Nu ştiu cum se face dar de vreo două decenii tot sperăm că ne va fi mai bine şi tot de atâta timp mergem din rău în mai rău. Ne-am obişnuit să-i considerăm vinovaţi pe politicieni de toate cele şi, de cele mai multe ori, nu greşim prea mult. Slaba pregătire, corupţia, nepotismul şi toate relele tranziţiei tot de la politicieni pornesc. Cu o clasă politică şi instituţii aflate la limita de jos a încrederii populaţiei, nu e de mirare că tot adăugăm ani la termenul oferit odată de Brucan pentru finalul problemelor. Dacă România de acum numai este acasă pentru milioane de români, dacă industria românească este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire, toate le datorăm tot politicienilor şi lipsei lor de determinare. Putem spune că am suferit toţi anii ăştia degeaba deoarece marile reforme s-au aplicat totdeauna la nivelul vorbelor, nu al faptelor.
Vă mai aduceţi aminte de vorbele scrâşnite ale lui Stolojan din 1991? Dar de „lumina de la capătul tunelului“ din guvernarea cederistă? Măcar de ţepele din Piaţa Victoriei din Bucureşti ale lui Traian Băsescu tot trebuie să ne amintim! Au fost doar vorbe spuse pe televiziuni, politicianul român nu are sânge în instalaţie iar deciziile sale, chiar şi când sunt bune, sunt împiedicate de ezitări, condiţionări, ameninţări etc. Politica noastră este o artă a compromisului, aşa ne-o spun tratatele, dar pe mize mici, extrem de costisitoare pentru cei care n-am plecat încă din ţară. Suntem o ţară în care măsurile nepopulare sunt luate totdeauna de FMI iar reuşitele, puţine şi nesemnificative, sunt confiscate de jungla autohtonă. Eternele amânări ale lui Iliescu au fost preluate, mai mult sau mai puţin, şi de Constantinescu şi Băsescu.
România prezentului nu-şi mai permite un sector bugetar supradimensionat, lucru recunoscut de toată lumea, dar nimeni nu are curajul să ia vreo măsură. Dacă nu avem noi o problemă cu lipsa de informaţii, anul acesta nu ar trebui să fie unul electoral. Cu toate acestea, Puterea amână de la o lună la alta ajustările din rândurile bugetarilor de parcă s-ar pregăti de alegeri. Ba, prin anumite medii mai puţin oficiale, se vorbeşte din nou de soluţia trimiterii acasă a bugetarilor pe perioade mai scurte sau mai lungi. Mai bine să sufere toţi decât să aplicăm unele reduceri absolut necesare la nivelul primăriilor, de exemplu. În aceste instituţii, cetăţeanul continuă să fie batjocurit de funcţionari corupţi şi slab pregătiţi. Apropo de “speciali;tii “ care ar părăsi sistemul dacă li se micşorează salariile, pot fi şi excepţii, dar cei cu diverse aprobări de dat nu vor pleca nici dacă primesc minimul pe economie, vorba aceea unde nu cade pică, iar viloaiele şi maşinile străine nu s-au ridicat din salarii, dar suntem noi răi, nu e aşa?
România are la acest moment mari probleme, unele provocate de criza economică iar altele de instituţiile noastre incapabile să îşi facă treaba. Practic la acest moment nu putem să spunem că ceva mai merge în ţara asta, nu se vede nimic la orizont. Ne întoarcem iar şi iar la disputa dintre românul optimist şi cel pesimist, primul spunând că se poate şi mai rău de aşa. De aceea stăm pe loc de o generaţie şi ne întrebăm de ce l-am mai omorât pe Ceauşescu?
