu parfum de liliac aerul crud al văii. În rămuriş, peste vârfuri înalte de tei şi mesteceni, concertul păsăretului înviorează viaţa. Bulgări albi de nori ancestrali alunecă peste albastrul limpede al cerului, ascunzându-se după umerii verzi ai colinelor înalte. Un fluture alb a poposit pe creştet de ulucă. În salcâmi se aude cântec de turturea. Spectacolul reînvierii naturii continuă!
