În tihna iernii …

Loading

De Sfântul Ion, cerul lunii ianuarie, albastru şi sticlos, s-a pudrat cu nori albi rânduiţi  în toate formele peste deschiderea zărilor. Viscolul se ogoise cu o zi înainte, fără să înăsprească aerul blând, nepotrivit de blând pentru această lună a anului, lăsând doar pădurilor prilej de huiet şi răsuciri de fuioare albe peste dâmburi de nămeţi vechi. Spectacolul iernii îndeamnă la povești…

De fiecare dată, manifestările naturii sunt cel puțin la fel de spectaculoase ca poveștile satului
De fiecare dată, manifestările naturii sunt cel puțin la fel de spectaculoase ca poveștile satului

Şirul munţilor albi veghează spre miazănoapte ţinutul întreg. Zidul spectaculos al Carpaţilor se arată în deschideri largi de orizont, în toată mărinimia şi strălucirea sa. Soarele generos îşi coboară lumina peste peisaj, dezvăluindu-i tot farmecul şi măreţia. Buila Mare, masivul cuprins de mistere şi legende încă vii, stă acum cuminte în depărtări de văzduh, mai înalt peste depresiunea Horezu. Ne apropiem cu privirea şi întâlnim deasupra de Rânca, în întreaga lor splendoare, vârfurile Dengheru şi Păpuşa, apoi Mohorul şi Mândra, adevărate piramide albe care fac din masivul Parâng cel mai atractiv acoperământ muntos din nordul Gorjului. Sărim cu ochii peste defileul Văii Jiului, admirăm Straja şi coborâm pe ramificaţiile Vâlcanului, peste Şarba, Oslea, Alunu şi Piatra Cloşani, până la Piatra lui Stan, pe un coronament de iarnă neasemuit de frumos, care închide arcul carpatic dintre Jiu şi Dunăre.

Despre drama satului românesc

Pe uliţele cu gheaţă şi pârtii răscolite de gânduri nu prea îi întâlneşti pe oameni. Mulţi s-au retras la taifas, în căldura camerelor înnobilate cu smerenie şi credinţă, la un pahar de ţuică fiartă şi la o plăcintă coaptă în vatra încinsă a sobei. Vorbele lor nu sunt dintre cele mai optimiste. Sunt îngrijoraţi că au pierdut dintre ei bărbaţi buni şi tineri; ei s-a stins prea devreme şi satul ar mai fi avut nevoie de sprijinul lor. Bătrânii par îngrijoraţi de viitorul aşezării. La şcoală sunt tot mai puţini copii, tinerii au plecat spre străinătate iar naşterile sunt tot mai rare. Neica Grigore Luşu îmi spune că nu mai găseşte la oameni voie bună, să-i vezi hotărâţi în treburi, bucuroşi, cu poftă de viaţă. Mai zice el că a aflat de la Raluca, psihologul şcolii din Nistoreşti, că nu îi este prea clară programarea genetică a neamului, nu prea este polimă de spor pentru generaţii puternice la trup şi minte, în care naţia să-şi pună nădejde şi să creadă că vor împlini şi desăvârşi prosperitatea. Îi este greu să-şi explice această decădere. Deseori deschide biblia să afle soluţii la tristeţile realităţii de azi. De aceea se vede des cu vecinii, în tihna iernii, să depene gândurile şi să-şi lămurească împreună nedumeririle ivite din frământările vremii. Taica este un înţelept şi o fire optimistă, recunoscut pentru strădaniile sale în educaţie, cât a fost profesor de istorie la şcoala din Alimpeşti.
Raluca, cea mai frumoasă dintre cele trei fiice ale lui, a ales să fie psiholog pentru lumea satului său. Copil minunat, care a ascultat de povaţa tatălui, s-a dus la facultate,   s-a specializat şi s-a întors acasă, să lucreze la temelia sufletului din pitoreasca aşezare de pe Valea Olteţului. Raluca se apleacă deseori cu delicateţe şi gingăşie peste spiritele încercate, aducând în matcă puritatea şi liniştea sinelui, forţa şi limpezimea gândului, încrederea în reuşită, bucuria de a trăi şi a iubi. Să priveşti în ochii ei frumoşi şi clari, ca oglinda râului de gheaţă, să vezi câtă bunătate găseşti! Surâsul ei se adună ca o lacrimă de fericire în gropiţele din obraji dăruite de minunata sa mamă, iar şuviţele de păr mătăsos în care s-au coborât toate culorile toamnei pădurilor din Dealul Tincului, învelesc chipul tămăduitor pentru firile timide şi gândurile pătrunse de nelinişte. Mlădioasă şi sprintenă, sensibilă ca o mângâiere de înger, Raluca este iubită de copiii din şcoală, care o aşteaptă zi de zi ca pe o zână din poveste. Satul se mândreşte cu ea. Este floarea care îl întinereşte şi îi împrospătează viaţa.
E vremea Circovilor de iarnă. După tradiţie, este bine ca ei să fie sărbătoriţi că altfel răscolesc viscolul pe firul văii! Femeile au în grijă tot ritualul. Se întâmplă în miez de iarnă, la Nistoreşti, într-un sat în care străluceşte bucuria de a trăi frumos! Şi sănătos!