Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » În Ţara Râului Limpede

În Ţara Râului Limpede

Submitted by on 9 November 2011articol citit de 2,189 ori | No Comment

Noiembrie şi-a aprins focuri prin ramuri de codru, frunzele colorate în nuanţe de galben şi roşu zboară în stoluri rebele printre ramuri tot mai golaşe aşezându-se pe prundişuri şi-n văioage părăsite de umbre şi verdeaţă. Pe stâncile sure ale muntelui se zăresc din loc în loc, agăţate de pereţi, corole multicolore ale arbuştilor împurpuraţi de vraja toamnei. Jos, pe vatra canionului ferăstruit între pereţii înroşiţi ici-colo de lacrimile de aramă ale costişelor, este numai tăcere şi sălbăticie. Nu îţi vine să crezi că ai intrat deja în ţinutul de legendă al Cheilor Sohodolului.

În fiecare anotimp, Cheile Sohodolului oferă suficiente repere să le iei în seamă

În fiecare anotimp, Cheile Sohodolului oferă suficiente repere să le iei în seamă

Eşti surprins de singurătatea ce te cuprinde în clipa în care vei vedea că râul nu mai este pe vale. Susurul valului şi strălucirea bulboanelor s-au coborât spre abisuri, ascunzându-se în galeriile reci ale adâncurilor de piatră, ori s-au retras mai aproape de cer, spre izvoare. Nestăpânită şi neîndurătoare, seceta a stors de viaţă albia lăsând locurilor spinările uriaşe ale bolovanilor rostogoliţi de timp şi val pe drumul sterp al râului. E pustie şi disperată valea fără glasul apelor. Doar croncănitul corbilor rătăciţi pe scobituri de peşteri şi gălăgia graurilor neorganizaţi pentru marea plecare spre ţinuturile calde mai spintecă liniştea austeră a hăurilor scrijelite în piatra plumburie şi roşie a calcarelor somnoroase din pliocen.

Pe Sohodol în sus
Pătrundem cu aceeaşi curiozitate în deschiderea misterioasă a muntelui, pe calea strâmtorată ce străbate sălbăticia cheilor. Sohodolul nu este acasă. Vuietul râului îl regăsim acum în amintirile noastre, în templul frumuseţilor trecutului. Zbuciumul apei din vâlvoarea porţilor zămislite la intrarea în chei s-a stins în magia tenebroasă a secetei nemiloase, la locul spectacolului rămânând doar crovul adâncit în trupul albiei, bolovănişul aglomerat pe vatră de râu şi stâncile prăvălite pe cursul uscat, peste care se rostogoleau şi şuierau astă primăvară în ecouri repetate valurile, undele, apele. Lângă pereţii scrijeliţi ai Vâlcanului, un grup de alpinişti îşi pregăteşte ascensiunile. Probabil, pe ulucul plumburiu al muntelui, nu mai sunt acum viperele şi scorpionii. Vietăţile au intrat la adăpost, în crevasele şi văgăunile din frunţi de piatră. Temerarilor căţărători nu le rămân decât grija cordelinei şi privilegiul de a imortaliza de la înălţime fotografii cu spectacolul unei văi seci, învăluită de mister şi sălbăticie, de ultimele pâlpâiri de lumină şi farmec din policromia toamnei.
Lăsăm în orânduiala lui acest grup de sportivi curajoşi şi înaintăm în amonte pe drumul săvârşit sub apăsarea versanţilor. La talpa zidurilor din parapet nu se simte vuietul râului. Privim însă peste albie deschiderea Nărilor, fără strălucirea apei. Frunze resemnate, ca nişte fluturi galbeni, zboară peste faţa întunecată a pereţilor netezi, sarmaţieni, aglomerându-se în foşnetul strâns în padină. Arbuşti galbeni de liliac, sânger şi corn luminează colţurile stâncoase ale versanţilor. Ocolim meandrele râului stins şi admirăm deschiderea dinspre nord a Nărilor. Sunt mai sărace şi lipsite de farmec fără balaurul viu tolănit pe vale, fără râul risipit printre răstigniri de piatră şi-n fiorul stâncilor stranii! Ar fi fost minunat să se vadă-n unda străvezie a apelor, frumuseţea unică a acestor născociri în calcar. Am cercetat cu ochiul şi alte plăsmuiri ale naturii, Steiul, Peştera şi Cuptorul, mai puţin captivante fără povestea verde a apelor.

Între piatră și apă
Vrem să ieşim din strânsorile pietrei. Ne întoarcem spre răsărit şi zărim în creasta cenuşie a muntelui,  Inelul. Prin el şi-a tot făcut vântul cale de zbor peste atâtea vremuri, să ne şlefuiască acest spaţiu inedit prin care albastrul cerului să curgă în sufletele noastre. Ce mai fereastră spre lumină, spre bucuria de a trăi în revărsări de frumuseţi peste gând şi inimă! Revenim cu ochiul spre pragurile de piatră din vale şi spre grohotişurile prăvălite printre tulpini de frasin şi păducel. Ne pierdem în fantezia pădurii, printre mesteceni eleganţi şi fermecători prin culoare şi cutezanţă. Inaintăm spre adâncurile codrului, pe sub umbre de arţar, printre toate aramele fagului, pe sub priviri de brad verde şi-n murmurul cristalin şi sălbatic al Sohodolului aflat în albie. Suntem mângâiaţi discret de şipotul râului argintiu, luminos, potrivit de gălăgios şi zburdalnic în cascade şi repezişuri, iscoditor şi nevoiaş în sforuri protejând umbletul tainic al păstrăvului aflat încă în nuntirea prohibiţiei.
Avansăm mereu spre tumultul văii. Ajungem la Bucium şi nu mai găsim oglinda lacului de odinioară, în care se reflectau tăcute culorile toamnei. La hanul de peste drum nu mai este animaţie. Ceva s-a întâmplat. În poartă a apărut o barieră. Mai sunt şi alte bariere pe Valea Sohodolului. Sperăm doar că în puţină vreme să nu le mai întâlnim deloc pe aici.
Suntem fericiţi să credem că ne aflăm în Ţara Râului Limpede, văzând cât de feciorelnică este călătoria apei spre noi. Urcăm pe firul văii, să ajungem în Sigleul Mare, sub Straja, vârful de sub care pleacă în lume acest izvor curat, neprihănit, dăruitor de viaţă şi frumuseţi. Acest izvor hotărât să coboare apoi printre poieniţe, păduri semeţe şi încântătoare privelişti, să lupte pentru operele în calcar din chei şi să se retragă în cele din urmă în boarea şi răcoarea dimineţilor de pe Jaleş.
Periplul nostru se opreşte undeva, sub geană de codru, tot mai aproape de culmile cu mult soare în obraji. Avem tot mai aproape forfota pădurii întomnate, murmurul firav al râului obosit de secetă, măreţia codrului vast şi sălbăticia inegalabilă a Văii Sohodolului. Am fi vrut să ajungem la răsărirea izvorului, să ascultăm freamătul nemărginirii de peste valuri de Carpaţi. Să aflăm în ce lume curge şi se înalţă Sohodolul, Râul Limpede, născut din răscolire de stâncă şi lumină. Cum depărtarea ne învinsese, am hotărât să aşteptăm iar primăvara!

Comments are closed.