Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Patrimoniu » În sfârşit, un mare artist

În sfârşit, un mare artist

Submitted by on 6 October 2010articol citit de 1,542 ori | No Comment

E plină lumea de artişti, unul mai neînţeles ca altul, mai ales atunci când aruncă din pensulă o pată de culoare, o linie şi un punct, după care şterge pensula pe pânză, ca să facă economie, se semnează dedesubt şi spune că a realizat o mare operă de artă. Nu fac aici critică de artă, Domna fereşte, pentru că, deşi am studiat doi ani pictură şi grafică nu am nici măcar pretenţia că sunt artist, darmite critic de artă. Vreau doar să vă împărtăşesc umila mea părere despre unii artişti, fără să dau nume, însă, în comparaţie cu unul plecat dintre noi, fizic, dar ale căror lucrări pot fi admirate la Muzeul Judeţean Gorj în aceste zile. Am să încep cu primii. Am fost la Galeriile Galateea, în Bucureşti, la un vernisaj de pictură şi am constatat că mă doare sufletul de modul cum artistul chinuia culorile şi corpul uman. Şi, deşi criticul care a dat notă galeriei nu se mai oprea din osanale, eu mă-ntrebam cum e posibil să poceşti în asemenea hal corpul uman. Şi nu vorbim despre stilul naiv, acela care se străduieşte să imite naivitatea cu care omul de rând scrijela lemnul sau picta şi care nu făcuse nici o oră de anatomie artistică. Vorbim de o pictură al cărei stil nu l-am recunoscut, probabil era un stil propriu al artistului în speţă, dar încerca să imite perfect imaginile reale, doar că într-un fel foarte prost şi în nişte culori care-ţi zgâriau retina. Iar acesta nu e singurul exemplu pe care-l pot da. E plin pământul de artişti care nu spun nimic prin „operele” lor, iar pentru că nu înţelegem noi, oamenii de rând, ideile lor, cu titlul lucrărilor în faţă, se cheamă că ei sunt nişte bravi artişti neînţeleşi, mult deasuproa noastră, a tuturor.
Dar, nu mai vreau să mă aplec asupra lor, pentru că vreau să vă povestesc ce am simţit când am vizitat expoziţia celui despre care voiam să vă vorbesc. Lucrările lui m-au fascinat. O grafică precum un filigran, în cărbune, peniţă şi, probabil, acrilice pe carton rugos. Teme de la colindători la război. Oameni normali, viaţa aşa cum e. Cel mai mult m-au impresionat expresia feţelor, zeci de feţe, sute de feţe ce te privesc din zeci de lucrări. De fapt, nu te privesc pe tine, privitorul. Tu le priveşti pe ele şi îţi dai seama ce simt acei oameni. Apoi, m-a impresionat perfecţiunea cu care e redat corpul uman, chiar dacă e gras sau slab, relaxat, obosit sau opintit. De asemenea, profunzimea lucrărilor, dată de contrastul clar- neclar, strălucirea zăpezii, chiar dacă e dată de tonuri de gri, roşiatic şi ocru. Şi am rămas pe gânduri, privind la culorile atât de ciudat îmbinate, care, deşi erau întunecate, dădeau lumină compoziţiilor. Şi mai mare mi-a fost mirarea când am aflat că maestrul, care mă privea dintr-o poză aşezată central, în expoziţie, nu va face onoarea vizitatorilor de a deschide vernisajul, pentru că a plecat dintre cei vii acum mai bine de 40 de ani. Vorbim de artistul Ion Bărbulescu, cel ce semna B’ARG lucrările sale. A trăit între 1887 şi 1969. S-a născut în Odobeşti- Vrancea. Încă fiind elev, la îndemnul profesorilor lui a publicat în “Adevărul” şi “Dimineaţa” ale lui Constantin Mille primele versuri, schiţe şi desene. Nicolae Tonitza scria despre el în 1920, în “Avântul”: “ B’ARG este un cercetător subtil şi sever al societăţii româneşti ale căror anomalii şi plăgi sociale le surprinde şi le redă cu un talent remarcabil şi într-o formă incisivă care atinge deseori tragicul. În opera sa se trădează cu atâta claritate urmărirea entuziastă şi tenace a unui înalt ideal social, politic şi moral, pentru a cărui realizare B’ARG cotribuie- ca toţi marii artişti apuseni- prin puterea sugestivă şi obsedantă a şarjei creionate.”
Felicitări celor care l-au adus pe B’ARG la Târgu Jiu, chiar dacă numai pentru câteva zile.

Comments are closed.